| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: Paradoxele logice

Nivel referat: liceu

Descriere referat:
Paradoxele
logice
Fenomenul paradoxelor ( sau al antinomiilor )
logice era bine cunoscut  grecilor. Logicienii evului mediu au fost şi ei
intens preocupaţi de studiul paradoxelor (“insolubilelor”) . Adevărata
lor importanţă a ieşit la iveală abia odată cu
descoperirea lor într-o serie de teorii matematice (teoria mulţimilor lui Cantor şi sistemul logico-aritmetic al lui
Frege), iar apoi şi în
teoriile logicii.
Termenul de “paradox“  poate fi
definit în mai multe feluri :
1) expresie din care pot fi deduse propoziţii contradictorii
2) contradicţie formală dedusă 
într-un  sistem teoretic
3) contradicţie rezultată din încercarea de
a explica anumite fapte cu ajutorul unei metode date .
Pentru  scopuri diferite o
definiţie  se poate dovedi mai utilă decât alta . Unul dintre cele mai
cunoscute paradoxe este acela descoperit de Cantor „paradoxul mulţimii
tuturor mulţimilor” .
Rezolvarea paradoxelor (constituirea unor
teorii în care paradoxele date să fie evitate) s-a făcut prin diferite
procedee care toate au la bază un principiu de ierarhizare a abstracţiilor.
Sunt cunoscute în special metodele propuse de Russel (teoria tipurilor),
Hilbert , Brouwer , Bocivar , Quine .
În cele ce urmează nu mă voi ocupa însă
de procedeele  formale de rezolvare ci de aspecte filozofice ale fenomenului paradoxal .
Studiul paradoxelor nu se reduce la găsirea
unor  procedee de evitare a lor căci în acest caz le-am trata  ca
pe un fenomen de importanţă locală şi strict formală pentru teoria dată
şi ar părea ca un fenomen absolut negativ pentru cunoaştere . Cunoaştem
diferite specii de contradicţii formale: sofisme, paralogisme, identificări
false , paradoxe (antinomii) , aporii , etc. Ele pot prezenta importanţă sub
cele mai diferite aspecte.
Immanuel Kant a fost primul mare filozof
care s-a apropiat de înţelegerea importanţei
deosebite a antinomiilor. “ Pe poziţiile vechii metafizici ” , scria Hegel
, se admitea că atunci când cunoaşterea cade în contradicţii aceasta ar fi
doar o rătăcire întâmplătoare , produsă de o greşeală subiectivă în
deducţie şi raţionare . După Kant însă  stă în natura gândirii
însăşi de a cădea în contradicţii ( antinomii ) când vrea să cunoască
„ infinitul ” 11 .
O deosebită importanţă pentru înţelegerea
antinomiilor ştiinţei prezintă observaţiile făcute de Marx într-o carte
de a sa 22 asupra contradicţiilor
economiei politice clasice engleze .
Problemele ce se impun în studiul paradoxelor
privesc structura ( mecanismul), cauzele şi rezolvare
lor .
În structura paradoxelor apar asemenea
categorii ca mulţime , element , totalitate ( “toţi” ), adevăr, fals, desemnare,
etc. precum şi unele
raporturi corespunzătoare. Istoria logicii şi matematicii a arătat că
dificultăţile apărute vizează mai ales raportul acestor categorii cu
absolutul şi relativul precum şi cu 
finitul şi infinitul.
Care este cauza paradoxelor ?
Cauza lor nu poate fi doar ceva
“subiectiv” căci rolul şi problematica pe care au stârnit-o apariţia
lor în istoria matematicii şi logicii sugerează cu totul altceva  .
În realitate , aşa cum arăta Marx în
legătură cu contradicţiile economiei clasice engleze , dedesubtul acestor
antinomii stau probleme dificile ale cunoaşterii. Gândirea cade în antinomii ( paradoxe
) în efortul ei de a cunoaşte realitatea obiectivă.
Cauza antinomiilor ştiinţei stă în procesul cunoaşterii , proces care are
la rândul său  legile sale naturale ; dar
gândirea nu cade în antinomii oricând şi  oricum .
“Criza ştiinţei ” nu era un fenomen nou
, fizica , biologia  ş.a , domenii ştiinţifice o suportaseră deja
.
Contradicţiile formale apărute în mecanica
clasică erau irezolvabile din punctul de vedere al acestei mecanici .
Conceptele  şi principiile mecanicii trebuiau revizuite. Această
sarcină a fost îndeplinită în mare parte de A. Einstein. În acest caz ca
şi în altele ieşirea din “faza paradoxală” (deci din criză) a
însemnat o adevărată  revoluţie 
în  ştiinţă .
Studiind istoria ştiinţei putem conchide că
în cunoaşterea paradoxelor sunt formele nemijlocite (concrete) pe care le iau
contradicţiile, că antinomia ( paradoxul ) reprezintă contradicţia
specifică cunoaşterii. În
acest fel, poarta ştiinţei rămâne mereu deschisă contradicţiilor
.  
1
G.W.F. Hegel , Enciclopedia  ştiinţelor filozofice , Partea I Logica ,
Ed. Acad. , R.P.R. , 1962 , p. 121
2 K.
Marx , Teorii asupra plusvalorii , Ed. Politică , Bucureşti ,
1959



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.