| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: STATISTICA

Nivel referat: facultate

Descriere referat:
STATISTICĂ
Scurt istoric
Într-o primă concepţie, statistica echivala
cu descrierea statului, expunerea situaţiei geografice, economice şi
politice. Acest gen de statistică a fost cultivat mai întâi de italieni.
Încă din sec. XIII - XIV în Republica Veneţia se elaborau diferite rapoarte
care conţineau informaţii privitoare la partenerii săi comerciali şi au
fost utilizate în politica comercială oficială.
Curentul  "descrierea statului" a atins
apogeul în sec. XVII- XVII când, în Germania, s-a constituit o adevărată şcoală cunoscută sub denumirea de şcoala
descriptivă germană.
Descrierea statului a devenit disciplină de
predare acadamică, încadrată într-un sistem construit după norme teoretice
şi practice, care s-au elaborat şi dezvoltat în univerăităţile germane.
Noua disciplină (Staatskunde), a primit numele de statistică
(Statistik).
Pe vremea constituirii statisticii ca
disciplină descriptivă a statului, se năştea în Anglia, în afara
universităţilor, o statistică cunoscută sub numele de aritmetica politică,
a cărui scop era: analiza datelor de observaţie prin procedee matematice,
desprinderea regularităţilor în fenomenul social şi chiar formularea de
previziuni. Studiile demografice lăsau să se întrevadă că previziunea
fenomenelor colective ar putea avea o însemnătate practică; dealtfel
tabelele de mortalitate, întocmite în sec. XVIII au constituit punctul de
plecare al înfloritoarei industrii de asigurări. Folosirea metodei
statistice, recurgerea la instrumentul matematic şi căutarea legităţilor
marcau un substanţial progres, prefigurînd statistica modernă.
       Este dificil să se dea o definiţie satisfăcătoare statisticii.
În limbaj uzual termenul este folosit pentru a desemna o colecţie de numere
referitoare la un anumit domeniu (demografie, precipitaţii, debite). În sens
tehnic (mai precis matematic) statistica este un instrument al matematicii
utilizat pentru prelucrarea şi interpretarea informaţiilor
numerice.
Scopul statisticii
Statistica poate fi clasificată în două
mari categorii:
- statistica descriptivă
- statistica analitică.
Statistica descriptivă se ocupă de
prezentarea, clasificarea şi sintetizarea datelor de observaţie. Aceasta
concentrează informaţia existentă în datele respective cu ajutorul anumitor
indicatori statistici care, în fond, sunt nişte numere ce exprimă
caracteristici sau tendinţe ale fenomenului studiat.
Statistica analitică foloseşte metode
matematice (teoria probabilităţilor) pentru extragerea şi prelucrea
informaţiei statistice; în multe cazuri aceste metode pun în evidenţă
legităţi statistice.
Depăşirea stadiului descriptiv, al simplei
metode cantitative, a însemnat, istoric vorbind, deplasarea gândirii
statistice spre interpretarea analitică a fenomenului şi obţinerea de
concluzii inductive, pe baza observaţiilor empirice. Această schimbare de
conţinut a făcut ca statistica să se întrepătrundă în mod constant cu
matematica, în căutarea de metode corespunzătoare obiectivelor
sale.
Transpusă într-un limbaj matematic
statistica s-a  construit într-o teorie numită teoria corelaţiei
statistice, ale cărei aplicaţii au permis identificarea unor noi legi de
dependenţă, specific statistice şi adaptate la formele complexe şi variate
pe care le oferă natura în diferitele sale manifestări.
În cercetările moderne se porneşte de la
ipoteze statistice asupra fenomenului sau procesului observat, consecinţele
lor logic deduse se compară apoi cu datele disponibile şi dacă sunt în
concordanţă, ipotezele sunt justificate, cel puţin până la noi observaţii
mai riguroase.
Unul din obiectivele esenţiale ale
statisticii se consideră tocmai măsurarea incertitudinii concluziilor
inductive. De la un timp însă, gîndirea statistică tinde să se preocupe
mai puţin de măsurarea incertitudinii şi mai mult de determinarea riscului
de eroare şi a pierderilor implicate de orice decizie întemeiată pe o
informaţie care, prin natura sa, nu poate fi exhaustivă.
Aplicarea calculelor statistice la datele
empirice, oferite de observarea fenomenului, permite desprinderea de legităţi
statistice.
Fenomenele sunt în interconexiune unele cu altele, în sensul că se generează şi se
influenţează reciproc. Acest fapt conduce la noţiunea de cauzalitate care
exprimă interacţiunea dintre cauză şi efect astfel încât întotdeauna
cauza să preceadă efectul. Desfăşurarea fenomenelor constă astfel într-un
şir neîntrerupt de momente, într-o succesiune cauză-efect, efectul fiind la
rîndul lui cauză pentru un alt efect ş.a.m.d. Astfel se formează un lanţ
cauzal. Orice întrerupere a lanţului cauzal înseamnă de fapt existenţa
unui efect care să nu aibă cauză. Nici un fenomen nu se abate de la acest
principiu care poartă numele de principiul cauzalităţii. Cunoaşterea
desfăşurării evenimentelor este asigurată de cunoaşterea legilor care
guvernează fenomenul şi a ansamblului de condiţii în care se desfăşoară
acesta. Deci legea este un  element primordial în cunoaşterea
fenomenelor deoarece exprimă raporturile esenţiale, necesare, generale,
relativ stabile şi repetabile ale fenomenelor şi ale desfăşurării lor.
Putem deosebi două mari categorii de legi:
- legi
fizice, care se aplică fenomenelor şi proceselor
individuale luate în parte (ex. legea atracţiei universale, legile I, II, III
ale dinamicii etc.) şi
-  legi
statistice, care se aplică numai fenomenelor de
masă, ansamblurilor de obiecte (ex. legea gazelor perfecte, legea
dezintegrării radioactive, etc.) şi care exprimă anumite caracteristici ale
ansamblului considerat.
Legile fizice permit cunoaşterea perfectă a
desfăşurării viitoare a fenomenelor pe baza cunoaşterii la momentul
iniţial a unor mărimi. Astfel, în mecanică, legea a II-a a lui Newton
permite cunoaşterea perfectă a mişcării unui obiect atunci când se cunosc
la momentul iniţial poziţia (trei coordonate) şi viteza sau impulsul (trei
proiecţii) obiectului.
Legile statistice permit cunoaşterea
desfăşurării viitoare a fenomenelor doar în termeni probabilistici
(probabilităţi, valori medii, erori statistice etc.). Acest lucru indică de
la început că informaţia pe care o dă o lege statistică este mai săracă
decât cea dată de legea dinamică. Cu toate acestea, legea statistică
permite cunoaşterea desfăşurării viitoare a fenomenelor şi poate fi tot
atât de deterministă ca şi cea dinamică.
Particularitatea esenţială a legilor
statistice izvorâtă din faptul că ele acţionează în fenomenele de masă,
unde întregul este determinat de unitatea părţilor componente, o constituie
exprimarea comportării ansamblului de unităţi omogene şi nu a fiecărei
unităţi în parte. În mod corespunzător, legea statistică se realizează
ca o tendinţă predominantă, ca o necesitate care îşi croieşte drum
printr-un număr foarte mare de contingenţe şi care se manifestă în aceste
contingenţe ca media unui număr mare de abateri întîmplătoare. De aici şi
principiul verificat deseori în practică: legea statistică poate fi
evidenţiată dacă şi numai dacă este considerat şi supus observării un
număr mare sau suficient de mare de unităţi elementare ale ansamblului
considerat.
Noţoiuni elementare
Investigarea statistică presupune, prin
definiţie, considerarea fenomenelor în multiplicitatea şi variabilitatea
lor. Un ansamblu de fenomene formează un fenomen de masă, sau, ceea ce numim
populaţie statistică, în
măsura în care elementele componente (indivizi) sunt de aceaşi natură,
adică au toate o proprietate comună şi se deosebesc unele de altele în
raport cu aspectele sau valorile caracteristice luate în studiu. Populaţia cu
care lucrează statistica trebuie să fie global omogenă - să includă doar
elementele similare, aparţinînd de aceeaşi "categorie" şi intern 
structurată - elementele ei să poată fi ordonate potrivit unui sistem de
clasificare.
Aşa cum rezultă din cele de mai sus, o
însuşire specifică statisticii este aceea că statistica nu se ocupă cu un
element (individ) luat ca atare, ci cu colectivităţi, cu grupuri de elemente
ce posedă o anumită trăsătură comună. Această trăsătură se numeşte
caracteristică. Denumirea
de  "populaţie" s-a păstrat din timpurile în care statistica se ocupa
cu precădere de populaţii în sensul propriu al cuvîntului. O populaţie
poate fi împăţită în subpopulaţii sau populaţii parţiale, care sunt :
clase, grupe şi eşantioane.
O clasă este un subansamblu de elemente ale
unei populaţii care conţin o variabliă determinată de aceeaşi
măsură.
Un grup este un subansamblu de elemente ale
unei populaţii care se distinge printr-o manieră de tratare
comună.
Un eşantion este un subansamblu de elemente
ale unei populaţii ales întâmplare. Se apelează la acest gen de populaţie
parţială atunci când populaţia în studiu este prea mare pentrua fi
tratată în ansamblul ei. Studiul asupra eşantionului va fi atribuit
întregii populaţii.
Indivizii unei populaţii statistice sunt
cercetaţi pentru una sau mai multe caracteristici. Caracteristicile
întâlnite se clasifică în caracteristici cantitative şi calitative. Caracteristicile cantitative
sunt cele care se măsoară numeric (înălţime,
greutate, lungimea unui râu etc.) şi se mai numesc variabile statistice. Caracteristicile
calitative nu se măsoară numeric (culoare, sexul unei persoane etc.). Ele nu
reprezintă o măsură a unei entităţi. Dacă se convine să se reprezinte
unele din ele prin numere ataşate la categoriile ce le determină, nu este
vorba decât...



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.