| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: Iron Maiden

Nivel referat: gimnaziu

Descriere referat:
Membrii
actuali
Bruce Dickinson – voce (1981-1993,
1999-prezent)
Steve
Harris – bas (1975-prezent)
Dave
Murray – chitară (1976, 1977-prezent)
Janick Gers – chitară (1990-prezent)
Adrian
Smith – chitară (1980-1990, 1999-prezent)
Nicko
McBrain – baterie (1983-prezent)
Discografie
Iron Maiden (LP/EMI/80)Killers (LP/EMI/81)    The Number Of The Beast
(LP/EMI/82)Piece Of Mind
(LP/EMI/83)Live + One (LP/EMI/84)Powerslave (LP/EMI/84)
Live After Death (LP/EMI/85)Somewhere In Time (LP/EMI/86)Seventh
Son Of A Seventh Son (LP/EMI/88)No Prayer For The
Dying (LP/EMI/90)Fear Of The Dark
(LP/EMI/92)
A Real Live One (LP/EMI/93)A Real Dead One (LP/EMI/93)Live At
Donington (LP/EMI/93)The X-Factor
(EMI/95)Virtual XI (LP/EMI/98)Brave New World (LP/EMI/00)
Scurt istoric
Iron Maiden există oficial din ziua
Crăciunului 1975, când bassistul
Steve Harris şi cei patru colegi ai săi în acea vreme – Paul Day (voce), Terry Rance
(chitară), Dave Sullivan (chitară) şi Ron Matthews (baterie) – aleg titulatura ce avea să devină
celebră mai târziu, inspiraţi fiind de numele unui instrument de tortură
medieval (folosit in special de Inchiziţia spaniolă), dar şi de succesul pe
care îl inregistra pe atunci filmul "Omul cu masca
de fier".
Anii de inceput au insemnat dese schimbări
de componenţă, stând însă sub semnul voinţei lui Steve Harris de a impune
grupul cu orice preţ, excluzând totuşi orice compromis în privinţa
muzicii. În urma concertelor susţinute, Iron Maiden işi atrage notorietatea
pe plan local, însă casele de discuri, deşi perfect conştiente de valoarea
grupului, preferă să nu rişte, cerându-le celor cinci muzicieni să treaca
la punk în schimbul unui contract
discografic. Faptul este de neconceput pentru Steve Harris, care crede cu
tărie în viitorul genului heavy
metal, astfel că trupa ramane în circuitul underground.
Prima inregistrare este realizată la
graniţa dintre 1978 şi 1979, pentru ca prima apariţie discografică, EP-ul
"The Soundhouse Tapes" ce conţine piesele "Iron Maiden", "Invasion" şi "Prowler", să fie
editată (în numai 5.000 de exemplare) în toamna anului 1979. Înregistrare
pe care îi gasim, alaturi de Steve Harris, pe chitariştii Dave Murray şi
Tony Parsons, vocalul Paul Di Anno (unul din punctele forte ale concertelor
grupului) şi pe bateristul Doug Sampson. Între timp, beneficiind şi de
ajutorul managerului Rod Smallwood, devenit persoană cheie în domeniul
administrativ legat de Iron Maiden, dar bazându-se în primul rand pe muzica
sa originală şi lipsită de compromisuri, grupul intră în vizorul
importantei case de discuri EMI, cu care va semna un contract în
decembrie 1979.
Pentru înregistrarea primului LP
sunt recrutaţi bateristul Clive Burr şi chitaristul
Dennis Stratton, în timp ce coperta cade în sarcina graficianului Derek
Riggs. Astfel că, o data cu prima realizare discografică importantă semnata
Iron Maiden, albumul autointitulat apărut în 1980, se naşte Eddie The Head, cel care va deveni mascota oficială a grupului, nelipsită de
pe coperţile următoarelor albume, de pe scenele pe care a concertat Iron
Maiden, figurând de asemenea pe toate materialele lor
promoţionale.
Cota grupului creşte pe zi ce trece, Iron
Maiden efectuând un turneu britanic încununat de succesul înregistrat la
Festivalul Reading, pentru ca în toamnă să cânte în deschiderea turneului
european al americanilor mascaţi de la Kiss. Anul 1981 aduce o schimbare importantă
în grup, prin venirea lui Adrian Smith, acesta şi Dave Murray formând de
aici înainte un duo chitaristic de calibru. În acelaşi timp, producatorul
Martin Birch, cunoscut mai ales datorită colaborarii
sale cu Deep Purple, devine al şaselea
component al echipei Iron Maiden, iar succesul albumului "Killers" permite grupului să efectueze
un turneu european în postura de headliner, continuat cu un turneu sold-out
în Japonia şi cu deschiderea turneului
american al celor de la Judas
Priest.
Popularitatea grupului este deja ridicată,
însă Iron Maiden va erupe pur şi simplu în 1982, odata cu sosirea noului
frontman, Bruce Dickinson, şi cu înregistrarea
albumului "The Number Of The Beast", piatră de hotar
în istoria rockului mondial, album ce intră direct pe primul loc în topurile
britanice. "Run To The Hills", "The Number Of The Beast", "The Prisoner" raman
piese de rezistenţă pentru genul heavy metal.
De acum înainte, nimic nu mai stă în
calea maşinii heavy metal de calitate numită Iron Maiden, formula de aur
fiind completată în 1983 prin cooptarea bateristului Nicko McBrain. Urmeaza
albumele "Piece
Of Mind" (1983), cu al său "The Trooper", apoi
"Powerslave" (1984), cu cele două
imnuri, "Aces High" şi "2 Minutes To Midnight", turnee, participarea la
numeroase festivaluri, dintre care se remarcă "Monsters Of Rock" sau
mega-festivalul desfaşurat în ianuarie 1985 la Rio
de Janeiro, Iron Maiden figurând pe afiş alaturi de
Queen, Whitesnake, Scorpions, AC/DC, Yes, Ozzy Osbourne şi Rod Stewart. Aceasta a fost practic
perioada de aur a grupului, marcată şi de apariţia dublului album "Live After Death", editat în octombrie
1985 ca un premiu pentru fanii săi.
Anul 1986 aduce o nouă schimbare de
concepţie în optica muzicală Iron Maiden, albumul "Somewhere In Time" nemaifiind o creaţie
aparţinând aproape exclusiv lui Steve Harris, de data aceasta aducandu-şi o
importantă contribuţie la compunerea pieselor şi Adrian Smith, iar
rezultatul poate fi lesne constatat în tenta progresivă imprimată
întregului album. Experimentul continuă în acelaşi sens şi pe "Seventh Son Of A Seventh Son" (1988), de această dată fiind folosite chiar şi sintetizatoare, lucru ce părea de
neconceput cu numai câţiva ani înainte.Fanii sunt descumpăniţi, iar anii
următori nu par să fie benefici pentru Iron Maiden. Plecarea lui Adrian
Smith, care începuse să aibă idei muzicale complet diferite de acel trade
mark care îi impusese pe Iron Maiden nu a aranjat deloc lucrurile, iar
tăcerea prelungită a celorlalţi componenţi ai grupului nu parea să fie
deloc de bun augur. A fost de ajuns să se afle faptul că Bruce Dickinson
lucrează la doua proiecte cvasipersonale, în speţa fiind vorba de un roman
intitulat "The Adventures Of Lord Iffy Boatrace" şi, lucru mai grav, de un
album solo purtând numele "Tattooed Millionaire", pentru ca zvonurile să
inceapă să circule în presa de specialitate. Se vehicula ideea iminentei
plecări a lui Dickinson de la Iron Maiden, jurnaliştii dând ca sigură
înlocuirea sa cu Michael Kiske. Cum lucrurile luaseră deja o întorsătură
neplacută, Steve Harris şi-a mobilizat colegii, integrându-l în trupă pe
chitaristul Janick Gers, vechi fan Maiden, dupa o singură repetiţie. Maşina
de heavy metal era gata de fapte mari, motivaţia aparuse din nou, toţi cei
cinci muzicieni erau hotărâţi să arate întregii lumi că spiritul Iron
Maiden s-a păstrat nealterat. Totul a mers ca pe roate, cei cinci regăsind
bucuria de a face o muzică simplă, dar personală. "No Prayer For The Dying" este de fapt
urmarea logică a albumului "The Number Of The Beast", mulţi fani au ramas
fideli acelei perioade, marturisea Dave Murray.
In timpul inregistratilor am resimtit un entuziasm pe
care nu-l mai regasisem de multi ani, acest nou album este ca o reintoarcere la
originile istoriei Iron Maiden.
Părerile sunt însă împărţite, deşi
imediat dupa apariţia albumului domnise un entuziasm general, iar Steve Harris
& co. vor fi nevoiţi să schimbe din mers tactica, rămânând să
confirme abia in 1992 cu "Fear Of The Dark", deşi nici acest album nu
întruneşte elogiile întregii critici. Într-un fel este explicabil, genul
heavy metal s-a schimbat extrem de mult, devenind din ce în ce mai divers, iar
o realizare precum "The Number Of The Beast" poate părea deşuetă în
contextul actual.
Plecarea lui Bruce Dickinson avea sa pună
din nou pe tapet zvonurile privind desfiinţarea grupului, "confirmate"
întrucâtva şi de editarea în 1993 a celor două albume live, "A Real Live One" şi "A
Real Dead One", considerate pe
atunci ca un fel de adio spus fanilor. Şi totuşi, Iron Maiden este o poveste
prea frumoasă pentru un asemenea sfărşit, iar Steve Harris este, pentru a
câta oară, partizanul unei reveniri în prim planul scenei metalice a
Fecioarei de Fier. "Fără Bruce, oricum nu va
semăna cu Iron Maiden", se lamentează acum fanii,
lucru care rămâne de demonstrat, pentru că nu trebuie uitat faptul că
înlocuitorul său, Blaze Bayley, nu este chiar un necunoscut, având chiar
ceva din alura lui Bruce Dickinson, iar fostul său grup, Wolfsbane, fiind de
multe ori comparat cu prima formulă Iron Maiden, în special în privinţa
apariţiilor live. Începutul lunii octombrie, a scos pe piaţă noul produs
discografic semnat Iron Maiden, albumul intitulat "The
X-Factor", un opus ce conţine 14 piese, între care
figurează, pentru prima oară în cariera grupului, doua cover versions (UFO
şi The Who). Din păcate, Blaze Bailey nu a convins şi mulţi deja s-au
gândit cu nostalgie la perioada cu Bruce. Discul nu sună rău, are multe
parţi care au farmecul celor din perioada de aur, dar parcă nu e un întreg
ca pe vremuri. Şi al doilea disc Maiden cu Blaze – "Virtual
XI" - nu a picat prea bine cu toate ca nici acesta nu e
un produs chiar rău. De fapt, era clar ca locul lui Blaze nu era la Maiden şi
ceea ce trebuia să se întample s-a intâmplat. Bruce Dickinson s-a reîntors
în grup dupa mulţi ani de absenţă.
Revenirea s-a produs în 1999 şi după
scurt timp...



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.