| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: Zona Brailei

Nivel referat: liceu

Descriere referat:
Zona Brailei
       Zona
Brăilei cu lumea misterioasă a bălţilor şi a Bărăganului a dat
literaturii române un scriitor de o profundă originalitate – FĂNUŞ NEAGU.
       Fascinat de realităţiile lumii înconjurătoare, şi pornind de
la acestea scriitorul este autorul unor
opere de o profundă originalitate („Îngerul a
strigat”, „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe”).
       Nuvela „Dincolo de nisipuri” surprinde
o realitate crudă, aceea a degradării fizice şi morale a omului datorită
secetei.
       Acţiunea începe brusc fixând cadrul spaţio-temporal. După doi
ani de secetă cumplită, în 1946, într-un sat de câmpie scriitorul surprinde lumea dezolantă ce
poartă amprenta efectelor secetei.
       Într-o expoziţiune amplă, scriitorul prezintă personajul principal, Şuşteru, care
se trezise târziu căci stătuse la priveghi şi constată că ai casei erau
plecaţi prin sat după mâncare. Se trezise stăpânit de pofta de a mânca o
legătură de lăptuci, căci în timpul nopţii visase că i-a înverzit
grădina. Acest fapt îl face să filozofeze: „Se vede treaba, că visele se
nasc în stomac şi urcă să moară în gură”.
       Ieşi
în drum după ce îşi umplu luleaua cu iederă uscată şi îl vede pe
dascălul satului stând ca de obicei pe marginea şanţului şi îngânând un
rând dintr-o carte de rugăciuni. Se spunea despre el că şi-a pierdut
minţile din pricina foamei.
       Folosind o tehnică cinematografică,
autorul surprinde prin privirea personajului câteva
aspecte din lumea satului, caracteristice pentru starea de tristeţe
apăsătoare, degradarea fizică şi morală din cauza secetei: „o femeie
aduna baligă să lipească prispa”, „un câine se scutura de purici”,
„de la fierărie venea miros de copită arsă”, „undeva ţistuia un
hărciog”.
       Accentul cade pe vizual căci totul simbolizează starea în care
se află satul: culorile sunt şterse, epitetele cromatice subliniază acest
lucru ca şi figurile de stil (albia râului era „...ca o omidă cenuşie. Nisipul şi
pietrele galbene de lut pietrificat luceau pustii în
soare”). Căldura dognea peste întreaga suflare a
satului.
       Chiar
înfăţişarea personajelor accentuează ideea de degradare: Şuşteru avea
ochii cârpiţi de somn, era mic şi slab cu cămaşa atârnându-i peste
pantaloni.
       Intriga nuvelei vine să
completeze imaginea devastatoare a vieţii satului. Şuşteru zăreşte un călăreţ apărut ca din
senin şi care alergând în goana mare spre sat anunţă că a plouat la munte
şi „vine gârla”. Apoi, fără ca Şuşteru să aibă timp să-şi revină
dispare „ca o nălucă”
pe sub arcadele podului vopsit în roşu, după ce până acum peisajul era
dominat de culori şterse. Această menţiune a culorii roşii este ca un
avertisment asupra stării de sănătate a personajului. Este ştiut că
există o simbolistică a culorilor: roşul în viziunea medicilor
simbolizează nebunia.
       Desfăşurarea acţiunii declanşează un
întreg freamăt în lumea satului căci oamenii ies din apatie cuprinşi
parcă de un fior la vestea sosirii apei. Imaginile se succed cu repeziciune,
de data aceasta predomină elementele de mişcare. Clopotele încep să sune
strângând toată suflarea satului pe mal. Şuşteru coboară luntrea din pod,
bărbaţii curăţă şanţurile, femeile îşi ţineau copiii lângă ele să
nu le ia vâltoarea apei,
unele pregătiseră deja nişte bolovani pentru spălat rufe, un bătrân
întindea cârligele pentru peşti, o fată se pieptena murmurând un cântec
trist. Speranţa că apa va veni îi face pe oameni mai generoşi: Şuşteru
capătă tutun, iar acesta îi dădu şi dascălului să tragă un
fum.
       Se
înserase şi apa nu apăruse. Tot Şuşteru este cel care găseşte
explicaţia: morarii din susul Buzăului probabil că opriseră apa în
iazurile lor. Nu e timp de pierdut, aşa că imediat se formează o ceată de
călăreţi care să pornească în susul apei.
       La
prima moară nu e nici urmă de apă, pornesc spre cea de-a doua, timp în care
o parte dintre călăreţi abandonează pentru că nici oamenii şi nici caii
nu mai rezistă. La cea de-a doua moară este aceeaşi situaţie, după care un
alt număr de călăreţi abandonează.
       La un
moment dat ajung într-un loc de unde se zărea albia uscată a râului „o
dâră de cretă ce nu se mai isprăvea nicăieri”. În acest moment
care constituie punctul
culminant al nuvelei toţi călăreţii care îl mai
însoţeau pe Şuşteru părăsesc grupul lăsându-l singur.
       Deznodământul îl prezintă pe eroul
principal părăsit de toţi şi continuându-şi singur drumul „simţind în
faţă răcoarea valurilor”.
Caracterizarea personajului
ŞUŞTERU
       Personajul principal Şuşteru este creionat de autor în tuşe
dure pentru că realitatea care îi influenţează destinul este
aspră.
       Chipul lui apare în primele rânduri
după ce se menţionează situaţia de criză a întregului sat („Era în
1946, an de secetă cumplită”). Din primele gesturi se înţelege situaţia
materială precară („Şuşteru îşi improvizează tutun pentru lulea din
frunze de iederă”). Înfăţişarea personajului sugerează degradarea
fizică datorită foametei declanşate de lipsa apei. El este „mic şi slab cu cămaşa atârnându-i
peste pantaloni”. Dar  ceea ce impresionează este degradarea morală a
individului în general într-o perioadă care tinde să devină tragică.
Prezentând o realitate crudă, puţinele figuri de stil întâlnite sunt şi
ele şocante (comparaţia „s-au împrăştiat prin sat ca făina orbilor”
sugerează acest lucru când Şuşteru constată că ai casei sunt plecaţi în
sat după mâncare). Foamea chinuitoare îl stăpâneşte şi în timpul
nopţii şi-i chinuie visele, ceea ce-l face să facă o filozofie amară după
ce în acea noapte visase că i-a înverzit grădina: „se vede treaba, că
visele se nasc în stomac şi urcă să moară în gură”.
       Pentru o mai bună înţelegere a
personajului autorul prezintă printr-o tehnică
cinematografică secvenţe ale spaţiului imediat casei lui ce caracterizează
situaţia întregului sat: dascălul satului stătea pe marginea şanţului
murmurând versuri dintr-o carte de rugăciuni şi despre el se credea că a
înnebunit de foame; o femeie aduna baligă să lipească prispa; un câine se scutura de purici; de
la fierărie venea un miros de copită arsă căci cineva potcovea un cal;
undeva ţistuia un hârciog. Toate aceste imagini ajută la
înţelegerea stării psihice
a personajului. Din această situaţie disperată se naşte o iluzie, că ar
ploua la munte şi satul ar reveni la normalitate. Această iluzie prinde
conturul unui călăreţ care gonind călare îi spune că „vine gârla”,
vine Buzăul pentru că a plouat la munte. Imediat călăreţul „dispărea ca
o nălucă” pe sub arcadele podului vopsit în roşu. Se consideră că „a
vedea roşu” este semn de nebunie şi arca scriitorului constă tocmai în
modul în care sugerează doar starea psihică a personajelor. Pentru a surprinde mai sugestiv starea
bărbatului, scriitorul foloseşte un număr mare de verbe de mişcare pentru a
pune în lumină agitaţia de care este cuprins Şuşteru, iar caracterizarea
indirectă este cu atât mai valoroasă cu cât se îmbină elementele vizuale
cu cele motorii şi cu cele auditive (bang-bang,
ding-ding).
       Personajul este pus în relaţie cu ceilalţi săteni pe care
reuşeşte să-i strângă datorită veştii pe marginea albiei secate.
Speranţa că în sfârşit viaţa îşi va relua cursul firesc îi face pe
oameni mai generoşi: el capătă tutun să-şi umple luleaua şi dă şi
dascălului să tragă un fum. Pregătirile febrile pentru sosirea apei îl fac
să nu observe că seara s-a lăsat şi apa încă nu a sosit. Şuşteru însă
întreţine iluzia că totuşi apa trebuie să vină, mai ales având în
vedere faptul că el o auzise căci punând urechea la pământ constatase mai
devreme că venea ca un bubuit de departe. Cu o forţă nebănuită, el
alimentează iluzia, organizează o ceată de călăreţi convingându-i şi pe
ceilalţi că apa a fost oprită de morarii din satele
din susul râului. După ce realitatea crudă devine
evidentă, căci după a doua moară i se arată imaginea albiei ”o dâră de cretă ce nu se mai
isprăvea nicăieri, însoţitorii îl părăsesc”. Natura însăşi este o
reflectoare a dramatismului căci Şuşteru singur, părăsit priveşte luna
„ce se ofilea” şi îşi continuă drumul „simţind în faţă răcoarea
valurilor”.
       Într-o lume ce trăieşte sub imperiul
secetei cumplite personajul simbolizează degradarea fizică, dar mai ales
morală mai ales când nu mai există nici măcar iluzia unei schimbări.
Originalitatea scriitorului constă mai ales în modul în care împleteşte
caracterizarea directă, fizică pentru ca atenţia să se deplaseze treptat
spre gesturi scurte, dar semnificative.
       Trimiterea repetată la vestimentaţia ce sugerează o limită a
degradării apare la un moment dat chiar obsesivă: „cămaşa atârnându-i
peste pantaloni”, „smucind mereu cămaşa”, pentru ca în final
„ridică braţul fără mâneci” să sugereze golul sufletesc, dar şi
mintea golită de raţiune.
       Nicolae Balotă surprinde o caracteristică a prozei lui Fănuş
Neagu: „Naraţiunea lui Fănuş Neagu vădeşte o încărcătură lirică ori
de câte ori motivul apei apare într-un fel sau altul în ţesătura vreunei
povestiri.”



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.