| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: GRECIA ANTICA

Nivel referat: liceu

Descriere referat:
GRECIA ANTICA
Stiati ca:
Grecia antica a fost guvernată de tirani
– dar nu de tirani în
sensul modern al cuvântului. Cetăţile-state ale faimoaselor lor regate ne-au
furnizat modelul modern al unui guvern democratic.
Cetăţile-state
Grecia
Antică nu era un stat unitar, ci o grupare de cetăţi-state care se
autoguvernau. De fapt, cuvântul modern “politică” provine chiar din
“polis”, care în greacă înseamnă “cetate-stat”. Aceste cetăţi au
înflorit în perioada arhaică (c. 800 î.e.n. – 300 î.e.n.), fiind întemeiate pe
principiul cetăţenesc, cu diferite drepturi şi privilegii pentru cetăţenii
de sex masculin sau feminin, pentru copii, pentru rezidenţii străini sau
pentru sclavi. Toţi cetăţenii de sex masculin, oricât de săraci ar fi
fost, aveau drepturi politice. Trei dintre cele mai puternice cetăţi-state
erau Atena, Sparta şi Corintul. Cea mai importantă dintre acestea era Atena,
locul de naştere al culturii şi democraţiei, o cetate celebră în toată
lumea antică pentru frumuseţea sa.
Sparta, situată în Peloponez, în sudul
Greciei, era marea rivală a Atenei. Sparta era o putere militară de temut,
având cea mai bună infanterie din lumea grecească. Acest lucru nu este deloc
surprinzător, având în vedere că toţi băieţii spartani erau luaţi de
lângă mamele lor la vârsta de numai şapte ani, pentru a face timp de 13 ani
o instrucţie militară extrem de dură. Spartanii nu puneau preţ pe cultură
sau frumuseţe, ducând în schimb o existenţă “spartană”, bazată pe
simplitate şi răbdare.
Corintul şi-a clădit prosperitatea datorită
meşteşugarilor săi şi comerţului pe mare. Era cunoscut în întreaga lume
antică drept un centru al luxului, un loc de recreere pentru cei bogaţi, care
se înghesuiau să le viziteze pe prostituatele-preotese de la Templul
Afroditei.
Sisteme de guvernare
Înainte de naşterea democraţiei, cele
mai multe cetăţi-state erau conduse ca aristocraţii – cuvânt care în greaca veche însemna
“domnia celor mai buni”. Puterea era împărţită de un cerc restrâns de
bărbaţi din familiile nobile.
Spre anul 600 î.e.n. însă, a apărut clasa
de mijloc. Comerţul le adusese mai multă prosperitate celor din această
clasă, iar progresele militare le confereau mai multă putere, făcându-i să
dorească să participe la guvernare. În anumite oraşe, inclusiv în Corint,
clasa de mijloc s-a revoltat şi i-a înlăturat pe aristocraţi, în favoarea
unor dictatori care au devenit cunoscuţi sub numele de “tirani”. În alte
oraşe, schimbările s-au produs în moduri mai paşnice, căci aristocraţii
au permis clasei de mijloc să facă parte din consiliile cetăţilor. Aceste
regimuri au devenit cunoscute sub numele de “oligarhii”, adică “domnia
celor puţini”. Cea mai ferventă oligarhie de acest tip era Sparta.
Locuitorii Atenei au avut însă o altă
idee. La sfârşitul anilor 500 î.e.n., aici s-a născut prima democraţie
– “domnia poporului”.
Influenţele acestei revoluţii s-au făcut simţite în toată lumea antică,
ajungând să dăinuie până în zilele noastre. Nu exista un conducător
unic, ci o adunare cetăţenească alcătuită din cetăţeni de sex masculin,
care se întruneau de 40 de ori pe an pentru a vota deciziile de stat. Cei care
stabileau programul întrunirilor şi puneau în aplicare decretele erau
membrii unui consiliu alcătuit din 500 de oameni, aleşi prin tragere la
sorţi să îndeplinească această funcţie timp de un an.
Tiranii
Fântâna din Pirene, Corint, locul de baştină al lui Cypselus
şi al fiului său Periandru.
Pentru vechii greci, termenul de “tiran”
nu implica neapărat acte de cruzime sau abuzuri în funcţie, ci denumea, pur
şi simplu, un uzurpator care deţinea puterea supremă. Conducătorii pe care
îi cunoaştem acum sub numele de “tirani” erau un grup de indivizi care au
preluat conducerea în multe dintre cetăţile-state greceşti în timpul
revoltelor clasei de mijloc, în secolele VI şi VII î.e.n. În multe cazuri,
aceştia doreau o viaţă mai bună pentru oamenii de rând, asumându-şi
programe ambiţioase de construcţii publice, pentru a oferi locuri de muncă
şi mai multe facilităţi cetăţenilor săraci.
Unii dintre cei mai cunoscuţi tirani au fost
Cypselus (şi ulterior fiul său Periandru) din Corint, Cleistenes din Sicyon,
Pheidon din Argos, Polycrate din Samos şi Pisistratus cu fiul său Hippias din
Atena.
Totuşi, domnia acestor tirani era nesigură,
iar aceştia erau în permanenţă ameninţaţi de aristocraţia care îşi
dorea cu ardoare să preia din nou controlul, adesea cu ajutorul aliaţilor
săi, puternicii spartani. În anul 510 î.e.n., trupele spartane l-au alungat
de la putere pe Hippias, unul dintre ultimii tirani. Ironic a fost însă
faptul că, în loc să asigure reîntoarcerea la putere a aristocraţiei,
această manevră nu a făcut decât să pregătească apariţia primei
democraţii.
      Zeii
Zeii şi eroii care populează lumea
miturilor şi legendelor greceşti
Zeus
Puternicul
Zeus era stăpânul tuturor zeilor greci, cel care împărţea dreptatea
divină. El era stăpân absolut al Cerurilor, iar fraţii săi Poseidon şi
Hades stăpâneau lumea mărilor şi respectiv lumea subterană. Zeus ţinea
în mână un mănunchi de fulgere, simbol al puterii sale şi al asocierii cu
vremea. Zeus trăia pe Muntele Olimp cel veşnic înconjurat de nori, de unde
urmărea viaţa oamenilor, amestecându-se adesea în treburile lor. Era un zeu
cu barbă, puternic şi viguros, tată a mulţi copii – născuţi atât de soţia sa Hera,
cât şi în urma aventurilor sale cu multe femei muritoare. Nu toate aceste
femei îi acceptaseră favorurile de bunăvoie; adesea şi ele, şi copiii lor
erau nevoiţi să sufere răzbunarea geloasei Hera.
Apollo
Apollo,
fiul al lui Zeus, era un tânăr superb, care purta în mână un arc sau o
liră. El întruchipa idealul clasic al frumuseţii masculine. Era zeul
poeziei, muzicii, dansului şi gândirii intelectuale, dar şi al medicinei,
păstorilor şi colonizatorilor. De asemenea, el le dezvăluia muritorilor
viitorul şi voinţa lui Zeus prin intermediul oracolelor umane. Templul său
din Delfi era cel mai important centru religios din lumea greacă. Nu era de
mirare, având în vedere frumuseţea sa fizică, faptul că Apollo avea
numeroase aventuri, cu persoane de ambele sexe. Singura care i-a respins
iubirea a fost Cassandra. Ca să se răzbune, el i-a dat puterea de a prevesti
dezastrele, dar s-a asigurat că nimeni nu avea să creadă vreodată
prezicerile ei.
Atena
 Zeiţa-fecioară Atena era
protectoarea cetăţii Atenei, unde era venerată în Parthenon. Atena era
zeiţa înţelepciunii, iar sfaturile sale i-au ajutat pe eroii greci Hercule,
Odiseu şi Perseu să traverseze cu bine încercările grele la care au fost
supuşi. Atena era şi zeiţa războiului, dar, spre deosebire de Ares, care
întruchipa nebunia şi forţa distrugătoare a războiului, Atena reprezenta
aspectele mai intelectuale ale acestuia – strategia, disciplina, apărarea.
Atena nu a fost născută de o femeie, ci a ieşit din fruntea tatălui său
Zeus, în chip de zeiţă matură, complet îmbrăcată şi echipată de
luptă, după ce Zeus o înghiţise pe mama sa Metis, care era însărcinată.
Atena avea şi o latură mai blândă, fiind zeiţa meşteşugurilor şi cea
care a inventat torsul şi ţesutul.
Afrodita
Superba
Afrodita era zeiţa iubirii, a sexului, a regenerării şi a frumuseţii
trupeşti. Legenda spune că s-a născut pe insula Cipru, iar frumuseţea ei a
inspirat artiştii din toate timpurile: celebra Venus din Milo este o Afrodită
sculptată în secolul II î.e.n., pe celebra insulă grecească Melos.
Afrodita este strâns legată de ideea de plăcere sexuală, fiind protectoarea
prostituatelor. Deşi era soţia zeului-fierar Hefaistos, a avut numeroşi
iubiţi, atât zei, cât şi muritori de rând. A avut aventuri cu Adonis şi
Anchise, cu care l-a conceput pe eroul Eneas. Băiatul-zeu Eros era copilul
Afroditei cu Ares, iar Hermafroditus, copilul ei cu Hermes, s-a contopit
într-un singur trup cu nimfa Salmacis, numele său dând astfel naştere
termenului “hermafrodit”.
Hercule
Puternic şi curajos, Hercule a fost cel
mai popular dintre toţi eroii greci. Fiu al lui Zeus şi al Alcmenei, o
prinţesă miceniană, Hercule a fost năpăstuit toată viaţa de
răzbunătoarea soţie a lui Zeus, Hera. Ea a trimis o harpie să îi întunece
minţile, făcându-l pe Hercule să îşi ucidă soţia şi copiii. Disperat
să facă penitenţă şi să fie iertat, el a îndeplinit celebrele sale 12
munci, care îi cereau să ucidă monştri hidoşi sau să recupereze premii
greu de găsit. Tăria sa de caracter i-a determinat pe primii creştini să
îl considere pe Hercule un predecesor al lui Iisus Hristos. Hercule a murit
în chinuri, deoarece soţia sa i-a dat o cămaşă îmbibată în otravă,
crezând că astfel îşi va asigura pentru totdeauna dragostea şi fidelitatea
lui. După moarte însă, s-a înălţat pe Muntele Olimp, devenind el însuşi
zeu.
Ahile
Eroul Ahile apare în poemul epic
al lui Homer, Iliada, care istoriseşte încercările prin care a trecut acesta
în timpul războiului troian, fiind un mare războinic, însă şi un om plin
de cusururi. Când mânia şi orgoliul rănit l-au determinat să refuze să
îşi conducă oamenii în luptă, prietenul său Patrocle i-a luat locul şi a
fost ucis. Mânios şi însetat de răzbunare, Ahile l-a măcelărit pe eroul
troian Hector, ştiind că acestuia i se prevestise că îşi va provoca astfel
propria moarte. Ahile a fost ucis la rândul său de săgeata otrăvită a lui
Paris, ghidată de Apollo pentru a-l atinge în călcâi, singurul său loc
vulnerabil, căci mama sa îl cufundase în râul Styx când...



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.