| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: Despre autism

Nivel referat: gimnaziu

Descriere referat:
Despre autism
       
Definirea termenului
       
Autismul face parte din categoria vastă a
polihandicapurilor, în care includem: surdo-cecitatea, sindroamele
deficienţei mintale (sindromul Down, oligofrenia fenilpiruvică, idioţia
amaurotică, gargoilismul, hipertelorismul, sindromul Turner, cretinismul
endemic ş.a.)
       Termenul de autism (autos (gr.) - însuşi) a fost introdus la
începutul secolului al XX-lea, de Bleuer,
care îl defineşte ca pe o „detaşare de la
realitate, însoţită de o predominare a vieţii interioare”. Leo Kanner
caracterizează autistul ca fiind „retras, mulţumit de sine însuşi”. În
1940 acesta organizează activităţi logopedice cu o grupă de 11 copii
autişti, iar în 1943 reuşeşte să diferenţieze autismul – sindrom comportamental (în toate
sferele: acţional, verbal, afectiv, cognitiv etc.) prin trăsăturile sale
specifice, de psihoză, schizofrenie sau handicap mintal.
       Cu mult înainte de deschiderea  autismului  de tip
Kanner, în literatura  de specialitate sunt consemnate o serie de date cu
privire la copii cu comportamente asemănătoare, prin
existenţa deficitului de comunicare, de socializare, de socializare şi de
structurare a comportamentelor mature şi armonioase:
medicul John Haslan descrie un băiat de 5 ani
medicul Jean Marc Gaspard Itard îl descrie pe  băiatul Victor , de 11.12 ani, găsit într-o pădure
din Franţa.
Diagnosticare
În diagnoza autismului pot fi făcute
confuzii şi substituiri cu alte sindroame care, la rândul lor sunt prea
puţin delimitate în teorie şi practică, dar au unele trăsături
asemănătoare sau comune cu autismul. De exemplu, „psihoză infantilă”,
„encefalopatie infantilă”, „tulburări emoţionale grave”,
„schizofrenie infantilă”, „oligofrenie” se referă la fenomene care nu
caracterizează în totalitate starea corectă de autism, ca entitate
distinctă.
Lorna Wing afirmă
că autismul prezintă un comportament ce poate fi definit cel mai
bine.
După DSM
III, criteriile de disgnostic pentru autismul de tip
Kanner sunt:
Debut înaintea vârstei de 30 luni.
Lipsa de răspuns la stimulările lumii
înconjurătoare.
Deficit marcant în dezvoltarea limbajului.
Dacă vorbirea este prezentă, patternul de vorbire este
particular, cu ecolalie imediată şi întârziată, limbaj metaforic şi
inversiunea pronumelor.
Răspunsuri bizare la aspecte ale mediului înconjurător:
rezistenţa la schimbare, interes pentru diverse obiecte.
Absenţa ideilor delirante, a halucinaţiilor, absenţa pierderii
asociaţiilor, absenţa coerenţei, ca în schizofrenie.
Diagnosticul diferenţial se face cu
:
Întârzierea mintală de diferite
grade, deoarece copilul autist poate părea
întârziat. Copilul oligofren are însă un deficit mental global şi omogen,
răspunde la stimulările sociale, examinatorul reuşind să înţeleagă 
lumea lui îngustă; conversaţia este imatură, limitată la simplu şi
concret; îi lipseşte detaşarea afectivă specifică autistului.
Deficienţa de auz, pentru că prin
răspuns la stimuli sonori, poate fi considerat surd. Examenul audiometric la
copilul autist este uneori imposibil. Observaţia relevă faptul că
deficientul de auz caută să compenseze lipsa auzului, urmărind cu atenţie
interlocutorul, cu care stabileşte un limbaj gestual. Pe de altă parte,
ecolalia, jocul şi interesul pentru unele sunete ne dovedesc că autistul
aude.
Afazia motorie de dezvoltare în care
limbajul nu este dezvoltat înainte de 4 ani. În
acest caz, copilul are un contact psihic bun, o afectivitate normală, un
limbaj receptiv corespunzător, imită şi foloseşte gestul pentru comunicare.
Nu are un deficit senzorial concomitent.
Sindroamele cerebrale degenerative, 
care evoluează cu deficit mintal. În aceste cazuri, evoluţia psihică este
caracterizată de un regres progresiv în toate, sau numai în unele arii de dezvoltare şi de apariţie
a unor semne neurologice.
Sechelele traumelor psihologice prelungite,  legate de separarea sugarului de mama sa
sau de o carenţă afectivă, în caz de spitalizare prelungită, plasarea în
creşe. Lipsa antrenamentului afectiv îl face pe copil apatic şi treptat
întârziat în dezvoltarea psihică. Reinserarea precoce a copilului într-un
mediu afectuos şi stimulator permite dispariţia simptomelor şi o evoluţie
favorabilă ulterioară.
Trăsături
caracteristice ale copilului autist
Leo Kanner evidenţiază o serie de
trăsături caracteristice, printre care , cele mai importante ar
fi:
incapacitatea de a adopta o poziţie
normală în timp ce este luat în braţe. Dacă debutul bolii este precoce,
spre luna a 4-a – a 8-a,
se remarcă lipsa mişcărilor anticipatorii atunci când sunt luaţi în
braţe, precum şi lipsa zâmbetului ca răspuns la zâmbetul
mamei;
o
exacerbare a memorării mecanice;
o
incapacitate de comunicare verbală;
incapacitatea utilizării conceptelor abstracte;
teamă şi emoţii exagerate, nejustificate: lipsit de ataşament
faţă de părinţi, el este legat de un obiect oarecare; pericolele reale nu-i
provoacă frică, în schimb, se sperie de stimuli obişnuiţi: foşnetul
frunzelor, ropotul ploii;
incapacitatea imaginativă în activităţi ludice. Jocul,
activitatea cea mai importantă a acestei vârste, prezintă câteva
particularităţi: este marcat de un caracter stereotip, copilul folosind
obiecte puţin complicate, ca: sfoară, hârtie, nisip, apă, butoane,
robinete. Jocul colectiv este evitat.
producerea întârziată a unor manifestări
ecolalice.
crearea impresiei de dezvoltare fizică şi intelectuală
normală.
izolarea şi retragerea în
sine.
incapacitatea de a percepe pericolul real.
apariţia şi dezvoltarea unor comportamente cu caracter ritual
(activităţi de alimentare, de îmbrăcat etc.).
exacerbarea unor mişcări şi repetarea îndelungată a
acestora.
existenţa unor răspunsuri paradoxale la stimulii de lumină, de
zgomot, de durere etc.
comportamente stereotipe şi repetitive. Stereotipiile pot fi
gestuale, ca: repetiţii ale mişcărilor mâinilor, degetelor, braţelor,
rotirea corpului în jurul axului său, mersul pe vârfuri. Uneori preferă
activităţi ca: deschiderea şi închiderea uşii, lovirea sau zgârierea unei
jucării.
Reacţii bizare la schimbări din mediul ambiant. Are a memoria
bună pentru diverse aranjamente spaţiale şi preferinţă pentru ordonarea
unor obiecte, deoarece el manifestă o „nevoie obsedantă” pentru simetrie.
Astfel, poate intra într-o criză de mânie şi panică, drept răspuns la
schimbarea mediului (a mobilierului, de exemplu), sau de schimbarea
secvenţelor din rutina zilnică.
Frecvenţa autismului este discutabilă, pentru că nu au fost
efectuate statistici complete în nici o ţară. Un studiu efectuat în 1964
în Anglia, pe populaţia infantilă cuprinsă între 8-10 ani, a depistat 4-5
copii la 10.000, cu semne de autism. Un alt studiu făcut în Danemarca,
confirmă acest lucru. Se constată că în ţările dezvoltate, frecvenţa
autismului este mai mare faţă de ţările slab dezvoltate, ca urmare a
mortalităţii crescute în cazul celor din urmă, copiii cu asemenea
handicapuri necesitând o îngrijire medicală specială, realizată cu
dificultate.
Se apreciază că autismul are o frecvenţă
egală cu a surdităţii, dar mai mare decât cecitatea.
Raportat la sex, frecvenţa este mai mare la
băieţi: 3-4 la 1, faţă de fete.
Cercetările nu au putut demonstra
transmiterea ereditară legată de sex şi nici prezenţa unui caracter genetic
dominant la unul din sexe. S-a remarcat însă un număr mai mare de autişti
printre copiii unici sau printre primii născuţi. Autismul infantil apare de
preferinţă în mediile intelectuale şi în aşa-zisele clase
superioare, dar nu exclusiv.
Teorii explicative privind
etiologia autismului
Lorna Wing a încercat să explice natura
autismului prin acţiunea factorilor etiologici din două direcţii:
existenţa unor factori ce determină anomalii
organice;
existenţa unor factori ce produc tulburări ale funcţiilor
psihologice şi psihofiziologice.
Spre exemplu, un mecanism genetic poate
determina atât o anomalie structurală, cât şi una biochimică, ce
afectează o funcţie sau mai multe ale creierului. Studiile realizate de
Coleman şi O'Brien în 1970 semnalează prezenţa, în proporţii diferite, a
unor anomalii biochimice în celulele sanguine ale copiilor cu autism
clasic.
Din punct de vedere etiologic, au fost
elaborate trei categorii de teorii distincte, ce fac posibilă
explicarea autismului:
Teoriile organice – consideră că autismul apare ca
urmare a unor disfuncţii organice de natură biochimică sau a unei
insuficiente dezvoltări structurale a creierului.
Teoriile psihogene – interpretează autismul ca pe un
fenomen de retragere psihologică faţă de tot ce este perceput ca rece, ostil
şi pedepsitor.
Teoriile comportamentale – consideră că autismul infantil ia
naştere printr-un şir de comportamente învăţate, care se formează în
urma unor serii de recompensări şi pedepse întâmplătoare.
Teoriile organice - trebuie luate în
considerare, în primul rând, dificultăţile perceptuale de atenţie şi de
învăţare prezente la autişti. Deşi sunt adoptate de tot mai mulţi
specialişti, ele nu oferă siguranţă, pentru că nu precizează în ce
măsură implicarea organică este de natură genetică sau traumatică.
Etiologiile organice se referă, în principal, la afecţiunile creierului,
anomaliile genetice, leziunile subcorticale, disfuncţia sistemului vestibular,
întârzieri ale maturizării.
Teoriile...



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.