| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: Rivalitatea sovieto-americana

Nivel referat: liceu

Descriere referat:
Rivalitatea sovieto-americană
Rivalitatea sovieto-americană a dominat
relaţiile internaţionale din perioada de după cel de-al doilea război
mondial şi a atras pe orbita sa multe dispute internaţionale ale căror
rădăcini nu se regăsesc în această competiţie, ca de exemplu, conflictul
Arabo-israelian în care, iniţial,  ambele părţi au susţinut cauza
israeliană.
Crizele iniţiale ale Războiului Rece au avut
în vedre Turcia şi Iranul, dar estul Asiei a fost, în general, neimplicat
în dispute, în ciuda războiului civil din China (1946-1949), care a condus
la instaurarea în acest spaţiu a unui regim comunist, apropiat
Moscovei.
Războiul din Coreea a determinat lărgirea
zonei de „containment” în  întreg perimetrul estic al Asiei. Deşi
în politica Statelor Unite se remarcă o creştere a cheltuielilor destinate
apărării  şi o extindere geografică a zonei de îngrădire a URSS
încă din perioada premergătoare războiului coreean, conflictul a fost
catalizatorul, condiţia necesară pentru consolidarea acestui
proces.  
La momentul
diviziunii Coreei, secretarul de stat american, Byrnes a înclinat către ideea
împingerii graniţei cât mai spre nord posibil. În această ordine de idei,
SUA a sugerat Paralela 38 ca linie de demarcaţie, propunere acceptată fără
nici un fel de obiecţie de Stalin, deoarece chiar dacă lăsa doua treimi din
populaţie în sud, plasa sub influenţă sovietică zona nordică mult mai
industrializată. Astfel, URSS a instalat rapid la guvernare un Partid
Comunist, care să servească intereselor sovietice, suprimând totodată şi
un număr de revolte anti-comniste.
SUA, considerând Coreea ca fiind de o
importanţă strategică redusă, a decis să instaleze un guvern autohton în
sud şi să se retragă cu un minim de efecte negative, ceea ce a avut ca
urmare organizarea de alegeri libere în mai 1948, sub tutela ONU, urmate la
scurt timp de adoptarea constituţiei Republicii Coreea. Între timp, în Nord
Rusia a contraatacat prin instituţionalizarea Republicii Democrate Populare
Coreene şi sfârşind prin a-şi retrage trupele în luna decembrie. Statele
Unite au urmat exemplul sovieticilor retrăgându-şi trupele, evitând astfel
să fie atrase în ostilităţile determinate de o invazie nord-coreeană (fapt
ce părea a fi foarte probabil). Totuşi, SUA nu dorea să asiste la o
prăbuşire a Coreei de Sud şi a furnizat guvernului de la Seul suficient
suport economic şi militar pentru a putea face faţă provocărilor interne
şi atacurilor de guerilă. Astfel, până în anul 1950 Coreea de Sud îşi
consolidase securitatea internă, însă o serie de probleme precum creşterea
preţului la orez a dat naştere la nemulţumiri punând în dificultate
administraţia Rhee.
Liderul nord-coreean, Kim Il Sung, a fost cel
care i-a propus lui Stalin o invazie a Coreei de Sud motivând că celulele
Partidului Muncitoresc sunt extrem de active în Sud, iar populaţia va
declanşa o revoltă atunci când Partidul va da semnalul. Aceste afirmaţii se
bazau pe existenţa, nedovedită însă, a unui număr de 77000 luptători de
guerilă şi a altor 500000 de comunişti aflaţi în ilegalitate. Stalin s-a
consultat cu Mao Zedong, care a aprobat iniţiativa nord-coreeană argumentând
că Statele Unite nu vor interveni din moment ce războiul ar fi o problemă
internă a Coreei. Stalin, deşi nu la fel de încrezător precum cei doi
lideri asiatici, a încuviinţat invazia mizând pe un conflict de scurtă
durată şi pe o victorie rapidă a Nordului şi evitând în acest fel o
intervenţie americană. Dând dovadă de precauţie, după un proces masiv de
echipare a armatei nord-coreene, Rusia şi-a retras consilierii militari pentru
a ascunde orice implicare a URSS în conflict. Ulterior, Hruşciov a criticat
această decizie susţinând că implicarea unuia sau a două detaşamente de
tancuri sovietice în conflict ar fi putut asigura victoria
Nordului.
În timpul invaziei din 25 Iunie 1950
american, Harry Truman, se afla  în vacanţă.
Ulterior, acesta a declarat că, în drum spre Washington şi-a amintit de
Manciuria (1931), Ethiopia (1935-1936) şi de Austria (1938) când pasivitatea
democraţiilor occidentale a încurajat escaladarea conflictului :
„Daca această
acţiune ar fi rămas fără replică, ar fi dus la izbucnirea celui de-al
Treilea Război Mondial, aşa cum incidente similare au condus la declanşarea
celui de-al doilea…Era de asemenea limpede pentru mine că fundamentele şi
principiile Naţiunilor Unite erau ameninţate în cazul în care acest atac
neprovocat  nu era stopat.”
Acest punct de vedere nu caracteriza doar
politica SUA; o directivă a unui oficial francez aprecia că pierderea Coreei
ar deteriora ireversibil prestigiul Vestului.
Potrivit spuselor Secretarului de Stat,
Dean Acheson,  guvernele mai multor naţiuni
vest-europene păreau a fi intrat într-o stare de panică, pe măsură ce
aşteptau să vadă dacă Statele Unite vor acţiona sau nu; exista şi temerea
SUA, cauzată de faptul că o eventuală neimplicare ar determina Europa să
adopte o poziţie neutră. Aşadar, decizia Statelor Unite de a se implica în
conflict nu a fost luată în virtutea unor sentimente de simpatie faţă de
naţiunea coreeană sau datorită importanţei sale strategice,  ci în
dorinţa amortizării tensiunilor generate în sistemului internaţional. SUA
s-a adresat Consiliului de Securitate al ONU, care datorită boicotului
sovietic, a putut condamna invazia şi soma Coreea de Nord să se retragă.
Aşa cum era de aşteptat somaţia a rămas fără răspuns, astfel încât SUA
a extins ajutorul naval şi aerian acordat Coreei de Sud ştiind că se va
bucura de sprijinul Organizaţiei Naţiunilor Unite, în ciuda faptului că
iniţiativa a premers unei solicitări adresate membrilor pentru a participa la
stoparea agresiunii. Este de prezumat că SUA ar fi adoptat acelaşi
comportament şi în cazul în care delegatul sovietic ar fi fost prezent
pentru a face uz de dreptul de veto în Consiliu de Securitate, dar trebuie
menţionat că o componentă importantă a politicii administraţiei Truman a
fost aceea  de a asigura funcţionalitatea ONU, respectiv capacitatea
acestuia de a fi furnizor de securitate colectivă. De asemenea, suportul ONU a
fost de dorit pentru a legitima un război a cărui comandă a căzut pe umerii
Statelor Unite şi  în cadrul căruia toate deciziile importante au fost
luate de către americani. În cele din urmă, la presiunile politice ale SUA,
15 state (la care se adaugă şi Coreea de Sud) au contribuit cu trupe, dar
doar cele ale Commonwealth britanic şi Turciei având însă o importanţă
semnificativă. 
Iniţial, ajutorul Statelor Unite şi Marii
Britanii s-a materializat în suport aerian şi naval considerându-se, în
ciuda scepticismului liderilor militari americani, că acest ajutor va fi
suficient. În curând, însă (pană la sfârşitul lunii iunie) s-a conturat
nevoia unei implicări concrete, astfel încât preşedintele Truman a
autorizat trimiterea de trupe terestre.
Reuşita Invaziei de la Inchon (15
septembrie1950) a determinat administraţia americană să se întrebe ce va
urma. Iniţial, Statele Unite au declarat că intervenţia are ca scop
restabilirea ordinii de dinainte de război, dar în timpul verii anului 1950
tot mai multe voci cereau pedepsirea Coreei de Nord. Astfel, pe 27 septembrie
MacArthur a fost instruit să procedeze în consecinţă, fiind asigurat că
este puţin probabil ca URSS şi China să ofere suport militar Coreei. Acest
mod de gândire s-a dovedit a fi unul nu tocmai corect. La momentul respectiv
decizia era justificată din mai multe puncte de vedere:
1. practica
pedepsirii agresorului îşi mai găsise aplicare în politica Aliaţilor (în
anii 1944-1945 Aliaţii nu s-au oprit la frontierele Germaniei).
2.  trebuia
prevenită o eventuală regrupare a forţelor nord-coreene şi izbucnirea unui
nou conflict.
3. se creau
premisele necesare implementării politicii ONU privitoare la reunificarea
Coreei prin organizarea de alegeri libere.
Astfel, pe 7 octombrie 1950 o rezoluţie
britanică, aprobată cu o majoritate covârşitoare de Adunarea Generală, a
împuternicit forţele ONU să traverseze Paralela 38, să „restabilească
ordinea în întreaga Peninsulă” şi să organizeze alegeri.
Pe 3 octombrie 1950 primul ministru chinez,
Zhou En-lai, a declarat la radio că ţara sa se consideră îndreptăţită
să intervină, dacă trupele ONU sau cele sud-coreene vor traversa paralela.
De fapt, China viza implicarea în conflict încă din vara anului 1950 (mai
precis, iulie 1950), când SUA a angajat trupe atât pe teritoriul Coreei de
Sud cât şi în Strâmtoarea Taiwan. La acel moment, China a amânat invazia
Taiwanului şi a început pregătirea pentru „o intervenţie în războiul
Coreean dacă va fi necesar”. O lună mai târziu Mao îşi exprima
îngrijorarea faţă de o victorie a americanilor în Coreea declarând că
”în cazul în care Statele Unite imperialiste câştiga războiul, vor
deveni  mai arogante şi vor fi o ameninţare la adresa noastră”. La
sfârşitul lunii septembrie China se considera aptă de a intra în război.
Astfel pregătită şi bazându-se şi pe suportul aerian promis de Stalin, Mao
Zedong decide, la două zile după ce trupele sud-coreene traversaseră
Paralela 38 să intre în război la mijlocul lunii octombrie. Ulterior,
liderul sovietic a revenit asupra promisiunii asigurării suportului aerian şi
astfel a determinat Biroul Politic al Partidului Comunist Chinez să-şi
reconsidere poziţia. Dar Mao face presiuni în vederea materializării
intervenţiei armate, astfel încât la data de 19 octombrie trupele chineze
penetrează în forţă...



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.