| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: La tiganci - rezumat

Nivel referat: liceu

Descriere referat:
La tiganci
       Mircea Eliade recunoştea „încă din adolescenţă mi-a plăcut
să scriu nuvele, povestiri şi chiar nuvele fantastice”.
       Această înclinare spre fabulos se va accentua în urma vastelor
sale lecturi şi a numeroaselor călatorii. El va fi atras mereu de spaţiul
românesc şi de oraşul Bucureşti: „pentru mine Bucureştiul este centrul
unei mitologii inepuizabile”. Şi în nuvela „La ţigănci” acţiunea se
petrece în Bucureşti avîndu-l ca protagonist pe profesorul de muzică
Gavrilescu. Nuvela ilustrează o alegorie a morţii sau a drumului spre moarte.
Intinerariul spiritual al eroului se desfăşoară în opt secvenţe care
alcătuiesc nuvela construită cu echilibru şi armonie clasică. Alternează
planul real cu cel ireal.
       Secvenţa I (expoziţiunea) prezită eroul în tramvai, este vorba
de Gavirescu care se întorcea acasă de la lecţiile de pian date domnişoarei
Otilia. În tramvai se discută despre bordeiul ţigăncilor, de existenţa
căruia se prefac că se scandalizează bărbaţii. Pentru profesor acesta este
un palat cu grădini şi nuci pe care el îl vede de trei ori pe săptămînă.
Îşi aduce aminte că a uitat servieta la meditaţie şi coboară repede ca
să ia tramvaiul în sens invers. În această primă secvenţă autorul
introduce cîteva leitmotive: căldura mare, biletul, confesiunea, colonelul
Lavrence, bordeiul (spaţiul misterios), Elsa. Aşteptînd tramvaiul este atras
hipnotic de mirosul amărui al frunzelor de nuc şi de nefireasca răcoare
încî fără să-şi dea seama s-a aflat în faţa porţii. Secvenţele II,
III şi IV ale naraţiunii dezvoltă intriga marcată de pătrunderea lui
Gavrilescu la ţigănci. Desfăşurarea acţiunii se face prin nararea
întîmplărilor eroului în acest spaţiu, visul lui.
       Intrînd la ţigănci este întîmpinat de baba care-i cere „trei
sute” ca să îl lase la bordei, să-şi aleagă o fată. Se întîlneşte cu
trei fete, trebuind să identifice pe cea de a treia dar nu reuşeşte. Pică
într-un vis şi apoi se trezeşte cu gîndul că trebuie să-şi recupereze
servieta şi se duce la tramvai.
       Acest nucleu conţine mai multe mituri mereu aprofundate în
lucrările lui Eliade. Bordeiul trebuie privit ca un mit al labirintului, un
simbol al trecerii dinspre viaţă spre moarte. Este un spaţiu al iniţierii
în ritualurile morţii. Trecerea prin bordei este o trecere „dincolo”.
Cele trei fete amintesc de ursitori, ele îl supun pa Gavrilescu unor
încercări pe care el nu le poate trece, dansează în jurul lui, îi cer să
o ghicească pe ţigancă dar el le scapă mereu.
       Personajul alunecă mereu spre trecut vorbindu-le despre episoadele
cu Hildegard şi Elsa. El nu reuşeşte să ghicească ţiganca nici după
ultima încercare. Trebuie să interpretăm acest lucru în sensul că profanul
ratează intrarea lui în domeniul sacrului. Apare o nouă tentativă de
intrare în real prin muzică.
       Secvenţa IV descrie visul lui Gavrilescu. Eroul visează că
încearcă să ghicească fetele, se pierde în camere ciudate cu tavane scunde
şi neregulate, cu pereţii uşor ondulaţi, cu paravane tot mai misterioase,
cu coridoare pe care rătăceşte mereu în sens invers, cu obiecte ce-l
terorizează.
       Visul se termină cu o scenă a luptei lui
cu o draperie simbolică. Visul are mai multe semnificaţii.
       La început el apare ca o aspiraţie a eroului sprea o altă
realitate alături de Hildegard. Apoi în secvenţa IV visul devine simbolul
coşmarului traversării materiei de către spirit a vieţii spre moarte
însoţită de spaime şi sufocări. Draperia îi apărea ca un giurgiu şi-l
îngrozea ca jocul straniu al fetelor. Jocul ielelor propune lui Gavrilescu
drept probă ghicitul, simbol al riturilor de iniţiere în taina morţii, o
vamă luată sufletului ca o ultimă şansă de despărţire a condiţiei
umane.
       Cifra trei şi multiplu de trei este un alt mit al nuvelei care
punctează momente semnificative.
       Secvenţa V ne apropie de punctul culminant al nuvelei
prezentîndu-nil pe Gavrilescu în încerecarea de a-şi recupera servieta cu
partituri. În strada preoteselor nr. 18 nu mai cunoaşte pe nimeni, în locul
doamnei Voitinovici găseşte pe doamna Georgescu, iar despre Otilia alfă că
plecase acum 8 ani după ce se căsătorise cu inventatorul Frîncu. Se
întoarce spre casă şi în tramvai revin aceleaşi obsesii (portofelul,
căldura, etc.).
       Secvenţa VI (punctul culminant) se petrece acasă unde surprizele
continuă. Elsa, soţia lui, plecase în Germania la familia ei în urmă cu 12
ani, cam de cînd aflase că el a murit. Murise şi madam Trandafir şi foarte
dezamăgit se hotăreşte să se întoarcă la ţigănci.
       Secvenţa VII descrie drumul de acasă la ţigănci. Călătoria
lui se realizează într-o atmosferă fantastică, noaptea cu un personaj
misterios pe care Gavrilescu îl simte un visător, o fire de artist. Acesta ca
un mesager al morţii îl ajută pe profesor să ajungă „dincolo” trecînd
prin locuri impuse de tradiţie cum este biserica.
       Secvenţa VIII începînd cu intrarea definitivă a eroului la
ţigănci unde nimic nu se schimbase. Baba îl aşteapă, îl recunoaşte, îi
ia vama, îi arată din prag casa cea mare rostind nişte cuvinte oraculare:
„vezi să nu te rătăceşti”, „să te ţii drept pe coridor şi să
numeri şapte uşi şi cînd ajungi la a şaptea să baţi de trei ori şi să
spui: eu sunt, m-a trimis baba”. Sleit de puteri trece prin coridor şi se
încurcă iar, o găseşte pe Hildegard care îl aşteptese ca să-l conducă
pe ultimul drum şi îi spune „vino cu mine”. Pornesc spre pădure
alunecînd dinspre veghe spre vis, spre moarte du-şi de birjarul enigmatic şi
de porunca lui Hildegard: „Ia-o spre pădure, pe drumul ăla mai lung şi
mînă încet. Nu ne grăbim.”.
       Deznodămîntul nuvelei nu aduce ieşirea din ambiguitate. Eroul se
explică echivoc „se întîmplă ceva cu mine şi nu ştiu ce, dacă nu
te-aş fi auzit vorbind cu birjarul aş crede că visez.”. Fata îl
consolează la fel de echivoc „toţi visăm, aşa începe, ca într-un
vis.”. Nuvela într-o altă interpretare poate sugera aventura artistului
case aspiră să-şi depăşească condiţia sa profesională şi socială a
omului care poate atinge absolutul, eternul. Şi atunci bordeiul poate fi
privit ca Olimpul, o cetate a cunoaşterii.
       Condiţia materială precară îl împiedică să-şi depăşească
condiţia, în lupta sa ar trebui să fie tînăr dar el este bătrîn, ar
trebui să fie curajos dar lui îi e frică mereu, i-ar trebui o dragoste
protectoare dar toţi care l-au iubit au dispărut. Din această perspectivă
nuvela prezintă drama artistului ratat.



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.