| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: Gandirea psihologica a lui Platon

Nivel referat: liceu

Descriere referat:
Gandirea psihologica a lui
Platon
             Introducere      
 
Creatia lui
Platon este "suma" aproape
a tuturor întrebărilor pe care le poate născoci o minte torturată de nevoia
de adevăr, de a şti ce se află pretutindeni sub forma conditiei, cauzei,
factorului generator şi explicativ. În acelaşi timp, opera este şi "suma"
răspunsurilor posibile care se pot da întrebărilor. Deci: nu un singur
răspuns, nu o singură solutie, ci răspunsuri şi solutii - un univers al
lor".
Viata si
opera
Platon (427-347)
descinde, pe linie paternă, din regele Codros, iar
pe linie maternă din Solon, familii ilustre care au excelat in domeniul
vieţii politice, poeziei, legislaţiei. Într-un anume fel, Platon le va continua preocupările,
completându-le cu filosofia. Cu Platon, filosofia greacă intră in etapa ei
obiectivă, împlinindu-se ca ştiinţă care are conştiinţă obiectului
său, a chemării şi rostului ei.
Timpul in care Platon a trăit, a fost sub raport
social, politic şi chiar spiritual, un timp al unor mari convulsii şi
transformări. Când Platon
intra în viaţa activă, creatoare, Atena
strălu­cea în cultură.
Aproape tot ce a scris gânditorul s-a păstrat integral, în forma dată de
el, cu titlurile de el puse, cu problemele de el formulate. Azi avem, aproape
integrală, opera unui titan al gândirii, iar pe de altă parte, opera aceasta
este şi o rememorare şi o analiză a ideilor filosofilor greci care i-au
premers şi a multora dintre contem­poranii săi.
Lui Platon
i-au fost atribuite treizeci şi patru de dialoguri,
un discurs (Apărarea lui Socrate), şi câteva scrisori care au fost dispuse
de către Trasillos (sec. I e.n.) în tetralogii.
Cea mai convenabilă clasificare a
dialogurilor este: dialoguri de tinereţe, dialoguri de maturi­tate şi dialoguri de bătrâneţe.
Opera lui Platon
este povestea naşterii,
creşterii şi dezvoltării concepţiei filosofice a gânditorului, o poveste
reletată de chiar autorul ei .
" Dialogurile spun că pentru a ajunge în
lumea Binelui, a purităţii şi perfecţiunii absolute este" necesar să pleci
la drum cu toate drumurile încercate de om, să nu le refuzi fără a le şti,
să nu le condamni de nu le cunoşti, să nu le acoperi cu ură chiar dacă
unele nu-ţi convin ori le consideri ca neadevărate. De aceea opera este,
toată, un dialog în dialoguri, unul unde se petrece, concomitent cu "dialogul lui Platon cu universul şi cultura şi dialogul lui cu el însuşi. Aceasta
din urmă este fascinant, pentru că, în esenţă, el vorbeşte despre
condiţia sine qua non a gândirii care pretinde să fie filozofică. Şi,
dincolo de această condiţie onto-gnoseologică, dialogul lui Platon cu el însuşi vorbeşte şi
despre condiţia morală a celui care aspiră la filosofie sau pretinde că
este filosof. Platon spune,
prin pilda dialogul lui cu el însuşi, că dogmatismul, lipsa spiritului
analitic, a autoexamenului şi a responsabilităţii nu numai că nu sunt
cosubstanţiale, ci, dimpotrivă sunt dăunătoare filosofiei. Filosofia lui
Platon nu este un discurs
rostit de unul singur; ea nu este nici o expunere academică; nu este nici un
curs (prelegere) prezentat unui auditoriu mut. Nefiid acestea, filosofia lui
Platon se rosteşte doar în prezenta altuia. Mai mult decât atât, cel
prezent trebuie să "participe" la idei, să fie un agent al lor. Ca subiect al
acestora, interlocutorul se povesteşte şi pe el, se opune când crede că
este necesar, respinge când i se pare de cuviinţă, niciodată însă nu
pleacă, nu părăseşte dezbaterea. El se poate schimba şi, de regulă, îşi
schimbă ideile, ajunge împreună cu Platon
la ceea ce acestuia din urmă îi convine. Dar şi
în privinţa a ceea ce îi "con­vine" lui Platon, ar fi de observat că
Platon însuşi şovăie,
caută, ştie că nu ştie, ajunge undeva şi i se pare că unde a ajuns nu
este tocmai adevărul, crede că o idee este argumentată pentru ca, apoi, să
spună, singur, că s-a înşelat şi să reînceapă, atunci, sau cu un alt
prilej, cercetarea.Deci Platon îşi cercetează ideile în prezenta altuia, Împreună cu altul,
în acord şi în dezacord cu altul şi cu el însuşi, cultivând una dintre
cele mai înalte forme ale dialecticii.
După ce Platon
explorase filosofia greacă,
spiritualitatea grecească şi cunoscuse îndeaproape, prin experienţa
trăită, politici ale grecilor, dialogul lui se poartă, cu toate acestea, iar
ceea ce vrea el să ştie va fi fundamental pentru întreaga sa operă, deci va
da esenţa creaţiei gânditorului. Platon
îşi prezintă filosofia ca fiind o dezvoltare a
concepţiei lui Socrate, lăsând să se înţeleagă că, în dialog, el nu face altceva
decât să relateze întâmplările filosofice generate, trăite şi
soluţionate de dascălul său.
Platon al
dialogurilor de tinereţe pare a fi, şi intr-adevăr
este socratic. Asemenea lui Socrate, el se interesează de virtute şi virtuţi, minciună, evlavie,
datorie, curaj, prietenie, etc. şi cercetează, împreună cu ceilalti, dacă
există virtutea, minciună, evlavie, datorie, pritenie, etc. Evident, acestea
există. De vreme ce ele există înseamnă că au un temei. Temeiul este, ca
şi la Socrate, conştiinţa. Insă Platon, depăşeşte cercetările socratice, acestea atât în extensiune,
în profunzime cât şi,mai ales, in intenţionalitate.
Platon distinge
categoric între ştiintele "obişnuite" (nu ale obişnuintei) şi ştiinţa
originală.
Într-un dialog de tinerete Charmides,
Platon arăta că ar fi cu
putinţă cunoaşterea cunoaşterii şi a necunoaşterii şi că aceasta ar
coincide cu întelepciunea (sophrosine),adica ştiinţa despre bine şi rău"
.
În Euthidemos, Platon gândea că a învăţa
înseamnă a dobândi ştiinţa a ceea ce întrebi, iar a şti înseamnă a
poseda deja ştiinte. În acelaşi dialog, Platon
identifica, cumva, înţelepciunea cu ştiinţa.
Ştiinţa pe care trebuie s-o dobândim este cea care ne este utilă. Omul nu
are nevoie de o ştiinţă care să nu-i fie folositoare. Atunci, problema
este, şi aceas­ta
constituie, în fond, problema platonismului:
ce ştiinţe îi trebuie lui Platon, ce ştiinţe
vizează el dacă celelalte ştiinţe, chiar toate la un loc, nu-i produceau
fericirea şi implinirea superioară? Răspunsul, subli­niem, este decisiv pentru opera lui
Platon. Iată-l concis,
aşa cum l-a conceput gânditorul în dialogul despre care vorbim: "Ce ne
trebuie nouă... este un soi de ştiinţă care să îmbine în aceeaşi
măsură săvârşirea şi ştiinţa folosirii a ceea ce s-a săvârşit".
Dacă în Charmides, Platon dă acelei ştiinţe numele de
ştiinţă a binelui, în Euthydemos, el îi spune filosofie iar acesteia din
urmă arta regească, în sensul de politichi techni, ştiinţă a politicii
în cazul în care se petrece contopirea filosoficului cu omul de stat
.
În Thaietetos, Platon scria că a cunoaşte înseamnă
a avea cunoaştere numai că, pe de altă parte, el consideră că este necesar
să se facă schim­barea
din a cunoaşte înseamnă a avea cunoaştere cu a cunoaşte înseamnă a
poseda cunoaşterea. Deci a avea este înlocuit cu a poseda... A avea şi a
poseda nu au aceleaşi sens. De pildă, dacă cineva îşi cumpără o haină
dar . nu o poartă asta înseamnă că o posedă dar nu că o are. Deci a
poseda, este o actualizare a lui a avea.  
     .
În căutarea ştiinţei ştiinţelor, a
ştiinţei Binelui sau a Filosofiei, Platon pune, ca esenţială, problema că
această ştiinţă este ştiinţa a săvârşirii şi a folosirii a ceea ce
s-a săvârşit. Tocmai acest fapt o particularizează deosebind-o de celelalte
ştiinţe.
Platon a gândit
necesitatea absolută a unei ştiinţe care să nu fie o ştiinţa ca celelalte
sau o ştiinţă oarecare, ci ceea ce cuprinde pe acestea dar şi ce nu este
şi nu poate fi cuprins de celelalte ştiinţe. Ce înseamnă acestea?
Platon a observat corect,
adevărat deci, că, ştiinţele cum sunt vânătoarea, medicina,
arhitec­tura, etc. sunt
despre ceva, au un obiect al lor, sunt cunoaşteri ale obiec­telor lor. Aceste ştiinţe sunt
limitate deci prin chiar obiectul lor. Totodată, ele sunt limitate şi prin
felul în care folosesc ceea ce săvârşesc.
       Or, folosirea a ceea ce săvârşesc le este exterioară, deci
întrebuinţarea lor nu mai depinde de ele, nu le
este intrisecă.
Coincidenţa dintre obiect, cunoscut şi
folosirea lor nu poate fi proprie decât acelei ştiinţe în care cunoştinţa
obiectului şi aplicarea acesteia generează fericirea.
O asemenea ştiinţă nu poate fi decât a
universalului care nu are de nimic nevoie pentru a exista sau, altfel spus, a
acelei realităţi care există în sine şi prin sine, de la care porneşte
totul, şi care, cunoscută fiind, pune omul în stare de fericire.
La ceastă cunoştinţă originală se
ajunge împreună printr-un proces complex care reclamă trezirea cunoştinţei
din starea ei de avere pentru a o aduce în actualitate.
Cunoştinţa originală este gândirea care
ajunge să reflecteze asupra sieşi si care face posibil acordul fiintei umane
cu Binele, precum şi cu sine însişi. Deci ştiinţă vizată de Platon este depăşirea cunoaşterii
"obiec­tive", urcuş pe o
traiectorie care asimilează orice cunoştinţă şi care, totodată,
sesizează urcând către Bine (nu ca spre o altă realitate a sa), propria sa
existenţă şi menire.
Din perspectiva unei asemenea conştiinţe şi cunoştinţe rezultă "nimeni nu poate face
voluntar răul" şi, pe de altă parte, că "ignoranţa este cel mai mare
rău". Adevărata voinţă este voinţa conştientă, liberă, care tinde
către bine şi adevăr, deci din punct de vedere ştiinţific al unei
conştiinţe care ştie ce este binele, nimeni nu comite răul de bună...



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.