| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: Mecanismele psihice reglatorii(comunicarea si limbajul,atentia si vointa)

Nivel referat: facultate

Descriere referat:
MECANISMELE PSIHICE REGLATORII (COMUNICAREA SI
LIMBAJUL, ATENŢIA SI VOINŢA)
Mecanismele prin intermediul cărora se
realizează reglajul psihic al activitatii si comportamentului sunt numeroase.
Exista insa unele mecanisme psihice care intervin mai direct in reglajul comportamental. Aceste mecanisme sunt: comunicarea si limbajul, care permit
proiectarea anticipata a rezultatului acţiunii in raport cu intenţiile si
dorinţele persoanei, ca si obţinerea modificărilor comportamentale
dorite; atenţia, ce asigura
reglajul bazat pe orientarea, focalizarea si selecţia
actelor sau activitatilor; voinţa, ca forma superioara de reglaj psihic ce tinteste spre atingerea
unui scop conştient propus care corespunde motivelor dar si condiţiilor
sociale si care intra in joc atunci cant este necesara învingerea unor
obstacole ce apar in calea realizării scopurilor propuse.
COMUNICAREA Şl LIMBAJUL
I.  DELIMITĂRI CONCEPTUALE. Faptul că limbajul şi comunicarea constituie mecanismele psihice
aflate cel mai la îndemâna individului pentru a-şi regla propria sa
conduită, dar şi conduita altora, este mult prea evident pentru a insista
asupra lui.
Daca sistemul imaginilor, conceptelor şi
ideilor, format prin intermediul mecanismelor informaţional-operaţionale ar
fi ţinut secret, dacă el n-ar fi folosit, vehiculat, atunci n-ar avea aproape
nici o utilitate practică, nu ar fi capabil de influenţa şi
interinfluenţă, nu putea fi preluat şi reintrodus în circuitul
cunoaşterii, nu ar avea nici un impact asupra actlvităţii umane.
Comunicarea, înţeleasă ca act tranzacţional, inevitabil în situaţii de
acţiune, devine esenţială, fundamentală atât pentru viaţa persoanei, cât
şi pentru viaţa socială a individului.     
       Din
păcate, noţiunile de comunicare, limbă, limbaj
sunt polisemantice, ele
comportând o pluralitate de sensuri; ele constituie obiectul de investigaţie
al mai multor discipline ştiinţifice (lingvistica, psihologia, sociologia,
semiotica, cibernetica etc.), care aduc propriile lor perspective de abordare,
nu întotdeauna identice sau măcar complementare.
Comunicarea a fost
definită cel mai adeseori ca o formă particulara a relaţiei de schimb între
două sau mai multe persoane, două sau mai multe grupuri.
Claude Levi-Strauss
interpreta societatea de pe pozitia unei teorii a comunicării. După el, în societate sunt posibile tipuri de schimburi
(sau de comunicări):
schimbul femeilor între grupuri (datorat regulilor rudeniei sau
căsătoriei);
schimbul bunurilor materiale (datorat regulilor economice);
schimbul mesajelor într-o limbă comună interlocutorilor (datorat
regulilor lingvistice).
→ Primele doua tipuri de schimburi largesc în mod nepermis sfera
noţiunii de comunicare,
→ cel de al treilea o îngustează mult mai mult, reducând-o doar la
comunicarea dintre oameni şi doar la un singur tip al acesteia, cea verbală.
         Dat fiind faptul
că nici una dintre aceste două accepţiuni nu este satisfacătoare,
cercetătorii s-au orientat spre depistarea unor elemente diferenţiatoare mult
mai fine.
         Unul dintre
pasionaţii investigatori ai comunicării nota: "există comunicare când există schimb de
semnificaţii.” (CLAUDE
FLAMENT)
Se reţine, aşadar, noţiunea de "schimb",
dar se precizeazâ mai bine conţinutul acesteia, semnificaţiile putând fi
transmise atât prin mijloace verbale, cât şi nonverbale.
         • Alţi autori au adus precizări
pe directia unora sau altora dintre parametrii presupuşi de "schimbul de
semnificaţii".
SILLAMY insista asupra
caracterului de feed-back al comunicării. Când informaţia este transmisă,
considera el, se produce o acţiune asupra receptorului şi un efect retroactiv
asupra persoanei emitente.
ANZIEU si MARTIN
atrag atentia asupra elementelor componente ale
comunicării şi orientarea ei; comunicarea constituie ansamblul proceselor
psihice şi fizice prin care se efectuează operaţia de punere în relaţie a
unei persoane sau a mai multora. cu o alta sau cu mai multe, în vederea
atingerii unor obiective.
Aşadar, esenţiale pentru actul comunicării
sunt:
relaţia dintre indivizi sau dintre
grupuri;
schimbul, transmiterea şi receptarea de semnificatii;
modificarea voită sau nu a
comportamentului celor angajaţi.
Inţelegerea în acest mod a comunicării o
întâlnim şi în lucrările de dată ceva mai recentă.
         Principala
problemă pe care o presupune studiul comunicării este aceea a stabilirii
conţinutului şi a mijloacelor prin intermediul cărora acesta este transmis.
Comunicarea umana poate fi verbala sau
nonverbala.
Conţinutul comunicarii este extrem de variat:
comunicarea vehiculeazâ imagini, noţiuni, idei (deci are un conţinut
informaţional),
ea
facilitează şi manifestarea conduitelor afective, produce disonanţa sau
consonanţa psihică, efecte de acceptare sau refuz, concordantă sau
nonconcordanţâ (conţinutul afectiv-emoţional),
prin
comunicare se transmit trebuinţe, aspiraţii,
imbolduri spre acţiune (conţinutul motivaţional),
se
iniţiază, se declanşează sau se stopează activităţile, se manifestă
rezistenţa la eforturi (conţinutul
volitiv).
în general, se comunică trei tipuri
de informaţii:
cognitive (conţinutul semnelor lingvistice);
indiceale (centrate pe locuitor cu scopul
definirii şi controlării rolului lui în timpul comunicării);
injonctive sau conative (schimbate între interlocutori pentru a face să progreseze
comunicarea spre realizarea unui scop).
Mijloacele comunicării se clasifica astfel:
După două axe opuse:
vocal versus
nonvocal (cuvinte versus
gesturi, atitudini) şi
verbal versus
nonverbal (cuvinte versus
noncuvinte).
Din combinarea acestor două axe rezultă
următoarele categorii de mijloace de
comunicare:
vocal-verbal: cuvântul fonetic ca unitate lingvistică;
vocal-nonverbal: intonaţii, calitatea vocii, emfază;
3)   nonvocal-verbal: cuvântul
scris ca unitate lingvistică;
4)   nonvocal-nonverbal: expresia
feţei, gesturile, atitudinile.
Există şi o altă
clasificare a mijloacelor de comunicare:
lingvistice (limba dublu articulatâ şi
de manifestările vocale);
para-lingvistice, mai mult sau mai puţin
conştiente, înţelese de membrii unei culturi: nonverbal-vocale (tonul
vocii), nonvocale (gesturi);
extra-lingvistice, care scapă
locutorului în timpul comunicării
vocale: calitatea vocii care fumizează informaţii biologice,
psihologice sau sociale asupra locutorului),
nonvocale (maniera de a se îmbrăca).
         Combinarea
conţinuturilor şi mijloacelor comunicârii conduce la un anumit specific al comunicării:
* informatia
cognitivă este legată de mijloace lingvistice şi
paralingvistice (gesturile fiind un substitut al cuvintelor);
* informarea injonctivă este legată preponderent de mijloacele paralingvistice (gesturi,
mişcări, intonaţii pentru a  sugera unui parrticipant de a vorbi), dar
uneori şi de mijloacele lingvistice (fraze rituale de primire);
* informarea indiceală se transmite prin toate mijloacele
   Teoria comunicarii considera comunicarea ca fiind modalitatea de legatura in spatiu si timp intre un
„obiect-sistem” si mediul extern, ca sursa generatoare de semnale
purtatoare de informatie sau ca „transfer de informatie de la sistem sursa
(emitent) la un sistem receptor (destinatar).  Potrivit acestei
acceptiuni, comunicarea devine nu numai un atribut al omului, ci si al
sistemelor fizice si biologice, la nivelul carora se realizeaza procese de
reglare. Notiunea de comunicare ne apare astfel ca relatie si ca
proces.
Relaţia  se defineste ca legatura
informationala intre doi termeni: sursa sau emitentul si receptorul sau
destinatarul. Emitentul genereaza si transmite semnale. Pentru a transmite
semnale , sistemul emitent trebuie sa posede cel putin doua stari distincte
(elemente, de ex. litere). Receptorul sau destinatarul este sistemul care
capteaza si prelucreaza semnalele transmise de emitent, modificandu-si sub
actiunea lor starea initiala. Calitatea in sine a comunicarii este determinata
de capacitatea de receptie si prelucrare a destinatarului. Dintre toate
sistemele reale ce pot ocupa locul de destinatar, omul dispune de cea mai
complexa capacitata de receptie si prelucrare-decodare. Ipostaza de emitent si
de destinatar nu au un caracter invariant ci unul relativ, cei doi termeni
putandu-si schimba reciproc locurile, pe parcursul procesului de
comunicare.
Ca proces, comunicarea se refera la
ansamblul operatiilor de codare-recodare-decodare, ce se aplica asupra
alfabetului de baza (la nivelul sursei) si alfabetului-cod (la nivelul
destinatarului) si la succesiunea mesajelor care se transmit intre emitent si
destinatar. Procesul de comunicare se caracterizeaza prin frecventa si
periodicitate, prin amplitudine sau intensitate, prin natura substantial
calitativa a semnalelor si prin continutul mesajelor. Privit prin prisma
teoriei generale a informatiei, el ne dezvaluie 3 laturi: latura cantitativa,
semantica si pragmatica.
Latura cantitativa  se refera la conditiile obiective, necesare pentru ca mesajul sa
poarte o minima cantitate de informatie. Aceasta conditie rezida in existenta,
la nivelul destinatarului, a unei stari de incertitudine in legatura cu sursa.
Volumul informatiei emis la nivelul sursei este, de regula, mai mare decat cel
inregistrat la nivelul treceptorului. Astfel, comunicarea este supusa unor
influente perturbatoare...



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.