| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: Immanuel Kant

Nivel referat: facultate

Descriere referat:
Immanuel Kant
         Immanuel Kant (22
aprilie 1724 - 12 februarie 1804), filozof german, unul din cei mai mari
gânditori din perioada iluminismului în Germania. Kant este
socotit unul din cei mai mari filozofi din istoria culturii apusene. Prin
fundamentarea idealismului critic, a exercitat
o enormă influenţă asupra dezvoltării filozofiei în timpurile moderne. În
special Fichte, Schelling şi Hegel şi-au dezvoltat sistemele filozofice
pornind de la moştenirea lui Kant. Cei mai mulţi scriitori şi artişti din
vremea lui au fost influenţaţi de ideile sale în domeniul esteticii, operele lui Goethe,
Schiller sau Kleist neputând fi înţelese fără referinţa la concepţiile
filozofice ale lui Kant.
Idei si consacrare
         Aşa cum o va
spune în Prolegomene, a
fost deşteptat din „somnul dogmatic” de lectura empiristului Hume. Va
analiza operele lui Newton, Hume şi mai ales Rousseau, care, după propriile-i
cuvinte, îl aduc pe „drumul drept” şi îi provoacă o „revoluţie în
reflecţie”. Kant crezuse până atunci că sursele cunoaşterii nu se află
în experienţă ci în spirit, în raţiune. Aceasta era teoria
intelectualistă sau dogmatismul. Pentru Hume, dimpotrivă, toate
cunoştinţele noastre sunt ivite din experienţă. Originalitatea filozofiei
kantiene, sprijinită pe progresul fizicii de la Galilei la Newton, va consta
în încercarea unei sinteze a amândurora, în a arăta că experienţa şi
judecata permit deopotrivă cunoaşterea. Aşa cum va scrie mai târziu,
intuiţia fără concept e oarbă iar conceptul fără intuiţie este vid. Ceea
ce caută Kant e înainte de toate un fundament pentru uzul raţiunii, ceea ce
implică recunoaşterea limitelor puterii ei. Acestea vor fi temele celei
dintâi mari opere kantiene (scrisă în patru luni),
Critica raţiunii pure, a
cărei primă ediţie datează din 1781. Kant are 57 de ani. Este deja celebru
prin ceea ce publicase anterior, dar adevărata sa operă abia
începe.Raţiunea nu poate cunoaşte totul. Ea este deci limitată în domeniul
cunoaşterii. În schimb, are o valoare în domeniul practic, aşadar moral.
Este tema Criticii raţiunii practice, publicată în 1787.Rămân prin urmare de reconciliat sferele
naturii, în care condiţiile de posibilitate ale cunoaşterii au fost
determinate în Critica raţiunii pure, şi ale libertăţii, al
cărei fundament a fost stabilit în Critica
raţiunii practice. Aceasta e tema Criticii puterii de judecare care a
apărut în 1790 şi marchează desăvârşirea esenţialului filozofiei
kantiene.În 1780 devine membru în Senatul universităţii, iar în 1787
membru al Academiei de ştiinţe din Berlin. În semestrul de vară din 1786,
este numit pentru prima oară rector, titlu conferit de Frederic II. Kant va
rămâne profesor până în 1797. De la 7 la 10 dimineaţa cursurile de
filozofie alternează cu antropologia, geografia fizică şi uneori fizica şi
matematicile. Nu-şi citea cursurile ci vorbea liber, deşi urma întotdeauna
un manual de bază pentru a satisface prescripţiile academice prusiene. În
1794, guvernul prusac îi interzice să se ocupe de materiile religioase în
cursurile şi publicaţiile sale, lucru pe care Kant îl acceptă.
Teoria cunoaşterii
       
Una din lucrările cele mai importante ale lui Kant, care cuprinde întreg
spectrul filozofiei sale, o constituie "Critica raţiunii pure" (Kritik der reinen Vernuft, 1781), opera sa capitală, în care cercetează bazele
procesului de cunoaştere. Kant încearcă să integreze într-o concepţie
unitară cele două poziţii contrare ale teoriei cunoaşterii din vremea sa,
pe de o parte raţionalismul lui René Descartes,
pe de alta empirismul filozofilor englezi John
Locke şi David Hume. În acest scop, Kant face deosebirea între judecata
analitică şi cea sintetică. În cazul judecăţii analitice, adevărul
derivă din analiza însăşi a conceptului, fără a mai fi nevoie de un
experiment, respectiv de o percepţie sensorială. În situaţia în care o
analiză raţională nu este suficientă pentru a extrage adevărul şi este
nevoie de o observaţie sensorială sau experiment, atunci avem deaface cu o
judecată sintetică. Toate cunoştinţele valabile la un moment dat derivate
din experienţă au prin urmare un caracter sintetic. În continuare, Kant
împarte judecăţile în empirice sau a
posteriori şi judecăţi a
priori. Judecăţile empirice sunt în întregime
dependente de percepţia sensorială, de ex.: afirmaţia: "acest măr este
roşu". Dimpotrivă, judecăţile a
priori posedă principial o
valabilitate independentă de cazul individual şi nu sunt bazate pe
observaţie sensorială, de ex.: "doi şi cu doi fac patru" reprezintă o
afirmaţie apriorică.
Kant susţine că, noţiunile de Timp, Spaţiu şi Cauzalitate, care fundamentează legile
ce guvernează relaţiile lucrurilor dintre ele, nu sunt legate de obiectele
din natură, dimpotrivă, ca pure forme apriorice, stau la baza capacităţii de
cunoaştere a subiectului, fiind astfel transferate realităţii obiective.
Spaţiul, timpul şi cauzalitatea sun prin urmare forme care funcţionează în
procesul de percepţie ca şabloane, cu scopul de a ordona şi structura toate
impresiile sensoriale. "Lucrul în sine" (das Ding an
sich), adică aşa cum este în realitate, nu poate
fi cunoscut, pentru că subiectul intră doar în posesia impresiei asupra
lucrului, a "fenomenului", a apariţiei sensoriale a "lucrului în sine",care
singură poate fi percepută, spre deosebire de ceea ce Kant denumeşte
numen, care se sustrage
capacităţii de cunoaştere. Această cercetare critică a condiţiilor
percepţiei şi cunoaşterii este denumită de Kant "filozofie
transcendentală", filozofie care investighează premizele şi limitele
necesare la care este supus omul.
Citate reprezentative:
- Tribunalul acesta pe care omul îl simte în
el este conştiinţa.
- Fericirea e un ideal al imaginaţiei iar nu al
raţiunii.
- Omul a fost făcut dintr-un lemn aşa de noduros,
încât e lucru îndoielnic că s-ar putea ciopli vreodată din el ceva absolut
drept.
- O propoziţie incorectă e neapărat falsă, dar o
propoziţie corectă nu e neapărat adevărată.
- Conceptele fără materie sunt vide.
- Nu se poate învăţa filozofia, se poate doar
învăţa să filozofezi.
- Principiul finalităţii nu e constitutiv ci regulator.
Platon
         S-a născut
într-o familie aristocratică, la Atena sau pe insula Egina, având ca tată
pe Ariston (descendent al regelui Codros) şi mama Perictione (dintr-o familie
înrudită cu Solon). Numele de naştere Aristocles; Platon a fost o poreclă
primită datorită pieptului său lat. Copilăria este marcată de războiul
peloponesiac şi luptele civile între democraţi şi aristocraţi. La 20 de
ani devine discipol al lui Socrate şi a rămas alături de el vreme de 8 ani,
până la moartea acestuia. Înclinaţiile poetice, talentul în domeniul
teatrului le-a înnăbuşit şi s-a dedicat total filosofiei. La moartea lui
Socrate (399 î.e.n.) nu a putut fi de faţă, fiind bolnav. Condamnarea
nedreaptă a maestrului l-a îndemnat să-l reabiliteze (Apologia lui Socrate)
dialogurile de tinereţe poartă marca puternică a filosofiei socratice.
Refugiat o vreme la Megara, se bucură de prezenţa lui Euclid, alt discipol al
lui Socrate. Realizează mai multe călătorii: Egipt – se familiarizează cu matematica;
Cirene – intră în
legătură cu matematicanul Teodor; în coloniile din Italia de Sud
– face cunoştinţă cu
pitagoreicii; în Sicilia, la Siracuza – invitat de tiranul Dionysios cel
Bătrân. O tradiţie îndoielnică spune că Dyonisios cel Bătrân l-a
vândut pe Platon ca sclav în Egina deoarece îi considera supărătoare
prezenţa, dar prietenii l-au cumpărat şi eliberat din sclavie. Acest fapt ar
putea explica hotărârea lui Platon de a se retrage din politică şi de a
deschide o şcoală filosofică la Atena, lângă gimnaziul închinat lui Heros
Akademos, de unde şi numele Academia. Organizarea şcolii esra asemănătoare
societăţilor pitagoreice, cu o ierarhie bine structurată. Şcoala va
funcţiona aproape 1000 de ani; unul dintre obiectivele cele mai importante
fiind acela de a contribui la pregătirea politică a oamenilor politici.
Academia lui Platon este închisă în 529 e.n. la ordinul împăratului
Iustinian. După ce împlinise deja 60 de ani, Platon a mai efectuat două
călătorii la Siracuza, în speranţa de a-l influenţa pe Dionysios cel
Tânăr pentru proiectele sale de reformă politică şi filosofică. Din
păcate proiectul eşuează definitiv. S-a stins din viaţă cum spune Cicero
“cu condeiul în mână” (scribens mortuus est).
Opera
Este cel dintâi filosof de la care ne-au
rămas scrieri complete: 35 de scrieri şi 13 scrisori (dintre care doar una, a
7-a, se pare că este autentică). El a impus forma Dialogurilor, în care
problemele filosofice sunt abordate prin dialogul dintre Socrate şi diverşi
cetăţeni
atenieni.           
Cronologia Dialogurilor a fost stabilită ca
fiind următoarea:
Dialogurile de tinereţe: Apărarea lui Socrate (care nu este un dialog propriu
–zis), Eutyphron, Criton,
Protagoras, Ion (Platon), Laches, Lysis, Charmides , Republica (cartea I).
Dialoguri de mijloc (perioada de trecere de
la influenţa covârşitoare a lui Socrate la propria teorie a Ideilor): Gorgias, Menon, Eutidem, Hippias Minor, Cratilos,
Hippias Maior, Menexene
Dialogurile de maturitate: Banchetul,
Phaidon (Fedon), Phaidros (Fedru), Republica (cărţile II – X)
Dialogurile de bătrâneţe: Teaitetos,
Parmenide, Sofistul, Timaios, politicul, Philebos,
Critias, Legile (dialog neterminat)
Doctrina
       
Teoria Ideilor – nucleul
filosofiei...



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.