| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: Caius Valerius Catullus

Nivel referat: liceu

Descriere referat:
CAIUS VALERIUS CATULLUS
S-a născut în anul 87 î.e.n. la Verona, un
oraş important din regiunea transpadană, unde se află şi Mantua, oraşul natal al lui
Vergilius.
Se trăgea dintr-o familie înstărită, cu
posibilităţi materiale şi relaţii de rang
înalt (Caesar).
Fiind adus la Roma de familia sa,
şi-a făcut o educaţie îngrijită. A fost apreciat
pentru calităţile lui şi sprijinit, pentru a se dezvolta, de
persona­lităţi
recunoscute din punct de vedere cultural şi politic, precum: Cornelius Nepos, Hortensius, Asinius
Pollio, Quintilius Varus etc. Dar relaţii
strânse a avut cu întregul
grup de scriitori care-şi orientau operele literare
după modelul poeziei alexandrine şi purtau numele colectiv de „poeţii noi", în frunte cu P.
Valerius Cato, şi care pre­ferau
genurilor clasice mari poemele scurte numite epyllia
(epyllion) cu subiecte
mitologice (şi unele istorice naţionale); în locul satirei dezvoltate,
epigrama, iar în locul
discursurilor ample şi împodobite cu elemente literare şi artistice, cuvântări scurte, lipsite de
figuri stilistice, după exemplul atic (de aceea se numeau neoatici, precum în poezie
„poetae novi"). Din punct
de vedere literar, ceilalţi, în afară de
Catullus, au scris o serie de lucrări: P. Valerius
Cato:poemele —
Lydia, Diana; Caius Licinius
Calvus: poemul Io; Helvius Cinna: poemul Zmyrna; Furius Biba-culus: Războiul gallic;
Hostius: Războiul Istriei (Bellum histricum); P. Teraitius Varro din Atax:
Războiul cu Sequanii (Bellum Sequanicum).
Din viaţa lui Catullus, istoria literară a
reţinut trei evenimente mai
deosebite: relaţiile sale de dragoste cu femeia pe care a cântat-o, în poeziile sale, sub numele de Lesbia (numele ei
adevărat: Clodia, sora tribunului P. Clodius Pulcher
şi soţia lui Quintus Metellus); pierderea unui
frate iubit la Troada, pe când se afla în această
regiune; la mormântul acestuia a făcut un popas fiind într‑o campanie împreună cu Memmius, pretorul Bithyniei;
împăcarea cu Caesar, căruia-i sînt adresate unele
epigrame usturătoare.
Opera lui Catullus
prezintă o importanţă recunoscută de toţi criticii şi istoricii literari atât prin conţinutul şi forma ei, cât şi prin faptul că este
singura care ne-a parvenit
din grupul „poeţilor noi", pentru a putea aprecia caracteristicile acestui gen de poezie.
Opera lui Catullus se împarte în două mari capitole:
I. Poezia
impersonală sau alexandrină cuprinde: a) Poemele (epyllia): Attis (soarta
tînărului Attis, care, cuprins de delirul orgiastic al zeiţei Cybele, se mutilează) ; Nunta zeiţei Thetis şi a lui
Peleus (dragostea dintre Peleus şi Thetis,
căsătoria — episodul renumit: Ariadna şi Theseus); Cosiţa Berenicei — tradus după Calimach— (regina Berenice, pentru a determina
sosirea norocoasă a soţului ei din Siria, dedică zeiţelor o cosiţă care devine constelaţie).
II. Poezia
personală oglindeşte viaţa poetului, bucuriile şi
necazurile pe care i le oferă dragostea sa faţă de Lesbia (sentimentul lui
Catullus este sincer, duios, pasionat, dar şi violent); dragostea faţă de
fratele său (durerea provocată de moartea acestuia, duioşia amintirilor la
vederea mormântului); dragostea faţă de prieteni; atacuri violente la adresa
adversarilor (Egnatius, Furius, Caesar, Mamurra, Aure-lius) cărora le scrie
epigrame.
Poeziile lui Catullus, mai ales cele
personale, se disting prin sinceritate,
delica­teţe, duioşie,
fiind scrise într-o limbă evoluată, pe care Catullus a cizelat-o pentru a
răspunde cerinţelor lirice. Catullus a contribuit mult şi la
încetăţenirea variatelor tipuri de versuri,
adaptându-le la forma şi cuvântul latin al poeziilor sale [senarul iambic, choliambul,
septenarul iambic, adonius, asclepiadul mare şi
hendecasilabul falecian].
A folosit şi hexametrul dactilic şi distihul
elegiac.
Prin cultura largă pe care şi-a format-o,
prin puterea imaginaţiei sale, prin mijloacele artistice folosite, prin stilul variat, figurat, în
care-şi compune opera, prin limba sa distinsă, nemaiîntâlnită până la
el, prin versificaţia bine aleasă şi adaptată conţinutului tematicii,
Catullus, cu toate unele defecte care aparţin poeziei alexandrine în general
(abuz de mitologie, accent pe perfecţiunea limbii), rămâne un mare poet al
literaturii latine, model în multe privinţe pentru scriitori care vor
urma.



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.