| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: Cultura si civilizatia Bizantina

Nivel referat: liceu

Descriere referat:
-1-
Cultura si civilizaţia Bizantină
Etapele
istorice
       Civilizaţia si cultura bizantină s-au constituit ca o ,,sinteză
a tuturor elementelor politice, religioase, intelectuale ale lumii antice în
declin: tradiţie latină, elenism, creştinism, cultură
orientală’’. De-a
lungul unei perioade de peste 11 secole, în timp ce Occidentul trăia o epocă
de fărâmiţare, Imperiul bizantin şi-a creat o monarhie absolută şi o
administraţie puternic centralizată, a conservat tradiţiile clasice (cultura
dreaptă şi dreptul roman) cărora le-a integrat elemente orientale, şi şi-a
extins acţiunea civilizatoare şi culturală în ţările europei sud-estice
şi răsaritene.
       In prima perioadă a istoriei sale (330-610) caracterul
civilizaţiei şi culturii bizantine este prevalent latin. În primele sale
secole istoria Bizanţului este de fapt istoria jumătăţii răsăritene a
Imperiului roman. În anul 330 Constantin cel Mare inaugurase noua capitală a
Imperiului, mutată pe malul Bosforului căruia în cinstea împaratului
fondator i se va spune Constantinopol, dar al cărui nume oficial era Noua
Romă.
       In succesiunea lor cronologică, evnimentele cele mai importante
pe plan politic si militar au fost: primirea goţilor (332) şi a vizigoţilor
(382) ca federaţi; invaziile persane in Siria şi Mesopotamia (337-363) ;
apariţia la graniţe a hunilor (cca 375) ; domnia lui Arcadius ca împărat
al Imperiului de Răsărit (395); construirea zidului lui Theodosiud ll care va
apăra capitala dinspre uscat (413). După căderea Imperiului roman de Apus
(476) împaraţii bizantini ramân singurii săi succesori
legitimi.
       Cu anul 518 începe epoca lui Iustinian a cărui lungă domnie
(527-565) a însemnat perioada de apogeu a imperiului atât pe plan economic
cât mai ales cultural, politic şi militar. Generalii săi, Belizarie şi
Narses recuceresc teritoriile pierdute din Occident – din nordul africii de la Vandali
(534), din Italia de la Ostrogoţi (555), din Spania de la Vizigoţi (554),
realizând pentru ultima oară (deşi pentru scurt timp) unitatea
mediteraneană a Imperiului roman. Aceste razboaie insă au necesitat
sacrificii umane, financiare şi militare imense, epuizând catastrofal
resursele şi forţa Bizanţului.
       În domeniul culturii şi al vieţii religioase s-au înregistrat
de asemenea fapte şi opere care vor conferi un profil original noii culturi a
Bizanţului. În anul 381 creştinismul este proclamat prin edict imperial,
religie oficială de stat, iar 10 ani mai târziu toate cultele păgâne din
imperiu au fost interzise.
       
-2-
În 452 se fondează Universitatea din
Constantinopol, cu 31 de catedre, în care limba greacă are acum preeminenţa
asupra celei latine. În 438 cei doi împăraţi romani (din Constantinopol şi
din Ravenna) promulgă şi publică codul Theodosian. La Constantinopol se
publică monumentalul Corpus Juris
Civilis, cuprinzând Codul
lui Iustinian, Institutele, Pandectele şi Novellele (529-565)
       A doua perioada a istoriei Bizantine (610-1081) este epoca
clasică a acestei civilizaţii care-şi câştigă acum pe deplin un caracter
grecesc, incluzând importante contribuţii orientale, un caracter original
propriu-zis ,,Bizantin’’. Această perioadă începe cu domnia lui Herakleios (610-641).
În cele 5 secole care au urmat, au avut loc tranformări profunde în toate
domeniile vieţii statului.
       Acum se pun şi se consolideaza bazele statului Bizantin medieval
cu accentuate tendinte de dezvoltare în sens feudal. În aceste secole, pe
plan politico-militar Imperiul trece la o politică expansionistă îndreptată
în special spre regiunea Balcanilor, şi la recucerirea Siriei, Armeniei şi
Mesopotamiei. Spre sfârşitul acestei perioade (1025-1081) Imperiul trece
printr-o gravă criză. Luptele pentru domnie aduc pe tron împăraţi care se
dovedesc foarte slabi, uzurpările se ţin lanţ, ţăranimea liberă este
ruinată iar statul încetează de a mai fi o putere mondială.
       Ultima perioadă de aproape 4 secole (1081-1453), a însemnat o
epocă de declin, progresiv şi general.
       În 1204 Constantinopolul este pentru prima oară în decursul
îndelungatei sale istorii cucerit şi jefuit cumplit de creştinii cruciadei a
IV a. Astfel ia fiinţă imperiul latin al Constantinopolului, iar Baudouin,
conte de Flandra este ales şi înconorat ca împărat.
       În secolele care au urmat cuceririi din 1204 agonia imperiului a
fost agravată de războaie civile de pauperizare a populatiei în profitul
aristocraţiei funciare, de ocuparea majoritaţii posesiunilor din Peninsula
Balcanică de catre Serbia, de pierderea Asiei Mici în faţa otomanilor precum
şi de grava criză economică provocată de controlul exercitat de republicile
marinare italiene.
       Această perioadă de declin a istoriei şi civilizaţiei
bizantine a cunoscut însă momente de prestigioasă afirmare pe plan
cultural.  Astfel elganta şi rafinata curte a Comnenilor era şi un
strălucit centru al vieţii intelectuale şi artistice, iar faima şcolilor
superioare constantinopolitane atrăgea studenţi şi erudiţi din cele mai
îndepartate ţari ale Apusului.
       
-3-
Se dezvolta în proporţii considerabile
pictura murală, a frescei, iar în domeniul istoriografiei se scriu
interesante opere precum Alexiada Anei Comnena.
       
Înre personalitaţile mari ale timpului se
numară filozoful neoplatonician Georgios Gemistos Plethon (cca 1360-1452) sau
cardinalul roman Bessarion (1395-1472) figuri care au jucat un rol deosebit în
fundamentarea umanismului italian.
Organizarea
politică
       Imperiul bizantin s-a menţinut timp de 11 secole aproape numai
graţie virtuţiilor constituţiei sale imperiale şi ale administraţiei sale.
Derivate din instituţiile latine, instituţiile bizantine au evoluat
adaptându-se mereu unor noi condiţii. Bizanţul a susţinut totdeauna ideea
misiunii sale providenţiale: Inperiul este o emanatie a voinţei divine, iar
împăratul este alesul lui Dumnezeu, întrucât are un caracter
divin.
       Religia creştină a fost componentă fundamentală a Imperiului
roman de Rasărit. Încă din secolul lll Aurelian adusese în Siria idealul
oriental al unei monarhii sacre şi instituise un fel de monoteism solar,
religia lui Sol invictus, drept cult oficial al imperiului. Tot în acest secol
Diocleţian –care a dus
pâna la ultimele consecinţe principiul absolutismului monarhic- cultul
imperial facuse din împărat un personaj sacru, adorat după riturile
curţilor orientale.
       Încoronarea împaratului era forma religioasă prin care se
consfinţea autoritatea sa de locţiitor pe pământ al lui Dumnezeu. Ca imperator roman, el rămâne legislator şi comandant suprem al armatei; ca
basileu, el este  -aemenea monarhilor orientali- autocrat; iar în
calitatea sa de sef al unui imperiu creştin, el este reprezentantul lui
Dumnezeu, isapostolos (titlu
cu care a fost învestit Constantin de Conciliu din
Niceea), adică în rang egal cu
-4-
apostolii. Juriştii bizantini au recunoscut
autoritatea absoluta a voinţei împăratului. În comformitate cu această
doctrină, orice jignire adusă împărtului era considerată un sacrilegiu;
iar o răzvrătire asupra autorităţii era pedepsită cu
excomunicarea.
Organizarea
administrativă
       Statul bizanin se deosebea faţă de celelalte state medievale
prin puternica sa centralizare administrativă, fiind singurul stat centralizat
şi singurul până în secolul Xlll.
       Administraţia depindea direct de împărat -la fel ca justiţia,
finanţele, armata şi Biserica. Toţi funcţionarii statului îi erau
subordonaţi,întreaga activitate a imperiului era propulsată de Palatul
Sacru. Înalţii funcţionari civili şi militari erau distinşi de împărat
cu titluri onorifice (care implicau şi anumite privilegii), pe lângă cele
ale respectivelor lor funcţii şi precedându-le. În unele cazuri titlurile
acordate nu comportau şi sarcini efective.
       Funcţiile erau retribuite cu salarii anuale şi cu cadouri din
partea basileului, la anumite ocazii. Îndatorirea principală a oricărui
funcţionar era să execute hotărârile împăratului, sau să vegheze ca
acestea să fie executate. În Palatul Sacru împăratul încredinţase
guvernarea imperiului unor înalţi funcţionari –un fel de miniştrii, în frunte cu
cei patru logotheţi.
       Structura administrativă de bază a Imperiului de-alungul
întregului Ev Mediu a fost regimul themelor. Themele (circunscripţii
militare) au fost create în secolul al Vll a de împăratul Herakleios şi
urmaşii săi pentru a apăra anumite provincii împotriva perşilor, arabilor
şi bulgarilor.
Armata
       Atenţia acordată organizării militare este confirmată de
numeroase tratate de teactică şi de strategie apărute îm Bizanţ. În
primele 3 secole ale Inperiului armata era compusă din trupe de frontieră,
recrutate din rândurile populaţiei locale; din trupe mobile de voluntari şi
de ţărani liberi, din trupe formate din barbarii aliaţi; din corpuri
expediţionare şi soldaţii gărzii palatului, formând un efectiv de
aproximativ de 550.000 in secolul al V iar in secolul al Vl – lea intre 15-30.000 de soldaţi.
-5-
       Imperiul Bizantin nu avea o forţă navală permanentă. Tipul de
navă de război era dromonul cu un singur rând de vâsle, iar varietatea o reprezenta
liburna – o navă de recunoaştere uşoară
şi rapidă. Flota era formată din 500 de nave de transport şi numai 92 de
dromoane. Spre sfârşitul secolului 11 flota bizantină îşi pierde
supremaţia în...



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.