| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: SIMFONIA

Nivel referat: liceu

Descriere referat:
SIMFONIA
1. Simfonia este o lucrare muzicală de mari
proporţii scrisă pentru orchestră, orchestră simfonică, capabilă
să redea cele mai diferite
sentimente şi idei umane.
       (simfonia provine din limba greacă
:syn-impreună, phonie-voci,)
       În Grecia antică, prin symphonie se inţelege cântarea
într-un ansamblu de voci-COR. Simfonie, în Roma antică, înseamnă cântarea
într-un ansamblu instrumental, iar în Renaştere reprezintă muzica de
introducere la un spectacol sau chiar titlul unor piese vocale. Din sec. al
XVI-lea ne parvine o lucrare intitulată Sacrae Symphoniae de Givanni Gabrieli, care este dedicată unui ansamblu vocal-intrumental.
       Abia în secolul al XVII-lea SIMFONIA devine o piesa muzicală pur instrumentală. Simfonia este denumirea
dată uverturii la spectacolele de operă italiană.
       Ceea ce se inţelege astăzi prin
simfonie este, de fapt, reprezentarea titlului Simfonie clasica. Joseph Haydn este socotit
“părintele” simfoniei clasice.
       S-au parcurs mai multe etape pentru ca acest tip de simfonie să se nască.  
     
       Una dintre etape este forma de sonată
legată de numele lui Philipp Emanuel Bach. Apoi este “Şcoala de la Manheim” unde are loc o conlucrare între culturile muzicale
ale timpului: italiană, germană şi franceză
avînd ca rezultat dezvoltarea simfonismului german.
Conducătorul  acestei şcoli este Johann Stamitz (1717-1756). În acelaşi timp asistăm
la o nouă etapă de dezvoltare a instrumentelor, mai
precis a orchestrei simfonice.
Joseph Haydn
stabileşte forma clasică a simfoniei:
2.  STRUCTURA SIMFONIEI
CLASICE
Numărul
parţilor
     Mişcarea
Forma
Structura
formei
    I
ALLEGRO
SONATA
Expoziţie–Dezvoltare-Reexpoziţie
    II
ANDANTE
LIED
A;A
– B;A – B – A
    III
MODERATO
MENUET
O
mişcare de dans ¾
    IV
PRESTO
RONDO
A – B – A – C – A –D -A
3. ORCHESTRA SIMFONICA
       
Cuvântul
“ORCHESTRĂ” provine de la cuvântul grecesc
“ORKAESTRA” care se traduce prin “ A
DANSA”. În antichitate,
corul, care însoţea şi comenta acţiunea de pe scenă tragedii grecesti, dansa.
       Astăzi, prin orchestră, înţelegem un
ansamblu instrumental numeros, adică un colectiv de muzicieni care cânta la
diferite instrumente executînd împreună, o
lucrare muzicală de mari proporţii.
Orchestra simfonică
este un ansamblu instrumental in care se
regăsesc toate familii de instrumente de suflat si cu
corzi.
Componenţa orchestrei nu este fixă, definitivă, numărul
instrumentelor fiind determinate de
cerinţele partiturilor
mizicale, din dorinţa compozitorilor.
       Căutarea de
noi efecte sonore a dus la lărgirea continuă a
orchestrei simfonice. Dar să nu uităm
evoluţia ascendentă a
tehnicii şi gândirii muzicale, precum şi rapiditatea cu care
instrumentele de toate categoriile devin performante,
se perfecţionează.
       Acest moment porneşte din secolul al XVII-lea şi continuă
şi astăzi.
       O orchestră simfonică nu
interpretează doar
simfonii este intrebuinţată în interpreterea
formelor vocal-instrumentale: opera, opereta, cantata, oratoriu precum şi în interpretarea genurilor
instrumentale consacrate: concerto grosso, concert instrumental, rapsodie, poem
simfonic şi
altele.
       Câteva exemple de orchestre simfonice :
       
Orchestra simfonică în vremea lui Bach
În secolul al XVII-lea nu se putea vorbi de orchestră simfonică, în sensul actual al
cuvîntului, datorită numărului redus de instrumentişti (8-15).
Componenţa unei
astfel de orchestre era :flaut, blockflotte, corni,
oboaie, fagot, trompetă, viori, viole,
cembalo.
 
Orchestra simfonică lui Haydn
Orchestra clasică
“standard” , cu o structura obligatorie
insumează pînă la 30-35 instrumentişti.
Compoziţie:
flaute, oboaie, clarinete, fagoturi, corni,
trompete, trombone, timpani, coarde (vioara,
viola violoncel, contrabass).
Orchestra simfonică în vremea lui Beethoven
Pornind de la varianta
“standard” orchestra se amplifică ajungînd la
50-60 instrumentişti, fie mărind numărul acestora fie utilizând instrumente noi ca: piculina, corn englez, clarinet bass,
contrafagot, tuba (cel mai grav instrument de suflat din alamă).
Orchestra simfonică în perioada romantică
Sfîrşitul
secolului al XIX-lea, orchestra
simfonică ajunge la
100-120 de instrumentişti.
Compozitori precum Gustav Mahler propune
orchestra formata din 800-1000 instrumentişti
păstrând componenţa orchestrei simfonice
beethoveniene sau utilizîndu-se si de alte instrumente.
Orchestra simfonică în secolul al XX-lea
Pe scheletul orchestrei simfonice de tip
classic se adaugă noi
instrumente electronice corespunzatoare familiilor de instrumente
cunoscute.
Componenţa numerică a orchestrei este
variabilă în funcţie de partitură.
Compozitori clasici contemporani
4.1. Ludwig van Beethoven
(1770-1827)
Istoria muzicii universale cunoaşte mulţi
compozitori mari, ale căror lucrări au supravieţuit veacurilor, dar singur
Beethoven, dintre toţi , a fost supranumit Titanul. Titan, ca artist şi ca om
deopotrivă, fiindcă în artă, ca şi în viaţă a învins prejudecăţile
timpului său, a încurajat năzuinţele spre libertate ale popoarelor ce se
trezeau din lungul somn al unei istorii vitrege, a înlăturat destoinic
piedicile ce i s-au ridicat în cale şi s-a înălţat, asemenea unui vultur,
deasupra amărăciunilor care l-au însoţit până în cel din urmă
ceas.
Ludwig van Beethoven s-a născut în ajunul
unei epoci când Europa era străbătută de la un capăt la altul de ideile
noi ale schimbării orânduirii feudale. Ideile acestea acţionau ca un ferment
asupra gândirii tuturor, deşteptând în popoarele asuprite energii
proaspete. Pentru felul cum a ştiut, prin muzica sa, să înaripeze sufletele,
să devină un ecou al frământărilor timpului când a trăit, Beethoven a
fost socotit un artist revoluţionar.
Revoluţionar, într-adevăr, deoarece a
înţeles să-şi poată exprima nestânjenit gândurile şi descătuşa
puterile ce mocneau într-însul, în vederea făuririi unei societăţi noi, a
unei lumi libere şi drepte.
Acestea le-a cântat Beethoven în
muzica sa. El spunea că: “arta este o republică, unde fiecare e dator să facă tot binele
de care este în stare, până şi în cele mai vitrege condiţii”.
Condiţiile în care Beethoven a trăit şi a
creat o operă pe cât de vastă pe atât de importantă, au fost cum nu se
poate mai vitrege. A văzut lumina zilei într-o familie împovărată de griji
fără număr, a trebuit să se zbată mereu spre a studia muzica şi a-şi
câştiga existenţa, fiinţa cea mai apropiată – un nepot de frate, în care îşi
pusese toată nădejdea- l-a dezamăgit prin purtările
sale, ba a trebuit să îndure şi lovitura
cea mai cumplită unui muzician, pierderea auzului.
Oricare altul ar fi fost zdrobit sub povara
unei astfel de nenorociri. Dar Beethoven era un titan, care şi-a învins
durerea şi descurajarea. „Vreau să deprind
curajul răbdării”, a notat el pe un caiet.
„Dacă trupul meu e nevolnic, spiritul trebuie să
biruiască. Ceea ce nu pot auzi cu urechea, inima mea va trebui să ghicească.
Voi sfărâma cătuşele pe care mi le-a pus destinul vreau să cânt, să
cânt pentru toţi. Omule! Ajută-te singur, odată ce ţi-a fost dăruită
puterea s-o faci!”
Si Titanul a învins cu adevărat, creând o
operă nemuritoare, ale cărei sunete străbat lumea de la un capăt la altul,
ca nişte chemări la încredere, la luptă neîntreruptă împotriva răului,
la înfrăţirea tuturor oamenilor.
Beethoven a cunoscut încă din tinreţe
succesul ce i se cuvenea unui artist adevărat. Dar recunoaşterea publică a
geniului său creator a întărziat timp îndelungat, încât abia pe când
împlinea patruzeci de ani lucrările lui se cântau în marile oraşe ale
Europei, unde era socotit unul din cei mai de seamă compozitori ai vremii,
avea adepţi înflăcăraţi în rândurile muzicienilor tineri, Academia din
Amsterdam îl alesese printre membrii săi, editorii îi cumpărau şi publicau
lucrările.
Ce folos însă, odată ce el nu mai auzea
deloc şi comunica cu prietenii săi doar cu ajutorul unor caiete de
conversaţie, în care aceştia scriau întrebările şi răspunsurile.
Infirmitatea îl făcuse ursuz, ocolea oamenii şi refuza invitaţiile,
ruşinându-se de boala care ridica un zid de netrecut între el şi lume.
Trăia singur, ca un sihastru, în locuinţe pe care le schimba des şi în
care domnea dezordinea. Cărţile şi notele muzicale erau împrăştiat pe
jos, pe pervazul ferestrelor şi pe alte mese unde erau uitate şi resturi de
mâncare. Pe pian şi masa de lucru se lăfăiau însă compoziţiile pe care
cerneala nu se uscase.
In harababura aceasta, compozitorul se
simţea totuşi în largul său. Se scula dis-de-dimineaţă şi lucra până
la prânz, după care făcea lungi plimbări, în cursul cărora îi veneau
idei pentru ceea ce avea să compună a doua zi. Avea însă perioade de
creaţie când renunţa până şi la aceste plimbări ce-i erau atât de
necesare, ca să muncească zi şi noapte, mai multe săptămâni la rând. In
asemenea împrejurări se neglija pe sine cu desăvârşire, uita să se
dezbrace când dormea pe apucate câte un ceas două, ba uita chiar să şi
mănânce.
Odată, prin anul 1823, ca să-şi
odihnească capul după o muncă îndelungată, ieşi din casă fără
pălărie, în hainele sale de lucru. In Wiener-Neustadt, la o destul de mare
distanţă de casă, fu văzut...



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.