| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: Simfoniile

Nivel referat: liceu

Descriere referat:
Simfoniile
                   
                       
   
Simfoniile
       Simfonia este una dintre cele mai
importante forme ale muzicii vechi din lumea occidentală. În această formă
au fost compuse unele dintre cele mai reuşite lucrări muzicale şi simfonia a
continuat să evolueze până în ziua de astăzi.
Termenul de „simfonie” derivă din limba
greacă: syn
(„împreună”) şi phone „symphonia”. În esenţă, simfonia este o lucrare de mare
amploare extrem de elaborată pentru orchestră, în care toate părţile
constitutive sunt redate în mod intrinsec. Simfonia a evoluat din diferite
surse şi a ajuns o formă muzicală de sine – stătătoare abia în prima
jumătate a secolului al XVIII-lea când a îmbrăcat idealul clasic vienez în
lucrările unor compozitori ca Haydn, Mozart şi Beethoven. Primele începuturi
pot fi descoperite însă şi în Italia secolului al XVII-lea şi în piesele
muzicale cu o singură parte utilizate ca uverturi în cazul operelor,
oratoriilor sau cantatelor.
               
Începuturile simfoniei
       
La sfârşitul perioadei baroce (aproximativ
între 1600 şi 1750), o bună parte din muzica instrumentală era compusă sub
forma unor suite cu mai multe părţi distincte. Sonata pentru biserică era
caracteristică pentru această formă, cu aranjamentul obişnuit în patru
părţi, lent-repede-lent-repede.
       Compozitorul Alessandro Scarlatti
(1659-1725) a fost cel care a renunţat pentru prima dată la prima parte şi a
compus lucrări instrumentale în trei timpi – repede-lent-repede. Combinaţia
dintre acest plan formal şi evoluţia pe care a avut-o uvertura italiană, sub
forma unei prime părţi, a creat modelul logicii structurale care poate fi
regăsit în simfoniile clasice. Perioada clasică a durat aproximativ între
1750 şi 1820.
       Primele decenii ale secolului al XVIII-lea au constituit prima
perioadă de înflorire a stilului clasic. Numeroasele inovaţii au inclus
dominaţia acordată temei principale, în contrast cu numeroasele părţi
simultane caracteristice barocului. Odată cu evoluţia stilului clasic,
părţile care erau mai scăzute ca intensitate  au pierdut in
importanţă, fiind în schimb utilizate pentru a crea armoniile pe care se
sprijinea tema principală.
       Aceasta a dus la dominaţia sonatelor, ca formă  fiind prima
parte a simfoniei clasice. Forma de sonată are două părţi, prima
conţinând o secţiune (expunere, în care sunt prezentate principalele două
sau mai multe teme principale), şi a doua parte, conţinând două
secţiuni(dezvoltarea şi recapitularea). Această formă creează, în
cuvintele marelui muzicolog al secolului XX, Charles Rosen „o disonanţă de
proporţii ce trebuie soluţionate”.
               Haydn şi
Mozart
       Joseph Haydn (1732-1809) şi-a petrecut 40 de ani din viaţă
compunând 107 simfonii. Acestea cuprindeau o gamă largă de tipuri, printre
care simfoniile concertante, în care un anumit instrument are rol proeminent.
Printre inovaţiile sale s-a numărat modularea în chei îndepărtate şi
folosirea unor tehnici inovatoare în cadrul expunerii şi recapitulării.
Rolul lui Haydn în evoluţia simfoniei a fost extrem de important şi
lucrările lui ample au impus standardul pentru ceea ce avea să devină
modelul clasic vienez. Artistul i-a influenţat în mare măsură pe Mozart şi
pe Beethoven.
       În 1761 Haydn a devenit maestru de concerte la curtea contelui
Ester Hazy unde a compus mai multe lucrări pentru folosinţă imediată, ceea
ce i-a oferit oportunitatea de a-ţi testa ideile aproape în acelaşi timp cum
îi veneau. Haydn este binecunoscut pentru utilizarea frazelor muzicale de
lungimi inegale, cum ar fi cele de 11 şi 7 măsuri, în locul celor de 4 sau
8, mult mai uzuale. Efectul lor era schimbarea bruscă de cadenţă şi preiau
o senzaţie de creştere, simultan formală dar şi organică. Cu toate că a
introdus şi variaţiuni ocazionale, cum ar fi utilizarea unei teme lente în
partea de introducere, simfoniile lui Haydn au confirmat forma vieneză, în
patru timpi, standard ca fiind următoarea: prima parte era o sonată alertă,
cea de-a doua o parte mai lentă, a treia era un menuet în măsura de
3/8(dezvoltat dintr-un dans de curte), şi cea de-a patra, cu final alert,
triumfător, utilizând uneori temele din partea anterioară a lucrării.
Printre cele mai reuşite lucrări ale lui Haydn sunt: Simfonia Pariziană şi Simfonia Londoneză (Op. 82-87 şi
93-104).
       Dacă Haydn şi-a dezvoltat limbajul simfonic mai ales prin
rafinarea propriilor tehnici, Wolfgang Amadeus Mozart   (1756-1791)a
preluat elemente stilistice din modelul italian şi vienez prezentate de Haydn
şi Dittersdorf. O trăsătură caracteristică a stilului lui Mozart este
modul în care acesta utiliza liniile melodice italiene. Mozart a călătorit
mult în copilărie şi şi-a petrecut o bună parte din viaţă în Italia,
unde a asimilat numeroase tehnici componistice, cum ar fi unirea primei şi
celei de-a doua părţi, forma celor trei măsuri şi elemente coloristice, cum
ar fi tremoloul sau trilul.
               Şcoala de
la Mannheim
       Mozart a călătorit şi la Mannheim, unde evoluţia structurală
a muzicii era, din multe
puncte de vedere mai evidentă decât la Viena. Mannheimul era o mare curte
electorală din sud-vestul Germaniei care s-a bucurat de un patronat muzical
generos, destinat mai ales compoziţiilor pentru orchestra rezidenţială.
Maestrul de concerte din acea perioadă, Johann Stamitz(1717-1757), a fondat o
orchestră din virtuoşi excepţionali pe care i-a pregătit la nivel
neîntâlnit în Europa. Acesta i-a permis lui Stamitz, dar şi altor
compozitori din Mannheim, cum ar fi Christian Cannabich şi Ernst Eichner, să
introducă numeroase inovaţii, ca accentuarea contrastului dintre secţiuni
şi noi soluţii aduse formei ultimei părţi, cum ar fi utilizarea
ritonellos-urilor (teme recurente). Mulţi dintre aceşti compozitori au
călătorit la Paris şi au fost influenţaţi de evoluţii franceze, cum ar fi
utilizarea formelor în trei părţi, care a devenit evidentă mai ales la cea
de-a doua generaţie de compozitori din Mannheim.
       Mozart a inclus în lucrările cele mai
reuşite dintre aceste inovaţii, in special crescendourile orchestrale ample
şi întoarcerea la tema de deschidere, la mijlocul şi la sfârşitul unei
părţi. A continuat cu adăugarea altor elemente extrem de inovative, cum ar
fi introducerea bruscă a unei teme liniştite înainte de secţiunea de
sfârşit, ceea ce mărea în mod spectaculos efectul finalului. Imaginaţia sa
debordantă şi măiestria deosebită a artistului sunt ilustrate mai ales în
simfoniile 39-49.
               Beethoven
       Apariţia lui Ludwig van Beethoven (1770-1827) a fost rodnică
pentru istoria simfoniilor şi, în general, pentru întreaga muzică. În
calitate de discipol al lui Haydn, primele două simfonii ale lui Beethoven au
reflectat tradiţia  vieneză. Cea de-a treia simfonie, Eroica, a fost
un punct de cotitură în evoluţia acestei forme muzicale. Aceasta a fost
prima lucrare a compozitorului în care şi-a exprimat pentru prima dată
propriile idealuri, şi nu a realizat  pur şi simplu o formă abstractă
prestabilită. Lucrarea reflectă diverse aspecte ale personalităţii
compozitorului şi este influenţată de mai mulţi factori, printre care
surditatea artistului şi revoluţiile din Europa acelor vremuri. Cu toate
aceste, Eroica este, mai
ales, o încercare îndrăzneaţă de soluţionare a problemei – considerată până atunci
insurmontabilă –
dezvoltării perfecţiunii atinse de Haydn şi Mozart. Beethoven a extins
lungimea părţilor şi proporţiile dramatice mult peste modelul clasic mai
ales în Simfonia a III-a şi în majoritatea următoarelor.
       Simfonia a IX-a a lui Beethoven este
sinteza a două concepte asupra cărora artistul a lucrat decenii întregi
înainte de ale finaliza, respectiv amplasarea Odei
bucuriei a lui Schiller ca expresia idealului
dragostei universale, şi o simfonie amplă,
fundamentală pe realizările deja geniale ale compozitorului. Primele trei
părţi ale simfoniei a IX-a sunt o expansiune a modelului clasic, dar cea de-a
patra nu se asemăna cu nimic din ceea ce fusese creat înainte. Aceasta
începe prin reluarea celor trei părţi precedente, dar de care se
îndepărtează şi introduce patru solişti vocali şi un cor. Pe lângă
forţa absolută şi inovaţiile continue greu de imaginat, aspectul uman al
muzicii lui Beethoven  a făcut ca această lucrare să reprezinte una din
principalele inspiraţii pentru perioada romantică, perioadă în care
idealurile subiective ale artistului erau duse până la limită. 
                 
     
Romantismul
       Secolul al XIX-lea a reprezentat perioada de prosperitate şi de
răspândire a simfoniei, atât în interiorul cât şi în afara ţărilor
austro - germane. Personalităţi ca Johannes Brahms (1853-1897) au creat o
nouă sinteză, punând în echilibru
idealurile clasicismului şi ale
romantismului prin utilizarea unor orchestre mai mari, ale unor teme romantice,
lungi şi folosirea contrapunctului, dar sub formă  clasică.
       Franz Liszt (1811-1886) a fost contemporan cu Brahms şi, alături
de francezul Hector Berlioz (1803-1896), a pus bazele simfoniilor programate,
în care muzica este însoţită de o poveste extra-muzicală, cum ar fi
Simfonia Fantastică. Alte personalităţi importante ale secolului XIX sunt:
Franz Schubert (1797-1828) şi Robert Schumann (1810-1856) care, alături de
Felix Mendelssohn (1809-1847), au început să combine părţile separate
dintr-o...



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.