| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: Cicero-despre suflet

Nivel referat: gimnaziu

Descriere referat:
CICERO-DESPRE SUFLET
       Poate
că nici una din cercetările filozofiei (şi avem în vedere, nu doar
filozofia Antichităţii, ci filozofia în ansamblul ei) nu a presupus un efort
mai mare, decât aceea care îşi propune să analizeze, să lămurească şi
să determine sufletul. Un
efort nobil, care i-a înălţat pe unii, iar pe alţii i-a cufundat în
tenebrele materialismului.
       În
ceea ce-l priveşte pe Cicero, el îşi îndreaptă atenţia asupra acestui
subiect în opera deplinei sale maturizări – „Tusculanae disputationes”, Liber
primus. Întrebarea esenţială de la care trebuie să pornim, este, dacă pot
sau nu pot fi decelate în sistemul filozofic ciceronian, tributar adeseori
eclectismului şi compilaţiei, unele peceţi de originalitate pe care,
nolens volens, tema ca atare le-ar
reclama.
       Aşadar, în prima carte a Discuţiilor de la Tusculum, lucrare al
cărei stil platonician este evident, având însă şi o latură didactică,
Cicero porneşte de la o provocare: „Malum mihi videtur esse mors!”
(„Tusculanae disputationes” V 9).
       După
ce, în pur stil enciclopedic, se face o trecere în revistă a viziunilor
filozofilor elini, (idem –
X 19 – XI 23), de la
Empedocle, până aproape de epoca sa, prin excludere, Cicero îşi
fundamentează concepţia despre suflet pe doctrinele lui Platon şi
Aristotel: „(Aristoteles) quintum genus adhibet
vacans nomine et sic ipsum animum endelecheian apellat novo nomine quasi
quandam continuantam motionem et perennem.” (X 22).
       De
asemenea, simpatia sa faţă de Platon este şi mai evidentă, nu atât din
pasajul de mai jos, cât din întregul cărţii întâi: „Num elegantia
Platonem superare possumus? Evolve diligenter eius eum
librum, qui est De animo: amplius quod desideres nihil erit.” (XI 24).
       Această prezentare – in nuce –, de până acum, evidenţiază demersul
descriptiv şi analitic al lui Cicero. Dar aceasta nu este suficientă;
esenţialul - illa meliora – abia de acum se descoperă, constituind, de fapt, filonul
principal:
       Din
moment ce sufletul, precum ochiul, vede lumea înconjurătoare, fără a putea
fi văzut, Cicero propune în cunoaşterea sufletului, a eternităţii sale, a
originii sale divine, a însuşi Creatorului său, asumarea căii contemplative
ca scop şi cauză. Contemplarea este îndepărtarea sufletului de trup, iar
aceasta aduce cu sine acel –ediscere mori- (a învăţa să mori). Însă nu aici stă
originalitatea lui Cicero, căci calea contemplativă, prin aspectul ei
ennoietic, apare şi la Platon. Apare însă o diferenţă formală, anume,
dacă la Platon ţinta spre care trebuie să se îndrepte sufletul o constituie
lumea ideilor, care sunt perfecte, inefabile, neschimbătoare, inalterabile
etc., în vreme ce lumea înconjurătoare, ca mimesis a lumii ideilor, este
minimalizată, Cicero propune o contemplare a lumii înconjurătoare cu
frumuseţile şi miracolul ei, elemente ce capătă valoare de suport şi
stimul. De fapt, însăşi frumuseţea aceasta a lumii duce către filozofie,
stârnită din pofta de a cunoaşte.
       Când
vedem, aşadar, strălucirea cerului, ciclul anotimpurilor, coacerea roadelor,
soarele, luna, cursul astrelor, marea, globul pământesc, copacii
înfrunziţi, holdele, turmele, pe omul însuşi –contemplator caeli ac deorum cultor-,
este cu neputinţă a ne mai îndoi că peste toate acestea se află un
–effector- (teză
platoniciană din Timaios), sau –moderator- (teză a lui Aristotel). (A se vedea tabloul
frumuseţilor lumii mult mai amplu în XXVIII 68,
70.)
       Din
acest punct de vedere, se poate afirma că viziunea contemplativă a lui Cicero
şi cea a lui Platon se completează într-un mod deplin.
       Neîndoielnic, scopul lui Cicero, unul
didactic şi moralizator, anume, acela de a arăta că moartea nu e un rău,
ci, dimpotrivă, un lucru bun, (nota bene, de acest fapt trebuie să îl
convingă pe interlocutorul său), necesită, pe lângă efortul persuasiv, şi
măiestria unui fin psiholog. Astfel, cu elocinţa-i caracteristică,
Arprinatul se foloseşte de recuzita exemplelor, a modelelor de virtute: în
centru se află, desigur, Socrate, cel care şi-a asumat cu seninătate
moartea, apoi, pilda de vitejie a soldaţilor pe câmpul de luptă, cel ce
sădeşte pomi din care abia urmaşii vor culege etc.. De asemenea,
beatitudinea pe care o aduce gândul la întâlnirea cu eroii din vechime,
Aiax, Agamemnon, palamede etc., faptul de a vorbi cu Homer, Orpheu, Hesiod, îl
determină să exclame cu exaltare: „Equidem saepe
emori, si eri posset, vellem…” (98).
       Bibliografie
„De anima” – Marcus Tullius Cicero
„Istoria literaturii latine” – Eugen Cizek



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.