| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: Sfantul Apostol Petru

Nivel referat: liceu

Descriere referat:
                                                                 
Cuprins
   1.Introducere…………………………………………………………………1.
2.Personalitatea
Sf.Ap.Petru…………………………………………………3.
3.Atitudinea Sf. Ap. Petru faţă de Vechiul
Testament……………………..5.
        3.1.Atitudinea reieşită din studiul
cărţii
                                
Faptele Sfinţilor Apostoli………………………………..5.
        3.2.Atitudinea ce reiese din studierea Epistolelor
             
soborniceşti, I şi II Petru……………………………………………..8.
4.Concluzii……………………………………………………………………9.
5.Bibliografie………………………………………………………………..10.
Introducere
   Fapt îndeobşte cunoscut creştinilor şi
nu doar lor, că un loc de prim rang în propovăduirea creştinismului a
revenit Sfântului Apostol Petru, şi pornind de la aspectul că Scriptura pe
care o prezenta noilor convertiţi era Vechiul Testament, în lucrarea de
faţă ne-am propus studierea atitudinii sale faţă de respectiva carte. În
general literatura creştină atribuie Sfântului Apostol Pavel excelenţa sau
cel puţin întâietatea predicării Evangheliei la Neamuri ( popoarele ne-iudaice ), probabil datorită ecoului acestei
activităţi.
    A încerca clasificarea lucrării
celor doi Apostoli este un demers oarecum impropriu studiilor creştine
întrucât important nu este atât locul fiecăruia în sens competitor, cât
mai ales a observa rezonanţa Evangheliei predicată de aceştia printre
Neamuri.
Totuşi cronologic vorbind Sfântul Apostol Petru este
primul care extinde misiunea creştină printre populaţiile ne-evreieşti
înconjurătoare sau aparţinătoare Palestinei1,ca de exemplu în cazul
sutaşului Corneliu (
F.Ap.10.1).
    În studiul de faţă ceea ce este cu
adevărat remarcabil ar fi atitudinea pe care Apostolul a manifestat-o faţă
de Vechiul Testament.
Deşi există opinii în lumea protestantă care afirmă
că Sfântul Petru a fost puţin cunoscător de carte, la o analiză atentă
şi pertinentă reiese contrariul. Mulţimea citatelor vetero-testamentare
evocate în discursurile sale2, prezentate în cartea
Faptele Apostolilor şi în Epistolele sale, ne arată un foarte bun
cunoscător al Scripturilor ebraice. Dealtfel într-un prim punct al lucrării
″Personalitatea
Sfântului Apostol Petru″ ne propunem să prezentăm şi să dovedim atât inspiraţia
Sfântului Duh care a grăit prin Apostol, dar şi cunoaşterea Vechiului
Testament, singura Scriptură existentă la acea vreme în spaţiul
creştin.
    În cuvântările sale, şi în
manifestări, Sfântul Petru apare ca împlinitor prin faptă al
învăţăturilor vechi-testamentare, ca hermeneut şi ca bun orator, ce ştie
să aplice ideile textelor ebraice pe care le citează, la noua situaţie în
care se afla.
   O analiză de tip statistic aşează
înaintea cititorilor folosirea a peste …citate exacte şi mai mult de
…aluzii provenind din …cărţi ale Sfintei Scripturi.
   Observăm că
grija sa predominantă a fost să explice iudeilor în special, viaţa Domnului
Hristos în lumina profeţiilor mesianice, să le îndrepte cugetele şi
inimile către Cel ce împlinea Legea veche.
    Dacă în cartea Faptele Apostolilor,
Sfântul Luca, autorul ei, ni-l înfăţişează pe Sfântul Petru ca un foarte
bun propovăduitor al Evangheliei, dimpreună cu rezultatele lucrării sale,
din Epistolele soborniceşti scrise de el, surprindem un autor cu o scriere
concisă  în  care  utilizează, direct sau aluziv,
învăţături  şi  idei  din  Vechiul Testament, ori
actualizează norme morale din acesta, cu aplicaţie precisă în viaţa
creştină.
    Autoritatea cuvântărilor sale
provenea de la Sfântul Duh şi se sprijinea pe Scriptura ebraică, ceea ce
dădea forţă şi vigoare lucrării sale propovăduitoare.
Se întâlnea în predica evanghelizatoare a Sfântului
Apostol, sinergia dintre lucrarea Sfântului Duh şi capacităţile sale
dublate de râvnă , având ca rezultat concret sporirea comunităţii
creştine din epoca apostolică, dar şi în timp creşterea
Bisericii.
   Învăţăturile transmise de Apostolul
Petru au un profund caracter hristocentric, iar scopul său a fost preamărirea
Domnului Hristos-Dumnezeu, printre toate făpturile omeneşti.
    Nu găsim în utilizarea Vechiului
Testament nici o singură interpretare fără reflexe divine, nici o singură
aplicaţie fără efect duhovnicesc, toate extensiile vetero-testamentare
ţintesc şi se finalizează în Hristos al cărui ucenic a fost. 
                  
2.Personalitatea Sfântului Apostol Petru
   Din referatul biblic
nou-testamentar se desprind unele consideraţii asupra persosnei Sfântului
Apostol Petru din care înţelegem originea, poziţia socială, locul între
Apostoli şi lucrarea sa în slujba Evangheliei.
    Originar din Betsaida, cetate aflată în ţinutul Gaulanitis şi locuită
în mare parte de către greci (In.1.44), era
fiul lui Iona (Ioan) şi
frate cu Andrei, cel întâi chemat între Apostoli (In.1.40-41).Deţinea  o 
locuinţă  şi  în  Capernaum,  cetate  din 
Galileea (Mc.1.21),
ambele  cetăţi  fiind  situate pe ţărmul  Mării 
Galileii3, ceea  ce  explică oarecum ocupaţia sa de
pescar.
     Era căsătorit în
timpul chemării sale între Apostolii Domnului Hristos, aspect ce reiese în
mod cert din pericopa Marcu 1.29-31, însă nu se aminteşte nimic despre
membrii familiei sale.
    Dintr-o altă pericopă,
( F.Ap.4.13 ), aflăm că era „om fără carte”
şi „simplu”, însă această simplitate şi neştiinţă scolastică se
referă la instrucţia sa în Legea mozaică4 dar nicidecum la
necunoaşterea totală a scrisului şi
cititului.
   Faptul de a fi scris prima sa
Epistolă sobornicească într-o greacă elenistică de mare acurateţe, a
încurajat pe unii cercetători, în special protestanţi, să conchidă că
redactarea ar fi aparţinut ucenicului său Silvan, dar ştiind că Betsaida,
cetatea sa de origine, era preponderent locuită de greci, putem lua în
considerare că Apostolul cunoştea şi această limbă.
    Cert este că anterior
venirii lui Mesia, în persoana Domnului Iisus, avea cunoştinţă de
profeţiile mesianice ale Vechiului Legământ, deoarece fusese influenţat de
mişcarea religioasă iniţiată de Sfântul Ioan Botezătorul ( F.Ap.1.22), al cărei adept era şi fratele său
Andrei5.
   La chemarea Domnului Hristos se
ataşează de El, devenind unul dintre Apostolii Săi. Mântuitorul îi
schimbă numele din Simon, ( în limba aramaică - Ascultător ), în Petru ( Stâncă – în limba greacă cu forma Chifa
– în aramaică
), cu ocazia dialogului
despre mesianitatea Sa (
Mt.16.18 ).Vedem în
această schimbare o acţiune profetică. Apostolul devine din simplu
ascultător al Noii Legi, propovăduitor al acesteia, iar temelia, stânca pe
care se sprijină cuvântul său este mesianitatea Domnului Iisus. Prin predica
sa de la Cincizecime, Biserica a încorporat într-o singură zi ″ ca la trei mii de suflete
″ ( F.Ap.2.41 ).
   Participă alături de Sfinţii
Apostoli Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, la cele mai semnificative momente
din viaţa Mântuitorului :
martor la învierea fiicei lui Iair (Lc.8.51),
prezent la Schimbarea la Faţă ( Mt.17.1 ), însoţitor în grădina Ghetsimani
(Mt.26.37) şi în curtea arhiereului Caiafa, cu
ocazia procesului  înscenat  Domnului Iisus (Mt.26.70-74 ), când se şi leapădă de
El.
   După Învierea Mântuitorului,
Sfântul Petru este primul care constată absenţa trupului Său din mormânt
( In.20.6-8 ).Observăm din acest referat biblic
acordarea unei întâietăţi pe care de asemenea o vom constata şi în alte
situaţii, explicabilă prin respectul pentru vârsta sa de către ceilalţi
Apostoli. Idee prelevată şi din rolul de conducător al grupului de ucenici
pe care îl preia Sfântul Petru după Înălţarea Domnului la
Cer.
   Are iniţiativa alegerii celui
de-al doispezecelea Apostol pe locul rămas vacant prin trădarea şi
sinuciderea lui Iuda Iscarioteanul ( F.Ap.1.15 ),
este cel care predică ierusalimitenilor pe Hristos
la Cincizecime ( F.Ap.2.14
), reprezintă grupul de
ucenici ai Mântuitorului în faţa autorităţilor iudaice ( F.Ap.4.8 ), conduce administrarea bunurilor
îndeobşte ale proaspăt înfiinţatei comunităţi creştine ( F.Ap.5.3 ),împreună
cu Sfântul Apostol Ioan are rolul de conducător al lucrării misionare din
Samaria, delegaţi fiind de către ceilalţi Apostoli ( F.Ap.8.14 ), şi tot el ia primul cuvântul la
Sinodul ţinut la Jerusalim în anul 49-50 ( F.Ap.15.7 ).
   În toate cuvântările sale
argumentul forte al mesianităţii Domnului Hristos a fost împlinirea vechilor
profeţii mesianice consemnate în scrierile proorocilor Vechii Legi. Profund
ancorat în textul biblic vetero-testamentar, mesajul petrin instaurează o
regulă de la care Biserica nu se va mai abate niciodată, şi care va deveni
punct de referinţă pentru abordarea hermeneutică a Vechiului Testament
: cuvântul divin are în
centru pe Hristos ca dătător şi împlinitor al Legii.
   Citarea abundentă şi lejeră a
multor texte din Scriptura iudaică ne face să remarcăm două aspecte ale
propovăduirii Sfântului Petru :
o
bună cunoaştere şi interpretare a Sfintei Scripturi ( bibliocentrism )
transmiterea mesajului evanghelic în conlucrare cu Hristos prin
Sfântul Duh (
hristocentrism ).                                                                               
   
   Bogata sa activitate misionară
a avut roade impresionante şi memorabile, concretizate în numărul miilor de
suflete adăugate Bisericii.
   Istoria bisericească apreciază că
sfârşitul său pământesc s-a petrcut la Roma  în anul 67, în timpul
sângeroasei persecuţii...



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.