| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: Locul si rolul Federatiei Ruse in noua situatie internationala de la destramarea URSS pana in prezent

Nivel referat: liceu

Descriere referat:
LOCUL ŞI ROLUL FEDERAŢIEI RUSE ÎN NOUA
SITUAŢIE INERNAŢIONALĂ DE LA DESTRĂMAREA URSS PÂNĂ ÎN
PREZENT
La 25 decembrie 1991, semnarea declaraţiei
tripartite (Rusia, Ucraina, Belarus), considerată drept data încetării existenţei URSS, fosta
Republică Sovietică Socialistă Rusă (RSFSR) şi-a căpătat independenţa.
“Rusia post-comunistă se află în cadrul unor
graniţe care nu au precedent istoric. Ca şi Europa, ea  va trebui să
consacre cea mai mare parte a energiei sale pentru a-şi defini
identitatea” (H. Kissinger, “Diplomacy”, pag. 25).
Politica externă a noului stat ex-sovietic a
fost sinuoasă în mai multe privinţe, ea încercând totuşi să păstreze o
constantă: puterea de la Kremlin întruchipata de preşedintele Boris Elţîn
(conform constituţiei seful
statului este şi seful puterii executive), a urmărit promovarea cu consecvenţă a unor relaţii de
colaborare cu SUA şi marile puteri occidentale. Desigur această politică nu
a izvorât din simpatie reală pentru sistemul democratic occidental,  ci
din dorinţa de a reuşi să depăşească cu ajutorul vestului criza
economică şi politică, căreia trebuiau să-i facă faţă toate republicile
ex-sovietice după dispariţia fostei URSS, fenomen de la care nu face
excepţie nici Federaţia Rusă.
Dar, chiar dacă forţele liberale au căutat,
poate în mod sincer, să-şi însuşească regulile democratice, care să
garanteze derularea vieţii politice în mod civilizat, în Rusia a existat şi
există încă un potenţial conservator de sorginte ex-sovietică care
acţionează pentru restauraţie. Aceste forţe, având în frunte Partidul
Comunist, au blocat adesea procesul democratic, punând în pericol evoluţia
Rusei spre o reală democraţie. De dragul susţinerii grupării liberale şi
forţelor democratice marile puteri vestice au făcut numeroase concesii
Moscovei, tolerând inclusiv pretenţiile exagerate ale Federaţiei Ruse, de a
fi recunoscută ca unic “ succesor de drept şi continuator “ al fostei
URSS, deşi pretenţii similare erau îndreptăţite să ridice şi celelalte
republici ex-sovietice. Încheierea convenţiei de bază de colaborare dintre
Rusia şi NATO, semnată la Paris în 1997 a reprezentat apogeul
concesiilor.
Convenţia a dat practic Rusiei dreptul de a
opune în mod legal “ veto “ la acţiunile alianţei. Rezultatul s-a văzut
în poziţia  Rusiei faţă de intervenţia NATO în Iugoslavia, pentru
oprirea procesului de “ purificare etnica “ declanşat de preşedintele
Milosevici în provincia Kosovo, locuită în majoritate de etnici
albanezi.
Dincolo de declaraţiile pacifiste ale ambelor
părţi, mai mult sau mai puţin oficiale, poziţiile şi obiectivele Rusiei
şi ale celorlalte mari puteri ale lumii au rămas şi sunt şi în prezent
opuse.
Lumea occidentală şi în primul rând SUA,
urmăresc neutralizarea puterii nucleare a Rusiei. (indiferent de afirmaţiile liniştitoare
ale liderilor de la Kremlin şi de fenomenul de dezagregare reală a industriei
de război a Rusiei moştenita de la fosta URSS, acest potenţial rămâne
încă un pericol real pentru securitatea lumii.)
De asemenea un ţel, deşi nedeclarat expres,
al occidentului este transformarea Rusiei dintr-un stat excesiv totalitar, cu o
politică agresivă, imprevizibilă într-o ţară modernă, cu o politică
raţională, capabilă să se integreze în comunitatea statelor civilizate,
în stare să-şi rezolve contradicţiile externe nu prin forţă ci prin
negocieri paşnice. Aceasta ar facilita în primul rând includerea uriaşelor
bogaţii naturale ale Rusiei în circuitul valorilor mondiale, fără ciocniri
violente de interese sau conflicte armate (de aceea Rusia a şi fost acceptată în
grupul celor 7, G-7 devenind G-8).
Rusia, deşi conştientă de slăbiciunea ei
(a pierdut “ războiul rece
“ împreună cu întregul  “ lagăr socialist “), având încă mulţi lideri tributari
spiritului restaurator neoimperial rămâne încă refractară faţă de
transformările dorite de occidentali. Speranţa în refacerea puterii
imperiale este nu numai prezentă dar chiar într-o ascensiune, indiferent
dacă cei care o promovează aparţin taberei democratice sau forţelor
procomuniste. Ea nu ezită să şantajeze aşa zişii “ parteneri “ vestici
cu potenţialul ei nuclear, Boris Elţîn vorbind cu mândrie nedisimulată de
“grupul celor 8 “ –
G-8 – în care chipurile
ar fi admisă şi Rusia la egalitate cu celelalte 7 mari puteri ale lumii,
deşi este evident ca ţara sa mai are mult până să depăşească stadiul de
subdezvoltare şi statutul de mai sus e obţinut prin şantaj. În ultimii ani
lucrurile au evoluat în direcţia dorită de occidentali. Rusia a ajuns atât
de dependentă economic şi financiar (are o datorie externă de cca. 200 miliarde dolari, pe care nu are
cum s-o plătească) de
marile puteri occidentale, încât aspiraţiile neoimperiale şi naţionalismul
belicos velicorus, în condiţii normale nu-şi mai pot pune în practică
idealurile revanşarde.
Pe fondul de mai sus, în decursul celor
aproape 13 ani care s-au scurs de la dispariţia URSS,
lumea politică în general nu a fost pregătită pentru a percepe la
dimensiunile lor reale fenomenele care s-au petrecut pe teritoriul fostei URSS.
Câţiva ani buni (cel puţin
pana la alegerile parlamentare din decembrie 1993 şi votarea constituţiei),
din păcate, în unele state vestice s-a menţinut mitul atotputernicei
Moscovei, Federaţia Rusă fiind în continuare confundată cu defuncta URSS.
Confuzia aceasta a însemnat în practică considerarea Federaţiei Ruse, în
ciuda slăbiciunii ei, drept un pol de putere capabilă încă să se
contrapună cu succes în SUA şi lumii occidentale, şi nu cum este de fapt,
unul din  “ marii învinşi în războiul rece “.
Procesul de demitificare a fostei URSS a mers
lent mai ales în fostele ţări socialiste, unde o bună parte din clasa
politică nu a crezut multa vreme ca un colos de dimensiunea URSS s-a
prăbuşit atât de repede. În realitate procesul de coroziune exista încă
de la formarea URSS. Populaţiile din Caucaz nici astăzi nu-i acceptă pe
ruşi, ucrainenii s-au considerat totdeauna o rasă aparte în fostul imperiu
rus şi sovietic, iar “ lagărul socialist “ a fost creat artificial,
ţările membre fiind atrase în el în mod forţat cu complicitatea puterilor
occidentale învingătoare în război, în frunte cu SUA.
Unele evenimente
postbelice din fosta URSS, ca destalinizarea şi începuturile timide ale unor
reforme democratice, lansate de Hrusciov, au permis de fapt şi atragerea URSS
şi statelor satelite în marele proces istoric, cunoscut sub denumirea de “
conferinţa de securitate şi cooperare europeana “ (CSCE). Acceptând să participe la acest
proces, URSS şi-a semnat de fapt “ actul de deces “, deoarece prin
implicarea oficială în dialogul global pe tema drepturilor omului, puterea
sovietică şi-a subminat propriile-i rădăcini, ea existând practic exclusiv
prin încălcarea grosolană a oricărei libertăţi individuale şi prin
negarea proprietăţii private şi instaurarea terorii ideologice. Primul
rezultat al CSCE a fost trezirea “ maselor socialiste “ din letargia
comunistă prin apariţia primelor mişcări dizidente în însăşi inima
imperiului sovietic. A urmat perioada brejneviană cunoscută drept “ epoca
stagnării “. Leonid Brejnev l-a debarcat pe Nichita Hrusciov printr-o
conspiraţie de palat, dar nu a mai putut să mai readucă ţara în starea în
care se afla pe vremea lui Stalin. În mod firesc după “ stagnarea “ din
timpul lui Brejnev, nu putea urma decât “ perestroika “ lui Mihail
Gorbaciov. E adevărat că în bună măsura Gorbaciov a fost inspirat,
susţinut şi încurajat deschis în promovarea politicii sale de deschidere
spre vest, de Eduard Şevardnadze, ca secretar al CC al PCUS şi ministru de
externe. Se spune ca fără Şevardnadze Germania n-ar fi obţinut
unificarea.
RUSIA ŞI STRĂINĂTATEA
APROPIATĂ
După încheierea războiului rece, fiecare
ţară europeană a blocului socialist a fost confruntată cu problemele
dificile şi dureroase ale tranziţiei. Într-o ţară obişnuită tranziţia a
însemnat trecerea de la totalitarism la democraţie şi de la economia
centralizată la cea de piaţă. În cazul Rusiei, tranziţia a însemnat şi
trecerea de la statul imperial la cel post imperial.
Este delicată pentru că de 300 de ani ruşii
trăiesc în minte cu ideea imperială, care le oferea un gen de compensaţie
la greutăţile şi lipsurile vieţii cotidiene. De data aceasta, prăbuşirea
imperiului a fost însoţită de o prăbuşire a nivelului de trai, chiar a
securităţii personale. A dispărut şi “aroma ideologică” pe care o
răspândea, totuşi, existenţa imperiului: suferim, dar cel puţin suntem
mari şi chiar temuţi. De aceea, populaţia este tentată să privească
dispariţia imperiului ca o pierdere, ca o tragedie, mai mult ca un
“complot” deliberat pentru a dezmembra un guvern şi o naţiune (D. Yergin
şi T. Gustafson, “Rusia 2010 and What It Means for
the World”, pag. 211).
Vorbind despre imperiu şi ideea imperială la
ruşi, nu putem să nu amintim că imperiul sovietic din perioada socialistă a
acestei uniuni avea o existenţă structurată în mai multe cercuri
concentrice. Primul, după cum preciza şi Zbigniew Brzezinski (“Game Plan”, pag. 48) este imperiul
Marii Rusii. Aproximativ 145 milioane de ruşi dominau aproximativ 145 milioane
de oameni aparţinând unor numeroase naţiuni ne-ruse, incluzând 50 milioane
de musulmani asiatici şi 50 milioane de ucraineni.
Al doilea este imperiul sovietic. Prin intermediul său, Moscova controla state satelit
în care trăiau 120 milioane de mongoli. Al treilea este imperiul comunist al
Moscovei, care includea...



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.