| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: Comunicarea in institutiile publice

Nivel referat: liceu

Descriere referat:
Comunicarea in institutiile publice
   
Comunicarea poate fi
formal definită ca orice proces prin care premisele decizionale sunt transmise de la un
membru al unei instituţii
la altul. Comunicarea însoţeşte activitatea
instituţiilor publice, contribuind la realizarea în bune condiţii a
acesteia.
      Comunicarea
publică se referă atât la schimbul şi împărtaşirea de informaţii de
utilitate publică, cât şi menţinerea liantului social.1
     
Comunicarea în instituţii
este un proces bilateral: el presupune atât transmiterea ordinelor, informaţiei şi
sfaturilor la un centru de decizie
(adică un individ învestit cu responsabilitatea de a lua decizii), cât şi
transmiterea deciziilor luate de la acest centru în
alte părţi ale instituţiei. Mai mult, este un
proces care se desfăşoară
în sus, în jos şi lateral în
instituţie.
      Canalele de comunicare în
instituţiile publice pot fi de două feluri: formale
şi informale. Prin canalele formale se transmit
fluxurile informaţionale
oficiale. Canalele informale de comunicare se stabilesc în general între
persoane şi grupuri
informale. Acestea sunt formate din
angajaţi care au interese comune sau afinităţi. Informaţiile transferate
prin aceste canale sunt neoficiale şi au un caracter personal sau general: ele nu sunt
verificate.
      Comunicarea
instituţională este o
comunicare extraorganizaţională prin care instituţia din administraţia
publică urmăreşte să-şi
întărească imaginea, să suscite în jurul ei un climat de încredere şi
simpatie din partea cetăţenilor.2
      Comunicarea externă a
instituţiei publice contribuie la notorietatea şi imaginea organizaţiei în instituţie.Ea
îndeplineşte atfel, totodată funcţia de promovare a instituţiei publice a
statului şi a unităţilor
administrativ-teritoriale.
      Comunicarea cu
rol de promovare reprezintă, în realitate, un caz aparte, pentru că,
deşi literatura de specialitate o considera fără excepţie ca făcând parte din
comunicarea externă, ea se desfăşoară unilateral, dinspre instituţia
publică către mediul exterior al acesteia. În această situaţie, nu mai sunt
membrii organismului public cei care
intreţin legatura cu
exteriorul, ci organizaţia ca instituţie. Ea dă informaţii despre serviciile care le oferă,
încearcă să-i amelioreze imaginea de ansamblu sau,
pur si simplu, vrea să facă cunoscute
şi să-şi promoveze valorile.3
      Prin însăşi natura ei, administraţia publică depinde de comunicare:
comunicarea între diferitele niveluri
ale administraţiei publice;
comunicarea pe acelaşi
nivel;
comunicarea între administraţie
şi executivul social;
comunicarea între administraţie şi autoritatea
politică;
comunicarea în mediul social;
      Devine din ce
în ce mai importantă atât pentru administraţie, cât şi pentru
clienţii acesteia
– contribuabili,
cetăţeni, grupuri de interese, autoritatea politică -, dezvoltarea
canalelor de comunicare cu “lumea de afaceri”.
      Formele
principale prin care se concretizează acest tip particular de comunicare sunt:
publicitatea –
prin mass-media sau prin propriile materiale publicitare;
sponsorizările – finanţarea activităţilor culturale
sau sportive;
mecenatul –
ajutor financiar sau logistic acordat artiştilor,
organizaţiilor umanitare sau non-profit;
articole care prezintă organizaţia în publicaţiile de specialitate;
organizarea de standuri la târguri
şi forumuri;
organizarea de zile ale porţilor
deschise;
acţiuni de
consiliere şi ajutorare a altor instituţii, similare (dar care în mod real nu sunt
concurenţiale) prin detaşarea temporară de
personal.
     
Exista aşadar, o
multitudine de forme de promovare a imaginii, valorilor sau serviciilor
specifice instituţiei
publice. Cea mai eficientă şi mai ieftină formă
de promovare este însă, cel mai adesea, ignorată. Ea se află la îndemâna
tuturor funcţionarilor şi constă în reliefarea permanentă a aspectelor pozitive ale organismului public din care fac parte, cu ocazia
contactelor cu mediul extern, fie acestea personale sau profesionale. Ideea
este că fiecare funcţionar public îşi poate asuma
fără probleme rolul de comunicator extern, mesajul său fiind
centrat pe seriozitatea, eficienţa şi calitatea de
care dă dovada instituţia. Acest lucru presupune ca funcţionarul public să ştie ( ceea ce ţine de eficienţa
comunicării interne ), să creadă, (este vorba de coerenţa dintre
discursul pe care îl afişează şi acţiunile sale concrete), şi să vrea
(adică să simtă nevoia să vorbească despre instituţia de administraţie
publică, ceea ce trimite la ideea de motivaţie).
      Comunicarea în instituţiile publice se realizează prin:
comunicarea orală (verbală)
– de exemplu comunicarea dintre funcţionar şi cetăţean la
ghişeu sau la birou
comunicarea scrisă
      Instituţiile
din administraţia publică urmăresc ca, prin
intermediul comunicării, să   obţină
următoarele facilităţi:4
   -identificarea- ce răspunde nevoilor instituţiilor
administrative de a-şi
asigura                                                                                    
notorietatea şi de a-şi face cunoscute competenţele;
   -informarea – care urmăreşte să facă
cunoscută corpului social
acţiunea administrativă;
   -realizarea unei educaţii
sociale – ce corespunde, sub forma de sfaturi,
recomandări, rolului din ce în ce mai important al instituţiilor publice în
cadrul vieţii sociale.
      Autoritatea
publică urmăreşte, prin comunicare, o relaţie de proximitate cu cetăţeanul; apropiindu-se de
acesta şi intrând în dialog, îi cunoaşte cerinţele, doleanţele.5
      În procesul de comunicare pot apărea următoarele bariere comunicaţionale:
La nivelul emiţătorului şi al
receptorului:
starea emoţională a receptorului;
rutina, care influenţează receptivitatea;
imaginea de sine a emiţătorului şi a receptorului
şi imaginea despre interlocutor;
caracterizarea diferită a situaţiei de comunicare de către
emiţător şi receptor;
lipsa atenţiei în receptarea
mesajului;
concluzii grăbite asupra
mesajului;
lipsa de interes a receptorului
faţă de mesaj;
sentimentele şi intenţiile participanţilor la
situaţia de comunicare.
La nivel de limbaj:
aceleaşi cuvinte primesc sensuri
diferite pentru persoane diferite, în special din
cauza diferenţelor în planul pregătirii şi al experienţei;
dificultăţi
de exprimare; exprimarea cu stângăcie a mesajului de către
emiţător;
utilizarea de cuvinte sau expresii confuze.
La nivelul contextului:
context fizic necorespunzător
(poluare fonică ridicată);
suporţi informaţionali necorespunzători.
     
Diversitatea cauzelor care determină dificultăţile
şi perturbările aferente procesului de
comunicare face obligatorie existenţa în cadrul respectivului sistem a
posibilitaţilor de reglare, de adaptare şi de transformare6.
Elementul central al acestei reglări este reprezentat de feed-back, care îi permite receptorului ( de exemplu, cetăţeanul) să-şi emită
reacţiile, iar emiţătorul ( de exemplu, funcţionarul public, purtătorul de
cuvânt al instituţiei,
etc) să le înregistreze.
     Abilitatea comunicatorului de a răspunde adecvat feed-back-ului este
determinantă pentru eficienţa comunicării.
     
Funcţiile feed-back-ului sunt următoarele7:
funcţia de control al înţelegerii, al receptării în bune condiţii a
mesajului;
funcţia de adaptare a mesajului la
caracteristicile actorilor, la dificultăţile
întâmpinate sau alte evenimente care presupun o modificare a conţinutului
sau a formei;
funcţia de reglare socială prin
flexibilitatea rolurilor şi funcţiilor îndeplinite
de diverşi actori, în măsură să faciliteze înţelegerea punctului de vedere al celuilalt;
funcţia socio-afectivă: feed-back-ul creşte siguranţa internă
şi satisfacţia actorilor.
Comunicarea interpersonală în
administraţia publică
      Una dintre dificultăţile derulării
unui proces de comunicare eficient este generată de
disonanţa
cognitivă. Aceasta
presupune selectarea surselor de informare în conformitate cu propriile convingeri ale entitaţilor implicate în transmiterea sau receptarea mesajului comunicat.
      Fenomenul
disonanţei cognitive este
foarte obişnuit în administraţia publică. Astfel,
când un grup se constituie pentru a discuta diferite
probleme, constatăm că, de la şefii
departamentelor, la ministere, la directori generali, la secretari de stat, etc, fiecare găseşte
grupul unde unde ceilalţi au aceeaşi viziune asupra problemelor. Cand
întâlnirea începe şi membrii grupului îşi expun opiniile personale,
ei aud propriile puncte de vedere prezentate în
cuvinte diferite şi pleacă întăriţi în convingerile lor iniţiale, care
sunt asemănătoare cu ale celorlalţi.
      În plus, şi
în rândul funcţionarilor publici se
manifestă un
mecanism psihologic care acţionează în sensul
respingerii şi al deformării informaţiilor şi realităţilor care nu sunt
în concordanţă cu propriile convingeri.
      De
asemenea, pot fi identificate situaţii în care
funcţionarii publici s-au dovedit total opaci, nereceptivi faţă de faptele
care le-au fost prezentate prin procesul de
comunicare cetăţean-instituţie de administraţie publică. Se întâlnesc
frecvent situaţii în care funcţionarul oferă impresia că ascultă, deşi,
în realitate, nu este atent. Este doar...



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.