| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: Literatura lui Mircea Eliade

Nivel referat: liceu

Descriere referat:
Modernitatea prozei lui Mircea
Eliade
         Literatura lui
Mircea Eliade deschide o nouă directie în proza românească dintre cele
două războaie mondiale, contribuind la sincronizarea ei cu marele roman
european.
         Înclinatia spre
metafizic si ontologic, conditia umană si mit,
subminarea constientă a vechilor structuri narative, noua conditie a
personajelor ce devin protagonistii unor captivante romane de idei, reprezintă
doar câteva din coordonatele esentiale prin care autorul a contribuit la
procesul de înnoire a literaturii. O adevărată directie a dezvoltării
romanului interbelic o constituie proza autenticitătii sau a experientei.
Creatia  literară a lui Mircea Eliade prezintă două coordonate
distincte. De o parte se găseste proza de factură fantastică (mitică),
alcătuită dintr-o serie de naratiuni precum: „Domnisoara
Christina”(1936), „Șarpele”(1937), „Secretul doctorului Honigberger”(1940), „La
tigănci”(1959), „Noaptea de Sânziene”(1955), „Nopti la Serampore”,
etc. De cealaltă parte se află romanele existentialiste (numite în perioada
interbelică „trăiriste”) cum ar fi: „Maitreyi”(1933), „Lumina ce se
stinge”(1934), „Huliganii”(1935), „Șantier”(1935), „Nuntă în
cer”(1939), „Romanul adolescentului miop”(redactat între 1921-1924,
publicat postum în 1989) si „Gaudeamus”(datat 1928, dar apărut postum în
1989). Realitatea este că aceste directii sunt complementare, comunică prin
diversele canale, încât se poate spune, că într-o anumită măsură ambele
se revendică din estetica autenticitătii.
       O viziune modernă asupra poeticii
romanesti se regăseste chiar în denumirea pe care Mircea Eliade o dă nou
16316n1324q lui roman –
„romanul oceanografic”. Aceasta înseamnă că oamenii „moderni” si
„civilizati” trebuie să fie prezentati „sub aceeasi culoare neutră
având aceleasi gânduri, acelesi tropisme intelectuale, aceleasi expresii
verbale (...). Numai biologia îi  mai desparte, în scurtele ei aparitii
în viata modernă”. „Autenticitatea omului modern este de a nu fi
autentic, de a nu fi însusi, de a nu avea o biologie, ci numai scheme mentale
si pseudo-judecăti de valoare. Realitatea omului modern constă în
abstractiunea sa, în polimorfia si amorfia lui. Astfel stau lucrurile, si cine
vrea să adauge ceva nou Romanului, trebuie să uite si pe Stendhal si pe
Proust si să practice putină oceanografie...”.1
         Asemenea lui Camil
Petrescu, Mircea Eliade nu mai crede în superstitia scrisului frumos. Dacă
înainte literatura a fost echivalată cu stilul, sciitorul Mircea Eliade nu e
preocupat de imperfectiunile de ordin lexical, ci îl fascinează „omul”
din scriitor. Scopul său e să redea viata, contemporaneitatea si nu un fapt
deja consumat, inactual. Mircea Eliade scrie niste romane cerebrale, ale căror
personaje trăiesc niste experiente decisive. În acest context, prefata la
volumul „Oceanografie” reprezintă un nou manifest închinat
autenticitătii. Asemenea multora din colegii săi de generatie, Mircea Eliade
a scris cum a simtit, grăbit si dramatic. Prozatorul este torturat de
întrebări, de unde numeroasele paranteze si ezitări, care reflectă deplina
lui sinceritate. Răspunsurile contează mai putin decât interogatiile,
deoarece orice concluzie înseamnă ceva finit, osificat si nu mai exprimă
dilemele unei cunoasteri de sine ce doreste să coboare până în rădăcinile
fiintei. „Câtă autenticitate atâta originalitate, am putea spune despre
literatura existentialistă în care se face elogiul faptei, similară cu
creatia”.2
         Nu au lipsit nici
criticile la adresa acestei literaturi care, dincolo de orice amendamente,
deschide o nouă directie în proza românească.
Astfel în studiul său consacrat romanului românesc, „Arca lui Noe”,
Nicolae Manolescu observă contradictia dintre „viziune si metodă”, dintre
problemă si tratarea ei” în romanele de tinerete ale scriitorului.3
Criticul remarcă înclinarea spre metafizic si ontologic, conditia umană si
mit, în timp ce metoda rămâne psihologică si realistă. Asemenea lui Mihail
Sebastian, conceptia despre roman a scriitorului se dovedeste mai înaintată
decât formula narativă utilizată, cu exceptia capodoperei din tinerete,
romanul „Maitreyi”. Potrivit criticului, depăsirea contradictiei s-ar fi
putut realiza prin renuntarea la formula realistă pentru a scrie parabole sau
mituri, cum se întâmplă în literatura fantastică a
scriitorului.
       Romanul, asa cum îl gândeste tânărul Eliade trebuie să
pornească de la o formă de cunoastere si de la trăirea actelor fundamentale
în sfera existentialismului si a vietii spiritului. Mircea Eliade „nu are o
teorie coerentă a romanului si nu s-a gândit nici un moment să scrie o
estetică a romanului modern, asa cum face colegul său de generatie, Camil
Petrescu”.4 Ca romancier si om de cultură interesat de problemele
spiritualitătii românesti, el meditează la toate acestea si, nemultumit de
solutiile date de generatiile anterioare, îsi fixează un program. Unele idei
sunt originale, altele sunt curente într-o epocă în care este descorit
Proust si începe să fie cunoscut Joyce. Suferind un tot mai accentuat proces
de „clasicizare”, Eliade se vede obligat să recunoască faptul că, în
cadrul genului epic, nu se poate avansa decât lent, revenind si refăcând
paginile deja scrise. Cu toate acestea, prozatorul rămâne un experimentator,
dar nu în maniera în care au realizat-o reprezentantii „noului roman”, ci
prin investigarea unei sfere cu extrem de multe posibilităti, cea a
ontologicului. În 1952, recitind romanul lui Faulkner „Zgomotul si furia”,
Eliade relevă limitele monologului interior care crează o falsă impresie de
autenticitate. În acelasi timp, el se gândeste la un lung articol intitulat
„Despre necesitatea romanului-roman”, în care doreste să vorbească
despre „dimensiunea autonomă, glorioasă, ireductibilă a naratiunii,
formulă readaptată constiintei moderne a mitului si
mitologiei”.5
         Romancierul
recunoaste nevoia ontologică de mituri, de povestiri
exemplare pe care –
asemenea indivizilor din societătile arhaice – o resimte omul modern, de unde si
dorinta de a reabilita „demnitatea metafizică” a naratiunii. Eliade nu
crede în disolutia epicului si a personajului, fapt ce îl îndepărtează de
reprezentantii „noului val” al anilor '50. „Noul roman” a dovedit că
romanul poate fi o istorie  a modului în care romanul se constituie si
că el poate renunta la tipologie si la un „subiect” determinabil. În
acest sens, romanul  modern poate fi un eseu romanesc, adică o prelungire
spre limita de disolutie a epicului a mai vechiului roman de idei. Nu-i nimic
de obiectivat la aceste idei. Totul este acceptat, cu exceptia abuzului de
teorii în roman asupra căruia atrage atentia si Proust: ideile nu să nu fie
în opera literară ca etichetele lipite pe borcanele de conservă. Fapt care,
din nefericire, se petrece din abundentă în romanul secolului nostru.
Romanele lui Eliade sunt, indiferent de formulă si ambitiile lor, o explorare
a existentei si în spatele ideii, stă, totdeauna, o problematică
existentială. Cu toate că Eliade scrie proze „experimentialiste”,
scriitorul crede, că romanul trebuie să-ti păstreze structurile traditionale
„romanul trebuie să fie roman”6 . Asta vrea să spună: tipologie,
destine, naratiune liberă, desfăsurare normală de fapte, dacă se poate
fără interventia autorului (sub forma analizei psihologice si nici chiar a
naratorului).
         Mircea Eliade vrea
revigorarea prozei românesti printr-o infuzie,
întâi , de spiritualitate si printr-o actualizare a problematicii morale a
individului. În limbajul său, acest proces echivalează cu efortul de a nota
autenticitatea experientei existentiale si modul în care individul se
constituie ca destin. Prozatorul pune accentul pe  concretul existential,
pe aventura stranie, aproximatia analizei care, în fapt este o desăvârsire a
atentiei. În cărtile lui Mircea Eliade lumea este văzută prin fragmentele,
prin fâsiile ei, prin existenta destinelor paralele. Mircea Eliade, hotărât
să modernizeze structurile prozei românesti, caută o tehnică nouă si vrea
să impună o tipologie modernă. Romanul englez si italian îi oferă,
probabil, cele mai multe sugestii. Eliade foloseste moderat monologul interior,
aproape deloc introspectia, pune accent pe dialogul de idei, prezintă teze,
eroii fac multe teorii, există, pe scurt, o fervoare a ideilor în proza
tânărului Eliade. Dar problemele de tehnică epică, de organizare a
romanului, care preocupă în grad maxim pe Camil Petrescu, nu constituie o
chestiune esentială pentru Eliade. Pot fi descoperite în prozele sale un
număr de tehnici epice combinate. Pregnantă este cea a contrapunctului pe
care, Eliade o foloseste în romanele trăiriste.
         În conceptia lui
Mircea Eliade „romanul este o carte cu oameni ;
„se poate scrie un mare roman fără întâmplări si fără conflicte, în
înteles traditional; este îndeajuns  să trăiască în carte un singue
om; este totusi, de dorit ca în roman să fie înfătisati oameni remarcabili
si romanul să impună tipuri în care drama existentei se arată în toată
plinătatea ei (...) o exceptională capacitate de libertate si de suferintă;
romanul românesc, cu exceptia lui ‹‹Ion›› nu are personaje memorabile
si asta explică de ce literatura română nu se impune în literatura
universală; pentru a scăpa de acest handicap, romanul trebuie să creeze
‹‹personaje-mituri››; asta vrea să spună că individul participă la
procesul cunoasterii, la drama...



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.