| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: George Enescu (1881-1955)

Nivel referat: liceu

Descriere referat:
George Enescu (1881-1955)
       Compozitor român, violonist, pianist, dirijor şi pedagog, unul
dintre cei mai proeminenţi muzicieni de la sfârşitul sec. al XII-lea şi din
prima jumătate a sec. al XX-lea, Enescu a ridicat muzica profesională românească la nivelul valorilor
muzicii universale. Născut la Liveni, lângă Dorohoi, el a cunoscut din
copilărie folclorul prin intermediul tarafurilor populare. Primele îndrumări
muzicale le-a primit de la părinţii săi şi de la un vestit lăutar, Nicolae
Chioru. Între anii 1888 şi 1893 a studiat la Conservatorul din Viena, cu
Joseph Hellmesberger (vioară) şi Robert Fuchs (compoziţie), iar între 1893
şi 1899 la Paris, cu Andre Gédalge (contrapunct), Jules Massenet şi Gabriel Fauré (compoziţie), precum şi cu M.P.J.
Marsick (vioară). Creaţia sa componistică abordează aproape toate formele
şi genurile muzicale. Reflectând dragostea pentru poporul din mijlocul
căruia s-a ridicat şi cu a cărui sensibilitate s-a identificat, Enescu a creat o muzică cu un vădit
caracter popular, naţional şi realist. Opera lui Enescu reprezintă o pildă de însuşire
şi dezvoltare creatoare a cuceririlor artei muzicale europene, de îmbinare a
acestora cu tradiţiile muzicii folclorice româneşti. Chiar şi în
lucrările în care se manifestă influenţe germane sau franceze, ori în
acelea al căror conţinut nu presupune neapărat forma naţională, ca, de
pildă, Suita I “în stil clasic” pentru pian şi operă “Oedip”, se
vădeşte legătura cu folclorul nostru, prin utilizarea, uneori discretă,
alteori destul de evidentă, a formelor modale, ritmice, intonaţiile, ale
acestuia. Enescu a pus bazele
temeliile simfonismului nostru, deschizându-i mari perspective. Printre
lucrările lui mai de seamă se numără: “Poema română”(1897), care
întruchipează o serie de tablouri sugestive ale vieţii rustice; două
“Rapsodii române”(1901; 1902), caracterizate printr-o linie melodică
bogată, de autentică obârşie folclorică şi înveşmântare orchestrală
colorată; trei suite pentru orchestră (printre care Suita a III-a
“Sătească”, 1938), în care folclorul cunoaşte o transfigurare subtilă;
trei simfonii (1905; 1913; 1919, aceasta din urmă refăcută în 1921), care,
prin maturitatea concepţiei, excepţionala măiestrie armonică, polifonică
şi orchestrală, prin dimensiunile lor, reprezintă monumentale fresce sonore;
o Simfonie de cameră pentru 12 instrumente solistice (1945), în care
folclorul atinge un grad înalt de rafinament; o Simfonie concertantă pentru
violoncel şi orchestră (1901). Enescu a scris şi lucrări pentru formaţii de cameră (două cvartete
de coarde, 1912, 1952; două cvartete cu pian 1909-1911, 1944; un octet pentru
instrumente cu coarde, 1900; un dixtuor pentru instrumente de suflat, 1906
ş.a.) caracterizate printr-o melodică expresivă, prin construcţii unitare,
închegate şi prin transparenţa sonorităţii de ansamblu; lucrări pentru
pian, pentru violoncel şi pian, precum şi pentru vioară şi pian (printre
care Sonata a III-a “în caracter popular românesc”, 1926; suita
“Impresii din copilărie”, 1940), care se remarcă prin echilibru dintre
libertatea inspiraţiei şi disciplinei formei; lieduri (printre care ciclul de
lieduri pe versuri de Clément Marot); prelucrări şi transcripţii. Pornind de la subiectul
binecunoscut al tragediei clasice greceşti, Enescu a scris, după libretul lui Ed.
Fleg, opera “Oedip”. Creaţie capitală a lui Enescu, ea este străbătută de un
conţinut emoţional generos şi intens şi se distinge printr-un limbaj poetic
evocator şi dramatic. Ea cuprinde şi transpuneri ale unor elemente
folclorice, pe planul unei înalte generalizări, cu mijloace de expresie
caracteristice artei contemporane occidentale. Sub înrâurirea de mai târziu
a unor curente ale muzicii franceze şi germane şi ca urmare a preocupărilor
pentru găsirea unor noi modalităţi de expresie, unele lucrări ale lui
Enescu, de pildă Simfonia de
cameră, vădesc pe alocuri o mai accentuată interiorizare şi redare mai
abstractă a conţinutului emoţional. Ca violonist, arta sa interpretativă
s-a caracterizat prin naturaleţe, sensibilitate, bogăţia coloritului,
varietatea nuanţelor şi îmbinarea atenţiei acordate substanţei muzicale cu
virtuozitatea. Repertoriul său a cuprins întreaga literatură a
instrumentului. În formaţiile de cameră, Enescu a colaborat cu P. Casals, J.
Thibaud, A. Cortot, A. Casella, D. Oistrah şi alţi
artişti de seamă. Ca pianist, arta sa se distingea printr-o bogată şi
rafinată paletă şi prin sonoritatea orchestrală a execuţiei. Enescu a fost unul dintre cei mai de
seamă dirijori contemporani. Măiestria sa dirijorală se caracteriza prin
profunzimea redării sensului operei artistice şi prin sobrietatea, supleţea
şi expresivitatea gestului. A fost un remarcabil tălmăcitor al creaţiei lui
Bach, Mozart, Beethoven, R. Strauss, Brahms, Ceaikovski, Wagner. Enescu a propagat peste hotare, alături
de lucrările sale care căpătaseră un incontestabil prestigiu
internaţional, creaţiile unor compatrioţi ai săi, atrăgând astfel
atenţia asupra tinerei şcoli muzicale româneşti. Ca pedagog, Enescu a
îndrumat şi a format o serie de renumiţi instrumentişti (Dinu Lipatti,
Yehudi Menuhin, Ida Haendel ş.a.). Multilaterala personalitate a lui
Enescu se întregeşte cu
activitatea sa pe plan obştesc. În 1913 a înfiinţat, din beneficiul
concertelor sale, premiul de compoziţie care-i poartă numele şi care a
consacrat pe mulţi exponenţi de frunte ai muzicii româneşti. În 1920 a
fost unul dintre întemeietorii Societăţii compozitorilor români şi primul
ei preşedinte. Reprezentant al intelectualităţii înaintate, Enescu a luat atitudine, în timpul celui
de-al doilea război mondial, împotriva hitlerismului. Prin creaţia şi
activitatea sa Enescu se
situează în rândul celor mai reprezentative figuri ale culturii româneşti
progresiste. Pentru cinstirea memoriei lui Enescu, guvernul român a înfiinţat
bursa “George Enescu” şi a instituit Concursul şi Festivalul
Internaţional “George Enescu”, care a avut loc din trei în trei ani,
începând din 1958, la Bucureşti. Casa în care a locuit Enescu a devenit casă memorială; în
capitală a luat fiinţă Muzeul “George Enescu”, iar satul natal al
artistului şi Filarmonica de stat din Bucureşti îi poartă numele.
George Enescu a fost membru
al Academiei Române precum şi membru corespondent al Academiei
Franceze.



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.