| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: Dreptul penal si procesual penal in epoca feudala

Nivel referat: liceu

Descriere referat:
Dreptul penal si procesual penal in epoca
feudală
       In Ţarile Române, dreptul penal feudal, criticabil pentru
orientarea lui manifestă de clasa, era totuşi departe de-a putea fi
considerat primitiv. El era, dimpotriva, evoluat şi în curent cu ideile
epocii, având la bază principii avansate cum ar fi cel al utilităţii
pedepsei – prevenirea
săvârşirii de noi infracţiuni – sau cel al legalităţii incriminării – fiind încriminate infracţiunile
contra statului, a domniei, bisericii, contra vieţii sau a
patrimoniului.
       Spre deosebire de dreptul penal al altor popoare (germani, slavi,
etc) în care toate infracţiunile erau considerate delicte private, la români
domnia a făcut ca toate infracţiunile să fie publice. Continuând tradiţia
romana, dreptul penal românesc deosebea între infracţiuni intenţionate si
neintenţionate, ce erau sancţionate mai usor. Era incriminată tăinuirea,
tentativa si recidiva, precum şi legitima apărare şi circumstanţele
atenuante.
       Pedepsele erau aplicate individual vinovaţilor, spre deosebire de
dreptul penal primitiv, în care ele erau aplicate grupului social (familie,
clan) din care făcea parte vinovatul.
INFRACŢIUNEA
In dreptul penal feudal român constituia
infracţiune fapta considerată periculoasă de către clasa dominantă si
sancţionată de puterea publica cu pedeapsa penală.
Infracţiunea a cunoscut, în timp, diverse
denumiri: faptă, faptă rea, greşeala mare, vină, vinovăţie, păcat,
etc.
Noţiunile de infracţiune (vină) si
pedeapsă penala au existat in Ţarile Române şi anterior constituirii lor
în state feudale. Obştile satesti au aplicat un drept penal nescris, stabilit
prin obicei. Justiţia obştii era o justitie socială, „cvasistatală”,
care nu poate fi confundata cu justitia privată. Cu toate acestea se
întâlnesc in statele feudale româneşti, resturi de justiţie privată:
compoziţiunea si răspunderea colectivă.
Compoziţiunea-este înţelegerea dintre
vinovat si victima sau rudele acesteia, prin care vinovatul, prin plata unei
sume de bani sau darea de bunuri, îşi răscumpăra vina.
In Transilvania,
caracterul de clasă al acestei instituţii era demonstrat de faptul că actele
normative care tarifau răscumpararea, stabileau sume diferite, în funcţie de
statutul social al victimei (pentru nobili –66 de florini, pentru ţărani
–25 de
florini).
Răspunderea penală colectivă-reprezinta si ea o supravieţuire a timpurilor străvechi cand
oamenii găseau firesc să raspundă pentru vina unui membru al grupului din
care faceau parte.
La români existau doua forme ale raspunderii
penale colective:
1.Răspunderea solidară a obştii
       Obştea avea obligaţia să prindă şi să sancţioneze pe
infractori. După întemeierea statului feudal, obligaţia prinderii si
descoperirii infractorilor a rămas in sarcina obştii, iar in caz de
nereuşita, aceasta avea obligaţia de a plăti o gloabă insemnată
(duşegubina). Această normă de drept primitivă nu se afla in pravile ci
avea un caracter consuetudinar.
In schimb, în Transilvania, responsabilitatea
colectiva a obştii sătenilor a fost reglementată in legislaţia
scrisă.
2.Răspunderea familială
       A fost aplicată excepţional si abuziv de catre domnitori care,
în caz de hiclenie (înaltă trădare) extindeau pedepsele şi asupra familiei
celui vinovat
       De subliniat este faptul că nici pravilele si nici obiceiul
pământului nu prevedeau că pentru vina cuiva ar răspunde penal membrii
familiei vinovatului.
Răzbunarea sângelui –era cea de-a treia rămăşiţă a
sistemului penal primitiv în care rudele celui ucis aveau dreptul şi datoria
să-l răzbune contra ucigaşului sau rudelor acestuia.
La români, cel puţin după constituirea
statelor feudale, răzbunarea sângelui nu a existat ca sistem legal de
represiune penală.
PEDEAPSA
In dreptul feudal român, pedepsele erau
aplicate individual
vinovaţilor, nu ca în dreptul penal primitiv când ele erau aplicate grupului
social (familie, clan) căruia îi aparţinea vinovatul. Principiul
răspunderii penale individuale era prevăzut in pravilă şi în general era
respectat.
       Pedepsele aveau următoarele caracteristici principale:
Având ca scop intimidarea, ele erau in general expiatorii, lipsindu-le finalitatea corectivă
(reeducarea);
Pedepsele nu erau numai cele prevăzute de pravile; Domnul avea
dreptul să aplice şi pedepse neprevăzute în pravile (principiul
legalitaţii pedepsei);
Cumulul de pedepse era admis;
In
raport cu statutul social al vinovatului, pedepsele
erau inegale; pentru aceeaşi faptă – pedepse diferite;
Majoritatea pedepselor erau lăsate a fi fixate „dupa voia
judecătorului”;
Pedepsele erau producătoare de venituri pentru Domn sau
dregătorii care judecau;
Pornind de la aceste
caracteristici ale pedepselor, se poate conchide că scopul pedepsei nu era
reeducarea infractorului şi redarea lui societăţii, ca element util.
Pedeapsa urmărea, in primul rând, represiunea. In al doilea rând se urmărea
repararea pagubei şi, in sfrâşit, intimidarea infractorilor (şi nu
numai).
Ideea personalităţii şi
netransmisibilităţii pedepselor asupra altor persoane s-au impus mult mai
târziu, in perioada feudalismului dezvoltat.
RĂSPUNDEREA PENALA
Răspunderea penală se năştea, de regulă,
din cauza rezultatului faptei şi avea drept criteriu acest rezultat. In consecinţă, în
majoritatea cazurilor tentativa nu se pedepsea (ea fiind, in general lipsită de rezultat
material). Cu toate acestea, în infracţiunile îndreptate împotriva Domnului
Dreptul penal si procesual penal in epoca
feudală
       In Ţarile Române, dreptul penal feudal, criticabil pentru
orientarea lui manifestă de clasa, era totuşi departe de-a putea fi considerat primitiv. El
era, dimpotriva, evoluat şi în curent cu ideile epocii, având la bază principii
avansate cum ar fi cel al utilităţii pedepsei – prevenirea săvârşirii de noi
infracţiuni – sau cel al
legalităţii incriminării – fiind încriminate infracţiunile contra statului, a domniei, bisericii, contra
vieţii sau a patrimoniului.
       Spre deosebire de dreptul penal al altor popoare (germani, slavi, etc) în care toate infracţiunile
erau considerate delicte private, la români domnia a
făcut ca toate infracţiunile să fie publice. Continuând tradiţia romana,
dreptul penal românesc deosebea între infracţiuni intenţionate si
neintenţionate, ce erau sancţionate mai usor. Era incriminată tăinuirea,
tentativa si recidiva, precum şi legitima apărare şi circumstanţele
atenuante.
       Pedepsele erau aplicate individual
vinovaţilor, spre deosebire de dreptul penal primitiv, în care ele erau
aplicate grupului social (familie, clan) din care făcea parte
vinovatul.
INFRACŢIUNEA
In dreptul penal feudal român constituia
infracţiune fapta considerată periculoasă de către clasa dominantă si
sancţioncazul infracţiunilor contra statului sau
Domnului.
INFRACŢIUNI
Dreptul penal feudal român a reglementat o
serie de infracţiuni a căror conţinut a fost bine definit, infracţiuni care
pot fi grupate in raport cu specificul lor şi cu valorile sociale ce erau
proteguite.
Dintre aceste infracţiuni vom examina mai
jos pe cele mai importante:
1. Intr-o prima grupă amintim abaterile de la dogmele religioase,
categorie din care faceau parte:
Erezia – reprezenta abaterea conştientă de la
dogma bisericii dominante printr-o faptă sau convingere contrară. Era
pedepsită cu „moarte cumplită”, fiind considerată un „mare
păcat”.
Apostasia – este lepădarea călugarului de cinul
călugaresc şi reintrarea in viaţa laică. Vinovatul era afurisit de doua ori
într-un an, iar dacă nu revenea la mănăstire, era predat justiţiei mirene
pentru a fi pedepsit
Ierosilia – consta, fie in furtul de obiecte
sfintiţe in biserică, fie din întreţinerea de relaţii sexuale in biserică
sau cu calugăriţe. Era pedepsită cu ”moarte cumplită”.
2. Dintr-a doua
grupă făceau parte infracţiunile împotriva
statului sau domnului:
Hiclenia sau înalta trădare consta în
încălcarea datoriei de credinţa faţa de domn şi stat. In concret ea se
manifesta prin: pretenţii la tron, ridicarea armelor contra domnului,
nerăspunderea la chemarea domnului, închinarea către un pretendent la tron,
fuga peste hotare. Pedeapsa era moartea şi confiscarea averii. Ea avea un
caracter personal, dar uneori domnii, in mod abuziv, au extins-o şi la membrii
familiei celui vinovat.
Lezmajestatea – consta in insulta adusă domnului (sudalma) de către un supus.
Vinovaţii erau pedepsiţi „foarte cumplit”, după voia
giudetului”.
Calpuzania –
sau falsificarea monedei. A fost introdusă de domn care avea dreptul de-a bate
moneda şi avea turnătorii proprii, fiind, ca atare interesat în pedepsirea
falsificatorilor. Pedeapsa era: decapitarea şi confiscarea averii, precum şi
arderea cadavrului.
3. Dintr-o categorie distinctă faceau parte
infracţiunile contra vieţii:
Omorul – denumit „moarte de om” sau
ucidere, a fost considerat crimă si pedepsit chiar
inainte de constituirea statelor feudale, de catre justiţia obştii. Fiind
socotit ca infracţiune gravă („faptă mare”), era judecat de către domn.
Era considerat faptă de intenţie. Pedepsele erau: moartea, mutilarea,
tortura, ocna, inchisoarea, surghiunul,confiscarea şi gloaba. Ucigaşul işi
putea răscumpara vina de la rudele victimei şi de la dregator plătind
gloaba.
Paricidul – consta in uciderea părinţilor,
copiilor,...



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.