| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: Colecistita acuta

Nivel referat: facultate

Descriere referat:
     
                         ŞCOALA
POSTLICEALĂ SANITARĂ
                   
                      
CAROL DAVILA
                   
                         
BUCUREŞTI
                
LUCRARE DE DIPLOMĂ
                             
COLECISTITA ACUTĂ
                 
           
                   
           
                   
     
COORDONATOR:  
           
                   
           
                         
ABSOLVENT:
PROF. NURSING
             
                   
     TĂNĂSESCU CLAUDIA-CRISTIANA
TOFAN RUXANDRA
                   
                       
   2004
                   
                   C U P R I N
S
CAPITOLUL 1
       INTRODUCERE…………………………………………..pag.3
CAPITOLUL 2
       ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA FICATULUI ŞI A CĂILOR
BILIARE…………………………………………………………pag.4
CAPITOLUL 3
       COLECISTITA ACUTĂ…………………………………..pag.13
CAPITOLUL 4
       ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU COLECISTITĂ ACUTĂ…………………..pag.26
CAPITOLUL V
       CAZURI
CLINICE………………………………………..pag.35
BIBLIOGRAFIE……………………………………………pag.47
                 
           
       
         CAPITOLUL 1
                 
                     
INTRODUCERE
 
Colecistita acută este o afecţiune care se
întâlneşte la orice varstă, cu maximum de frecvenţă la vârsta mijlocie.
Raportul femei/barbaţi este de 3/1, iar
frecvenţa în rândul populaţiei adulte aproximativ
10-15%.
În 95% din cazuri, starea inflamatorie a
veziculei biliare este determinată de inclavarea unui calcul la nivelul
canalului cistic, pe care îl obstruează, afecţiune denumită litiaza biliara. Ea este cunoscută de
multa vreme, prima menţionare ştiinţifică facută de PARACELSUS în jurul anului 1500. La
noi în ţară are o frecvenţă de 222,51/1000
locuitori, cu maximum în decada a cincea.
Incidenţa reală a
colecistitei acute este greu de apreciat exact statistic, în aceasta
intervenind factori de eroare; formele cu intensitate
redusă sau cele cu tratament exclusiv medicamentos. Cert este faptul că pe masura prelungirii duratei medii de viaţă ea
devine tot mai frecventă la decade avansate (50-70 de ani), exprimând şi
prin aceasta raportul direct de cauzalitate cu
litiaza biliară.
Gravitatea colecistitei acute este direct proporţională
cu forma anatomopatologică, cu intensitatea procesului obstructiv
si infecţios, cu varsta precum şi cu dezechilibrele electrilitic şi
metabolic secundare.
În prezent, numărul de
colecistectomii –
intervenţia chirurgicală prin care se extirpă vezicula biliară şi canalul
cistic – este de
două ori mai mare ca cel al
apendicectomiilor.
CAPITOLUL 2
ANATOMIA ŞI
FIZIOLOGIA FICATULUI
ŞI A CĂILOR
BILIARE
2.1. Generalităţi privind aparatul
digestiv
       Aparatul digestiv cuprinde totalitatea
organelor care îndeplinesc importanţa funcţie de digestie şi
absorbţie a alimentelor (prehensiune, modificarea fizico-chimică a
alimentelor, absorbţia nutrimentelor şi excreţia
reziduurilor neabsorbite). Este compus din tubul
digestiv şi glandele sale anexe.
       Digestia este ansamblul de procese în
cursul cărora substanţele nutritive sunt
eliberate din alimente, sub influenţa enzimelor,
fragmentate în
constituenţii lor chimici şi absorbite. Digestia se realizează în
segmentele constitutive ale tractului digestiv.
       Aparatul digestiv se împarte în două
segmente :
Cefalic –
cuprinde cavitatea bucală cu glandele anexe şi faringele. În această
porţiune alimentele sunt
prinse de buze, dinţi şi limba, sunt triturate, lubrefiate de salivă şi transportate în segmentele inferioare prin
deglutiţie. Organele olfactive şi gustative controlează compoziţia
chimică a alimentelor.
Truncal –
cuprinde porţiunea de la
originea esofagului până
la anus : esofag, stomac, intestin subţire (duoden, jejun, ileon), intestin gros (cec, apendice, colon
ascendent, transvers, descendent şi sigmoidian
şi rect).
Esofagul este doar un conduct de transport.
Transformarea alimentelor începe în
stomac şi se definitivează în intestinul
subţire, unde substanţele nutritive sunt absorbite în capilarele sanguine
şi limfatice. La acest nivel în digestie intervin ficatul, pancreasul şi un
numar mic de glande din peretele intestinal. În intestinul gros resturile
alimentare neabsorbite sunt condensate prin deshidratare,
detoxificate prin conjugare, transformate în fecale
prin fermentaţie şi putrefacţie, transportate şi eliminate la nivelul rectului
şi anusului.
       Glandele anexe ale tubului digestiv sunt : glandele salivare, ficatul şi
pancreasul.
2.2. Anatomia ficatului
       Ficatul este cea mai mare glanda din corpul uman.
       Aşezare :
Este situat în cavitatea abdominală – etajul supramezocolic în partea
superioară dreapta, imediat sub diafragm, iar
lobul sau stâng se întinde până în epigastru. Locul ocupat de ficat se
numeşte loja
hepatică.
       Configuraţia externă : Are forma unui semiovoid, aşezat
transversal în abdomen, cu lungimea de aproximativ
28 cm, diametrul antero-posterior de 18 cm,
înălţimea de 8 cm şi greutatea de aproximativ
1400 g. are culoare roşie-cărămizie, datorită
cantităţii mari de sânge pe care o conţine.
       Ficatul prezintă trei feţe :
Faţa superioară (diafragmatica) este convexă în sus şi vine în raport cu
diafragmul şi cu peretele anterior al abdomenului,
de aceea i se mai spune anetero-superioară. Pe ea se
observă lobul drept şi lobul stâng, delimitaţi de
ligamentul falciform. Lobul drept
prezintă impresiunea
arcului costal, iar cel stâng întipăritura cardiacă.
Faţa inferioară (viscerala) este concavă şi vine
în raport cu : stomacul, duodenul, colonul,
mezocolonul transvers, rinichiul drept şi glanda
suprarenala dreaptă. Pe această faţa se află trei şanţuri :
şantul antero-posterior (sagital) drept. Adăposteşte în porţiunea
anterioară vezicula biliară, iar în cea
posterioară vena cavă
inferioară.
şantul
antero-posterior (sagital) stâng. Adăposteşte în porţiunea
anterioară ligamentul
rotund, iar în cea posterioară ligamentul
Arantius.
şantul transvers. Se întinde între cele două şanţuri
sagitale.
Conţine hilul
ficatului format din elementele pediculului
hepatic : artera hepatică,
vena portă, ductul hepatic, limfaticele
şi nervii.
       Aceste şanturi delimitează patru lobi : drept, stâng, caudat
şi al lui Spiegel.
Faţa posterioară o continuă pe cea superioară şi vine
în raport cu peretele         posterior al
cavităţii abdominale la nivelul vertebrelor
T7-T11.
Mijloace de fixare : Sunt reprezentate de ligamente, vena
cavă inferioară şi pediculul
hepatic.
Structura :
Ficatul este învelit pe peritoneul visceral (tunica seroasă), care se
continuă cu
peritoneul parietal, din care se
formează ligamentele :
coronar, triunghiular stâng, triunghiular drept şi falciform, acesta din urma conţinând
în marginea sa liberă ligamentul rotund.
Sub această tunică se află o membrană fibroasă (capsula Glisson)
şi apoi parenchimul hepatic.
       Capsula Glisson pătrunde în ficat prin hil, urmărind traiectul vaselor sanguine şi
formează pereţi lamelari conjunctivi care, împreună cu reţeaua vasculară
împart parenchimul hepatic în lobuli.
       Lobulul hepatic reprezintă unitatea
anatomică şi funcţională a ficatului.
Are forma unei piramide aşezate cu baza spre
suprafaţa ficatului şi vârful spre interior.
In secţiunea transversală are aspectul unui poligon
cu 5-6 laturi. În structura lui distingem: capilare sanguine,
celule hepatice, canalicule biliare şi filete
nervoase vegetative. În centru are o venă centroloculară, iar la periferie
prin alăturarea a minim trei lobuli hepatici se formează spaţiile portale (Kiernan). Aceste spaţii
conţin: ţesut conjunctiv,
o ramură a venei porte, o ramură a arterei hepatice, unul sau două canale biliare, limfatice
şi filete nervoase. Sângele circulă de la spaţiul port
spre vena centrlobulară,
iar bila din centrul lobului spre spaţiul port.
       Celulele hepatice sunt aşezate în
cordoane Remark, dispuse radiar în ochiurile
reţelei capilare intralobulare. Între celulele hepatice şi peretele capilarelor se află
spaţiul de trecere Disse. Între celulele
endoteliului vascular se situează celulele Kupffer, fagocite ce
participă la degradarea
hemoglobinei. Între cordoane se formează, prin simpla lor alăturare, spaţii
înguste numite canalicule
biliare, care nu au pereţi proprii.
       Spre periferia lobului, canaliculele
biliare îşi constituie un perete propriu, numit
colangiola. Colangiolele din lobulii învecinaţi se
unesc între ele şi
formează la nivelul spaţiilor Kiernan, canalele
biliare perilobulare. Canalele biliare periboluare se
unesc între ele şi dau naştere la două canale hepatice – drept şi stâng –
corespunzatoare celor doi lobi ai ficatului, care
parăsind ficatul, la
nivelul hilului, se unesc şi formează canalul hepatic comun.
După un traiect de 3-4 cm,
canalul hepatic comun se uneşte cu canalul cistic şi alcătuiesc
împreună canalul coledoc,
care se deschide în duoden, împreună cu canalul
Wirsung, la nivelul carunculei mari.
       Canaliculele biliare şi
canalele biliare perilobulare formează
căile biliare intrahepatice, iar...



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.