| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: Comunicarea in cadrul grupului

Nivel referat: gimnaziu

Descriere referat:
       
COMUNICAREA
ÎN CADRUL GRUPULUI
REALITATEA COMUNICĂRII
       Comunicare reprezintă  înştiinţare, ştire, veste,
raport, relaţie, legatură. Cam acestea ar fi sinonimele care ne sunt oferite
de catre dictionarul explivativ pentru comunicare. Deşi pare simplu
înţelesul comunicarii este mult mai complex şi plin de substrat. Comunicarea
are o mulţime de înţelesuri, o mulţime de scopuri şi cam tot atîtea
metode de exprimare şi manifestare. Nu există o definiţie concretă a
comunicării însă se poate spune cel puţin că, comunicarea înseamnă
transmiterea intenţionată a datelor, a informaţiei.
Ce se înţelege prin comunicare:
o
provocare constantă pentru psihologia socială;
o
activitate;
satisfacerea nevoile personale;
legătura între oameni, etc.
Prin comunicare se exprimă ceea ce se
petrece, s-a întîmplat ori se doreşte să aibă
loc la nivelul grupului şi/sau al fiecăruia. Ca urmare, realitatea exprimată
sau de exprimat se prezintă ca fapte, sentimente şi relaţii între fapte şi sentimente.
Faptele, înfăţişate ca incontestabile, sînt alcătuite din
ce se ve­de: inclusiv atitudini posturale,
gesturi, culori, forme, figuri, dimen­siuni; ce se aude: vorba, timbrul vocii, muzica, sunetele, zgomotul, ritmul, tăcerea, intensitatea intervenţiei; ce se spune: cuvîntul (ca sens),
conţinuturile; ce se face:
acţiuni, munca (organizarea ei), obiectele produse,
cercetarea, exerciţiile practice, rezultatele obţinute.
Sentimentele prezente la grup, subgrup sau individ sînt recunos­cute şi prelucrate, conştient sau
inconştient, de fiecare. în fapt, ele sînt afectivitatea pe care o generează şi/sau o manifestă fiecare
grup în modelele sale de tensiune, de satisfacţie,
de putere, de euforie. Indivi­dual, fiecare le resimte la fel şi totodată diferit:
pozitiv/negativ, atrac­ţie/respingere, bucurie/durere, satisfacţie/frustrare,
forţă/slăbiciune, in­diferenţă/entuziasm. Relaţia fapte-sentimente se prezintă
la nivelul intenţiei, senza­ţiilor, impresiilor, înţelegerii faptelor, contextelor,
oamenilor. Fiecare persoană are tendinţa să
deformeze, să interpreteze, să înfrumuseţeze ori să umbrească ceea ce
vede, aude, simte. în gradul şi nivelul de deformare intervin caracterul şi experienţele anterioare
(backgroimd-u\). Ca
realitate, relaţia ia forma de ceea ce s-a perceput:
o agresivitate, o manieră
atractivă de prezentare deşi, uneori, aceeaşi situaţie poate fi percepută
exact invers de altcineva; ceea ce s-a înţeles,
deoarece şi înţelegerea poate să difere. De
reţinut că aici mai intervine şi rolul ambiguităţii cuvintelor. Contextele însele, la rîndul lor, au
semnificaţii diferite pentru fiecare. A se vedea
experienţa jurnalistului, care scri exact invers
decît un alt coleg, de altă publicaţie, deşi ambii vorbesc despre acelaşi eveniment, din acelaşi loc şi despre acelaşi
moment al derulării lui;
ceea ce s-a exprimat, diferenţele fiind date de claritate, trunchieri, aluzii care, uneori, sînt folosite pentru a lăsa
înţelesul în seama celui care recepţionează
mesajul; ceea ce am vrut să se ex­prime. Este
intervenţia deschisă a receptorului care, pentru că a vrut, a aşteptat să audă, să vadă, să se spună şi a privit astfel
îneît toate se vorune pe seama persoanelor,
locuitorilor, momentelor de care avea nevoie. Ne face
plăcere să conferim o anumită semnificaţie celor per­cepute şi să credem că sensul
acesta (al nostru) l-am
dobîndit atunci de la ...
Orice analiză evidenţiază că
înţelegerea realităţii generează o perspectivă complementară,
impunîndu-se atenţiei realitatea conşti­entă şi exprimată; realitatea
conştientă şi neexprimată; realitatea in­conştientă.
Dacă în realitatea conştientă şi exprimată rolul formatorului se reduce la a o face remarcată celorlalţi,
sugerînd eventual noi tehnici de reformulare şi prezentare, pentru
realitatea neexprimată subiectul tre­buie ajutat să scoată din adîncuri imaginile pe care le
păstrează. Cau­zele care
l-au dus la neactivarea lor pot fi multiple de la intervenţii brutale pînă la insatisfacţii adîncite de educator, la
nereuşita în comu­nicare
şi la nestimularea curajului de manifestare. De aceea, căile de intervenţie devin anevoiase dacă nu se cunosc antecedentele
pro­cesului. Formatorul
poate valorifica ambivalenţele favorabile ori poate să le creeze, pentru ca
fiecare să exprime faptele de care are ştiinţă sau ia cunoştinţă.
Realitatea inconştientă este un subiect ca şi
inexistenţa, chiar dacă toţi ceilalţi o reclamă. Trebuie înţeleasă doar
ca o problemă personală, excepţie nefăcînd nici
cazurile patologice, pentru că oricine poate să
ignore şi chiar ignoră ceva din ceea ce alţii percep. Formatorului îi rămîne posibilitatea să intervină cu tact, spre a pune în
evi­denţă, a face
observat, ceea ce trecuse nesesizat, prezentînd el însuşi acest fapt ca pe ceva normal. Astfel poate genera conştientizarea
rea­lităţii
inconştiente, dar nu prin bruscare, fiindcă poate apărea refuzul exprimării
acesteia. Educatorul duce realitatea în conştiinţă şi pe cea neexprimată
în categoria realităţilor conştiente şi exprimate, armpni-zînd relaţia fapte-sentimente cu accent pe ce vrea să spună (şi cînd nu
o putem face), prin grija
la cît s-a exprimat din ceea ce am dorit să devină
fapte şi pe cît de mult s-a perceput şi înţeles, ţinînd seama de
ceea ce ar fi vrut partenerii noştri să se
exprime, de aşteptările, de sentimentele, de
trăirile lor.
In construcţia
mesajului, educatorul porneşte, de asemenea, de la
ceea ce ar vrea să spună fără să ignore ceea este de zis, din care o
parte ar vrea să spună şi alţii
deşirîn final, îl
încearcă teama că a ră­mas doar la tot ce s-a zis.
De aici permanenta stare de îndoială faţă
de reuşita comunicării sale, căreia îi
aşteaptă rezultatul în atitudinea elevilor.
Rezultatul comunicării este dat de starea
pe care o induce vorbitorul ascultătorului, fie că
acesta este unul permanent (elevul), fie că este
doar ocazional. în vreme ce primul îşi caută clementele care să-i facă oportune prezenţa acţiunilor pregătite şi tema
aleasă, celălalt va fi dominat în primul rînd de ceea ce aşteaptă şi
abia apoi de ceea ce vede şi ascultă, de ceea ce
înţelege şi admite că trebuie reţinut pentru
că,  pe  această  bază, 
simte ceva dorit, 
util,  provocator,  incitant.
Societatea continua sa existe prin
transmitere, prin comunicare, dareste  corect sa spunem ca ea exista in
transmitere si in comunicare. Este mai mult decat  o legatura verbala
intre cuvinte precum comun, comunitate, comunicare.
Oamenii traiesc in comunitate in virtutea lucrurilor pe care le au in comun;
iar comunicarea este modalitatea prin care ei ajung sa deţina in comun aceste
lucruri. Pentru a forma o comunitate sau o societate , ei trebuie sa aibă in
comun scopuri, convingeri aspiraţii, cunostinţe - o intelegere comuna - 
"acelaşi spirit" cum spun sociologii. Comunicarea este cea care asigura
dispoziţii emoţionale si intelectuale asemanatoare, moduri similare de a
raspunde la aşteptări şi cerinţe.
Comunicarea se realizează pe trei niveluri:
1. Logic
2. Paraverbal
3. Nonverbal
Dintre acestea, nivelul logic (deci cel al
cuvintelor) reprezinta doar 7% din totalul actului de comunicare; 38% are loc
la nivel paraverbal (ton, volum, viteza de rostire...) si 55% la nivelul
nonverbal (expresia faciala, pozitia, miscarea, imbracamintea etc.).
Daca intre aceste niveluri nu sunt
contradicţii, comunicarea poate fi eficace.
Daca insa intre niveluri exista
contradicţii, mesajul transmis nu va avea efectul
scontat.
Tipuri de comunicare:
Comunicarea intrapersonala . Este comunicarea în şi catre
sine.
Comunicarea interpersonala. Este comunicarea între
oameni.
Comunicarea de grup.  Este comunicarea între membrii
grupurilor si comunicarea dintre oamenii din grupuri
cu alţi oamenii.
Comunicarea de masa.  Este comunicarea primită de sau
folosita de un numar mare de oameni.
Scopul comunicării:
· sa atenţionam pe alţii.
· sa informam pe alţii.
· sa explicam ceva.
· sa distram.
· sa descriem.
· sa convingem, etc.
Comunicarea în cadrul grupului
In demersul nostru
de identificare, dezvoltare şi optimizare a câmpului complex de influenţe pe
care comunicarea îl poate crea în jurul metodelor de interacţiune
educa­ţională, un tip
aparte cu deosebită relevanţă practică îl reprezintă comunicarea în
cadrul grupului. Iată de ce, în rândurile care urmează, ne vom opri cu
precădere asupra unui tip special de grup, şi anume echipa educaţională, pe
care o putem integra la limitele unor definiţii ce preiau şi folosesc
achiziţiile teoretico-metodologice, atât ale psihologiei sociale (referitor
la dinamica grupurilor), ale psihologiei organizaţionale (deoarece echipa
educaţională are multe determinante procesuale similare grupului de lucru din
orga­nizaţii), cât şi -
desigur - ale pedagogiei.
Astfel, vom defini, pentru început,
echipele educaţionale drept microgrupurile rezul­tate din divizarea clasei de
elevi/studenţi printr-o varietate de tehnici, microgrupuri care, alcătuite
pentru îndeplinirea uneia sau mai multor sarcini educaţionale, realizează
simultan obiective de tip informativ (cunoaşterea unei anumite materii) şi
unele de tip formativ-motivaţional, cu un grad ridicat de eficienţă,
comparativ cu întreaga clasă sau cu individul izolat. In acest sens, vom lega
direct conceptul de echipă educaţională cu dinamica termenului de
performanţă (asupra încercării de...



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.