| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: Ecologia-de la stiinta la cunostinta

Nivel referat: liceu

Descriere referat:
Ecologia: de la ştiinţă
la conştiinţă
Ca în cazul multor discipline, numele şi
definiţia conferite ecologiei, spun mult pentru cei chemaţi sã îi
cunoascã continentul şi sã-i pãtrundã semnificaţiile.
În privinţa denumirii, termenul de
ecologie s-a
impus în atenţia opiniei publice occidentale mai
ales dupã 1970, iar în Europa centralã şi de est
cu precãdere în ultimul deceniu. O serie de evenimente cu un puternic impact
social precum celebrele maree negre ori accidente nucleare în frunte cu cel de la Cernobâl (26 aprilie 1986) au zguduit din inerţie opinia
publicã şi a introdus treptat ecologia în rândul
preocupãrilor individului şi comunitãţilor. Se
redescoperea astfel un concert şi un nume vechi de peste un secol. Crearea lui
este atribuitã biologului german Ernst Haeckel (1834-1919), iar data de naştere 1866, pe când
acesta funcţiona ca profesor la Universitatea din Sena. De altfel, prima sa
menţiune cu valoare de certificat de
naştere se gãseşte într-o notã de la pagina 8 a
lucrãrii “Generalle Morphologie der
Organismen” (Berlin, 1866), sub forma: “...sekologie... ştiinţa economiei, modului de
viaţã, a raporturilor vitale eterne reciproce ale
organismelor, etc.” Construit precum termenul de
economie, cel de
ecologie derivã, în parte,
din rãdãcina indo-europeanã weik, care desemneazã o unitate socialã imediat superioarã
casei şefului de familie.
Aceastã rãdãcinã a dat sanskritul
veah (casã), latinul vicus (cartierul unui oraş, burg) şi
grecul oikos (habitat,
acasã). Ca atare sekologie
a fost construit pe baza a douã cuvinte greceşti:
oikos şi logos (logia), (discurs). Etimologic
deci, ecologia reprezintã ştiinţa
habitatului, respectiv o ramurã a biologiei care
studiazã interacţiunile dintre fiinţele vii şi
mediul lor. Dar, evident, semnificaţiile sale au fost mult amplificate şi
diversificate de-a lungul timpului.
Nomen certus, pater
incertus?
Parafrazând un celebru dicton juridic latin
(mater, certus, pater incertus) şi despre ecologie se poate spune cã dacã numele îi este
general şi unanim recunoscut, paternitatea acestuia
este încã discutatã.
Astfel, într-o lucrare a lui P.H. Ochsen (The
world ecology, Nature, vol. 129, 1959) a fost lansatã ipoteza cã inventatorul
termenului ecologie ar fi
fost filozoful şi scriitorul american Henry David Thorean (1817-1862), contemporan întrucâtva cu Haeckel. Filozof
transcendentalist acesta a fost, totodatã, şi unul dintre
cântãreţii vieţii în naturã. Dupã cum se ştie, transcedentalismul, ilustrat mai ales de
filozoful Ralph Waldo Emerson (1803-1882), este o filozofie impregnatã de
panteism în care natura e perceputã deopotrivã ca un mijloc de uniune cu
Dumnezeu şi ca o sferã imperfectã unde se cuvine “transcede”. În societatea timpului,
adepţii unei asemenea concepţii erau percepuţi ca nişte neconformişti.
Astfel, în cartea sa “Walden, sau în viaţa în pãdure” Thoreau reconstituie
experienţa reîntoarcerii sale pe pãmânt, care a
durat puţin peste doi ani. Printre altele, acesta
povesteşte “M-am dus în pãdure întrucât am
vrut sã trãiesc fãrã grabã, sã fac faţã numai forţelor esenţiale ale vieţii, sã
descopãr ceea ce aceasta poate sã mã înveţe,
sfârşind sã constat, la ora morţii mele, cã nu am
învins-o”.
Aceastã experienţã apropiatã multor
“expediţii” ecologiste actuale explicã, în mare parte, eroarea de descifrare comisã în 1958 de editorii corespondenţei lui Thoreau. Astfel, aceştia
au citit, din greşealã “ecology” (ecologie)
acolo unde scriitorul-filozof scrisese “geology” (geologie) într-o
scrisoare datatã 1 ianuarie 1858 şi adresatã verişorului sãu G. Thatcher.
Aceastã confuzie de
termeni, deosebit de seducãtoare şi în spiritul senzaţionalului american (cine nu era tentat sã considere cã primul scriitor şi practician al “întoarcerii
la naturã” a fost, în acelaşi timp, şi pãrintele cuvântului
ecologie, în defavoarea
unui ferm om de ştiinţã?), avea sã fie corectatã
însã de aceiaşi editori entuziaşti în 1975. În acest fel Ernst Haeckel
era repus în totalitate în drepturi şi astãzi nimeni nu-i mai contestã
paternitatea termenului şi conceptului de ecologie.
Paternitatea
definitiei
În mod curent, se considerã cã o bunã
definiţie trebuie sã ne
permitã recunoaşterea
sigurã a obiectului definit. Şi din acest punct de vedere Haeckel rãmâne un
clasic. Definiţia sa,
cuprinsã în aceeaşi lucrare care a lansat termenul
şi conform cãruia “Prin ecologie înţelegem
totalitatea ştiinţei relaţiilor organismului cu mediul, în sens larg toate
condiţiile de existenţã”, constituie şi în prezent fundamentul definiţiilor acestei
ramuri ale biologiei. Dacã omul de
ştiinţã german este
naşul de nume al ecologiei,
fondatorul sãu pe conţinut rãmâne, mai degrabã, Charles Darwin, al cãrui discipol a fost.
Cele douã lucrãri ale acestuia “Originea
speciilor” (1859) şi “Descendenţa omului” (1871),
formulau douã idei fundamentale ale ecologiei
moderne: influenţa mediului asupra speciilor vii şi apartenenţa speciei
umane la lumea naturalã. Celebrul naturalist englez a
relevat dependenţele strânse şi o stare de
echilibru optim între diferitele specii de plante şi animale. Cu o asemenea
moştenire, ecologia este astãzi definitã, de
regulã, ca fiind studiul relaţiilor organismelor ori
grupurilor de organisme cu mediul lor ori ştiinţa interrelaţiilor
organismelor vii cu mediul lor.
Nãscutã ca o ramurã a biologiei, nimeni nu
prevestea ecologiei un strãlucit viitor social. Dar, treptat
implicaţiile sale s-au diversificat, amplificat şi
complicat. Studiind echilibrele naturale, ecologiştii au prevãzut degradarea lor treptatã; dupã câteva decenii, dezvoltarea
societãţilor industriale a modificat profund mediul
planetar. Apariţia şi amplificarea poluãrilor,
dispariţia unor specii, afirmarea problemelor globale
ş.a., au fost semnele evidente ale unei crize ecologice profunde. Concluzia
relevatã tot de ecologie este şi ea fundamentalã:
omul nu poate sã acţioneze la nesfârşit asupra
mediului sãu fãrã a pune în discuţie ruperea absolutã a echilibrelor
ecologice esenţiale. Pe aceastã cale s-a impus o altã noţiune -
problemã cheie a lumii contemporane:
protecţia mediului. Totodatã, pe mãsura conştientizãrii mizei
ecologice, ştiinţele biologice au fãcut apel la
ştiinţele umane: etnologia a denunţat decivilizarea promovatã de occidentali
contra etniilor şi culturilor minoritare; demografia s-a confruntat cu
creşterea mondialã a populaţiei şi impactului, pe
mãsurã, asupra mediului,
sociologia a perceput un rãzboi între societate şi naturã; cuvinte precum
naturã, ştiinţã,
tehnicã, au trezit filozofia care a hrãnit vechile sale dezbateri asupra
acestor noi constatãri.
Aşa cum se întâmplã în lumea modernã,
aceste probleme au invadat deopotrivã şi economia şi politica pentru a
cãuta cauzele crizei ecologice şi a credita soluţii
posibile. O ecologie politicã a interpelat economia
politicã şi, ca o consecinţã, la nivelul mişcãrii sociale s-a impus un nou curent de
gândire şi acţiune: ecologismul. Trecerea ecologiei
de la stadiul de simplã disciplinã
ştiinţificã la cea de
problemã a conştiinţei comune,
naţionalã şi internaţionalã cu expresii corespunzãtoare la
nivelul teoriei şi acţiunii militante
reprezintã una din marile cuceriri ale secolului XX.
      



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.