| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: Pompa de injectie in linie

Nivel referat: liceu

Descriere referat:
Pompa de injectie in linie
Funcţionarea motorului diesel se bazează pe
auto-aprinderea combustibilului injectat şi pulverizat în cilindrii motorului
în momentul în care aerul respirat anterior atinge, prin comprimarea de
către pistonul cilindrului, o temperatura suficienta
pentru a se produce auto-aprinderea.
Echipamentul de injecţie are rolul de a
alimenta camera de ardere a motorului cu combustibil, astfel încât arderea
să corespundă în orice moment regimului de funcţionare al motorului,
determinat la rândul său de sarcina exterioară a acestuia.
Pentru ca funcţionarea motorului să fie
corectă şi economică în acelaşi timp, echipamentul de injecţie trebuie
să îndeplinească o serie de cerinţe, dintre care cele mai importante sunt
următoarele:
să ridice presiunea combustibilului la o valoare determinată şi
să îl pulverizeze în camera de ardere, astfel încât amestecul de aer şi
combustibil să fie cât mai bun, iar arderea să fie cât mai
completă;
să înceapă injectarea combustibilului la un anumit moment şi
să o termine într-un timp bine
stabilit;
injectarea combustibilului să fie făcută corespunzător cu
procedeul de ardere al motorului în ceea ce priveşte poziţia şi forma
jetului;
să injecteze o cantitate de combustibil corespunzătoare în orice
moment cu sarcina motorului.
Deoarece injecţia combustibilului trebuie
făcută cu mare precizie, atât cantitativ, cât şi în timp, şi la presiuni
foarte ridicate, se impune ca jocurile dintre piesele în mişcare care se
află în circuitul de pompare să fie foarte mici (1–3 microni). Aceasta conduce la
necesitatea execuţiei elementului de pompare, supapei de refulare şi mai ales
a pulverizatorului, cu o precizie dintre cele mai înalte întâlnite în
construcţia de maşini. Ca urmare, abaterile dimensiunilor, precum şi cele
ale formei şi poziţiei reciproce a suprafeţelor de lucru ale acestor piese
se prescriu şi se execută în limite foarte strânse, iar rugozităţile
aceloraşi suprafeţe sunt foarte mici rezultă că echipamentul de injecţie
este fabricat de înaltă precizie, care necesită o atenţie specială din
partea exploatării şi unităţilor de reparaţii.
Echipamentul de injecţie al combustibilului
este compus, în ordinea în care îl parcurge combustibilul, din următoarele:
rezervorul de combustibil, pompa de alimentare, conductele de joasă presiune,
bateria de filtrare (filtru pentru curăţare prealabilă şi filtru final),
pompa de injecţie cu regulator, conductele de înaltă presiune, injectoare
şi pulverizatoare (vezi fig. 1).
Condiţii impuse
Cantitatea de combustibil injectată în
fiecare cilindru trebuie să fie constantă şi aceeaşi pentru toţi
cilindrii, nefiind admis ca aceste cantităţi să varieze în timp sau de la
cilindru la cilindru, pentru aceeaşi turaţie şi sarcină de asemenea
comprimă blocul de resoarte montat excentric faţă de axa de rotaţie şi
roteşte pârghia de sprijin.
Ca urmare extremitatea inferioară a pârghiei
de reglare care este în legătură cinematică cu pârghia de sprijin se
roteşte în mod corespunzător în jurul punctului C (punctul de articulaţie
dintre pârghia de reglare şi pârghia dublă). Cât timp turaţia motorului
este încă mare, din cauza forţei centrifuge mari punctul C este menţinut
fix. Capătul superior al pârghiei de reglare rotindu-se, deplasează
cremaliera în poziţia STOP (debit nul). Pompa de injecţie nu mai debitează
combustibil şi motorul se opreşte; la valori mai mici ale turaţiei forţa
centrifugă devenind neînsemnată.
Clasificare
După modul de dozare a combustibilului,
pompele de injecţie se clasifică în:
Pompa cu reglaj prin camă variabilă;
Pompa cu reglaj prin laminare;
Pompa cu reglaj prin scurt circuit (cu sertar).
Părţi componente
Regulatorul RSV este
un regulator de tip centrifugal pentru toate regimurile de turaţie ale
motorului. El reglează turaţia motorului în funcţie de regim, acţionând
asupra cremalierei şi prin aceasta mărind sau micşorând debitul de
combustibil.
Simbolul regulatorului cuprinde date
referitoare la caracteristicile principale constructive şi fundamentale, după
cum se poate vedea din exemplul simbolului
regulatorului pentru motorul  D-110:
RO – EP / RSV250 … 900 A1B 282D L
RO – fabricat în România, licenţă Bosch
EP / RSV – regulator de turaţie pentru toate
regimurile
250... – turaţia de ralanti a
pompei
900 – turaţia nominală a pompei
A – mărimea pompei de injecţie pe care se montează
1 – cifra caracteristică pentru constanta elastică a resortului şi
masa greutăţii centrifugale
B – litera de modificare faţă de tipul de bază
282 – număr de ordine
L – montat pe partea stângă a pompei
Construcţia regulatorului se poate vedea în
fig. 6 şi 10.
Corpul regulatorului 1 se fixează pe pompa de injecţie. Pe
axul cu came al pompei 2 este
montat şi antrenat în mişcare de rotaţie suportul greutăţilor
3. în acest suport
basculează două greutăţi centrifugale 4. Atunci când
greutăţile se depărtează de suport (se deschid) ele apasă asupra
manşonului regulatorului 5
prin intermediul unor piese numite glisoare, imprimându-i acestuia atât
mişcarea de rotaţie a suportului, cât şi o mişcare axială în sensul
depărtării de pompă. În manşonul regulatorului se găseşte un lagăr
axial 6, format din două
bucşe, care permite capului de articulaţie 7 să primească de la manşon numai
mişcarea axială, fără să se rotească. Piesa 7  este articulată în pârghia
dublă 8, care la rândul
său poate oscila în jurul bolţului 9 fixat în capacul regulatorului 10.
În pârghia dublă, deasupra capului de
articulaţie se găseşte un alt bolţ de articulaţie 11, de care este prinsă pârghia de
reglare 12. La capătul de
jos al acestei pârghii este montat un bolţ 13 care, fiind introdus într-o
crestătură longitudinală a unei piese fixe 14, are o foarte mică posibilitate de
deplasare numai în lungul acestei crestături. Celălalt capăt al pârghiei
de reglare este prins de tija de reglare 15 prin intermediul unei bride 16.
Asupra pârghiei de reglare acţionează
resortul de pornire 17.
Acesta este un resort de tracţiune foarte slab, a cărui influenţă se face
simţită numai în domeniul turaţiilor mici şi al cărui al doilea capăt
este fixat în corpul regulatorului.
De acelaşi bolţ 9 din capacul regulatorului în jurul
căruia oscilează pârghia dublă, tot cu posibilitatea de a oscila în jurul
lui, este articulată pârghia principală a regulatorului 18. Cam la mijlocul ei se află o
proeminenţă de care este prins unul din capetele
resortului principal al regulatorului 19. Acesta este un resort de tracţiune foarte puternic şi
acţionează asupra pârghiei principale, forţa lui opunându-se forţei
centrifuge a contragreutăţilor în mişcare. Atunci când forţa din resort
este preponderentă, el deplasează pârghia principală până la tamponarea
capătului ei de jos cu tamponul de sarcină plină 20, montat reglabil în capacul
regulatorului. Celălalt capăt al resortului principal este prins de pârghia
oscilantă 21, prin
intermediul furcii 22, a
cărei poziţie este de asemenea reglabilă cu şurubul 23, putându-se modifica astfel
pretensionarea resortului. Pârghia oscilantă este fixată prin pivoţii ei
în capacul regulatorului, iar la unul din capetele acestor pivoţi se
montează, solidară cu ea, pârghia de comandă regulatorului 24.
Atunci când pârghia de comandă este
deplasată din poziţia STOP înspre poziţia de sarcină plină, resortul
principal este tensionat din ce în ce mai mult, astfel încât forţa cu care
el acţionează asupra pârghiei principale este din ce în ce mai mare.
Totodată resortul se şi roteşte, schimbându-şi poziţia unghiulară faţă
de pârghia principală, astfel încât componenta forţei sale care
acţionează asupra pârghiei se modifică şi pe această cale.
În partea de sus a capacului este înşurubat reglabil tamponul de STOP al pârghiei de
comandă 25, tamponarea
făcându-se cu furca 22. În
cazul când regulatorul este prevăzut cu un dispozitiv special de oprire,
atunci acest tampon se reglează pentru mersul motorului la ralanti. În partea
opusă, pârghia de comandă se opreşte pe tamponul turaţiei maxime
26, montat în corpul
regulatorului şi de asemenea reglabil.
În mijlocul capacului regulatorului este
montat un şurub reglabil 27,
în care este ghidat resortul pentru mersul în gol 28. Acţiunea sa asupra pârghiei
principale se face simţită în domeniul turaţiilor mici.
Regulatorul este dotat cu un dispozitiv de
corecţie montat în partea de jos a pârghiei principale şi format dintr-o
bucşă filetată cu poziţie reglabilă 29, în interiorul căreia se află un
ştift tampon 30 şi un
resort 31, a cărui
pretensionare se poate de asemenea regla cu ajutorul unor şaibe de reglaj.
Acest dispozitiv influenţează mecanismul de reglare numai în anumite
poziţii de funcţionare, având rolul de a mări debitul la funcţionarea în
suprasarcină. La unele construcţii de regulatoare el poate să
lipsească.
Atunci când nu este necesară o corecţie a
debitului pentru suprasarcină, aşa cum este de exemplu cazul motoarelor de
grup electrogen, în dispozitivul 29, care nu mai are rolul de corector de
debit, se montează un resort relativ slab, care acţionează în acelaşi sens
cu resortul 28, rolul său
fiind de această dată obţinerea unui reglaj sigur în domeniul turaţiilor
mici de mers în gol.
În spatele regulatorului se găseşte un
capac 32, prin îndepărtarea căruia devin accesibile şi se pot regla
dispozitivul de corecţie şi tamponul de...



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.