| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: Biblia si imaginea

Nivel referat: liceu

Descriere referat:
Sfânta Scriptură şi uzul
pedagogic al imaginii
Motive biblice şi istorice
pentru limitarea rolului imaginii
După cum se ştie, şi după cum s-a
argumentat de-a lungul mileniilor de iudaism şi creştinism, în contrast cu
cultele politeiste şi materialist-magice, tradiţia reprezentată de
credincioşii Bibliei cunoaşte un uz limitat al imaginilor. În ciuda
vederilor extreme ale islamicilor sau ale unor protestanţi radicali, imaginea
a fost folosită în cultul Dumnezeului adevărat, dar numai cu rol estetic şi
pedagogic. Poporul care stătea în curtea Templului nu putea vedea nici o
imagine. Chipurile de „heruvimi” înaripaţi pe pereţii interiori ai
Templului, sau statuetele heruvimilor confecţionate din aur, ori din lemn de
măslin, deasupra chivotului şi lângă el, nu puteau fi văzute decât de
preotul de serviciu şi nu li se dădea nici o atenţie liturgică. Tămâierea
şi aprinderea luminilor nu avea nici o legătură cu imaginile pur decorative
şi simbolice ale heruvimilor, ci se făceau spre lauda Celui
Nevăzut.1
La Templul lui
Solomon a fost mai multă risipă de imagini: figuri de heruvimi, de palmieri
şi de flori de lotus erau sculptate în lemn pe toţi pereţii interiori şi
pe uşile de la intrare.2 Erau însă doar ornamente şi
simboluri cu scop estetic şi didactic. Templul din viziunea lui Ezechiel are
şi mai multe imagini decât al lui Solomon. Toată clădirea şi dependinţele
ei, pereţii interiori şi exteriori erau ornamentaţi cu palmieri şi cu
heruvimi bicefali cu faţă de leu şi de om.3 Însă când acelaşi Ezechiel
vede în viziune pe bătrânii iudeilor închinându-se la Templul din
Ierusalim înaintea unor imagini de pe pereţi şi tămâindu-le, sau
închinându-se înaintea soarelui, spre răsărit, fapta lor este condamnată
ca idolatrie.
Există, fără îndoială, o libertate de
iniţiativă lăsată de Dumnezeu şi în cult. Dar porunca expresă a lui
Dumnezeu limitează această libertate. Când Arhiereul Aaron, intimidat de
popor, a admis crearea acelui viţel de aur, nu s-a gândit la taurul egiptean
Hapi sau la vreun alt zeu străin, pentru că el a instruit poporul că
imaginea reprezintă pe Dumnezeul care i-a scos din Egipt, şi a proclamat
atunci chiar o „sărbătoare în cinstea lui Iahwé” (Ex 32:4-5).
Probabil însă cel mai instructiv exemplu
este acela al şarpelui de aramă pe care l-a ridicat Moise pe o lance de
steag, la porunca lui Dumnezeu, pentru ca toţi cei ce fuseseră muşcaţi de
şerpii veninoşi, privind la şarpele de aramă să trăiască (Num 21:8-9).
Nu ştim câtă estetică va fi desfăşurat Moise în această lucrare
urgentă, dar semnificaţia didactică a şarpelui de aramă a fost
dezvăluită de Iisus în discuţia cu Nicodim (Ioan 3). Şarpele de aramă
înălţat pe lance era un simbol al lui Iisus Christos Cel Răstignit, în
Care oricine crezând „să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”.
Moise nu a instituit nici un cult al acestui simbol cristologic; nu s-a
încurajat atingerea, sărutarea sau tămâierea simbolului. Dar după vreo
şapte secole, chipul de aramă fiind păstrat şi creându-se legende inutile
pe seama puterilor pe care le-ar avea, istoria biblică semnalează un cult al
acestei imagini: iudeii îi aduceau tămâie. Şi Scriptura laudă pe
credinciosul rege Ezechia că, printre idolii şi simbolurile canaanite pe care
le-a desfiinţat, a distrus şi acest simbol sacru care devenise o
superstiţie.4 Şi aceasta nu pentru că era imaginea unei reptile. Prin Moise,
Dumnezeu poruncise clar:
Să nu-ţi faci imagini sculptate sau orice
alte reprezentări ale celor din cer, de pe pământ sau din apele de sub
pământ; să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti ! Eu Sunt
Yahwé, Dumnezeul tău, un Dumnezeu gelos, Care caut vina părinţilor în
copiii lor până la a treia şi a patra generaţie a celor ce nu Mă iubesc,
şi dau har până la mii de generaţii celor ce Mă iubesc şi păzesc
poruncile Mele ! (Ex 20:4-6, după BHS).
„Păziţi-vă foarte serios, pentru
sufletele voastre ! Întrucât n-aţi văzut nici o înfăţişare în ziua în
care v-a vorbit Yahwé la Horeb din mijlocul focului, nu cumva să vă
stricaţi şi să vă faceţi imagini sculptate, orice reprezentări de chipuri
(LXX: πασαν εικona),
în formă de bărbat sau femeie, în formă de orice
fel de patruped care trăieşte pe pământ, în forma oricărei păsări
înaripate care zboară în înaltul cerului, în forma oricărei reptile sau
altei creaturi care se mişcă pe pământ, în forma oricărui peşte din
apele de sub pământ! (Dt 4:15-18).
În timpurile Noului Testament îi găsim pe
iudei la cealaltă extremă. Nici pe monede nu erau admise imagini umane. Care
a fost însă atitudinea creştinilor ? În timp ce orice compromis cu
idolatria păgână era descurajat în bisericile ascultătoare de
apostoli,5 în ciuda faptului că unele grupuri pre-gnostice îşi permiteau
libertăţi mai mari în numele teologiei pe care o promovau (Ap 2:14.20), Noul
Testament nu are nici o urmă de iconodulie, de cult al imaginii: nici adorare,
nici venerare, nici slujbă, nici cinstire, nici măcar o simplă menţiune.
Şi nu era doar o continuare a tradiţiei mozaice, în virtutea inerţiei: era
urmarea legitimă a faptului că apostolii au descurajat atât închinarea la
sfinţii vii sau morţi, cât şi închinarea la
îngeri.6
În secolele care au urmat, diversitatea
teologică şi politică infiltrată în creştinism, sub semnul „gnozei”,
şi nevoia de a oferi compensaţii spirituale maselor rapid încreştinate au
adus inovaţii care nu sunt nici păgâne în formă, nici creştine în
spirit. Totuşi, primele reacţii împotriva icoanelor în creştinătate vin
din partea unor clerici, învăţători şi păstori ai Bisericii Ortodoxe,
atât din Apus, cât şi din Răsărit. În primul său volum de Istorie bisericească universală, Prof.
Euseviu Popovici afirmă că în jurul anului 300
„majoritatea învăţătorilor bisericii încă nu admiteau icoane
religioase”, şi citează exemplul Sinodului de la Elvira (Spania), care pe
la anul 306 „interzice astfel de chipuri pe pereţii bisericilor”, după
care adaugă: „iar unii învăţători ai bisericii, chiar istoricul Euseviu
[...] caracterizează imaginile ca o datină păgână, pe care creştinii nu
trebuie să o urmeze.”7 În al doilea volum, Euseviu
Popovici arată că spre sfârşitul sec. IV uzul icoanelor era deja foarte
extins, deşi încă se auzeau în Biserică voci care dezaprobau acest cult
sau cel puţin îi scoteau în evidenţă riscurile. Unul dintre cei mai
porniţi adversaţi ai icoanelor, din acea perioadă, citat de Prof. E.
Popovici, a fost Părintele Epifanius din Cipru, care avea chiar porniri
iconoclaste: a rupt cu propria mână icoana pe pânză de la uşa unei
biserici. Dar adevăratul cult al imaginilor, numite icoane (< eikon, chip) avea să înflorească mult
mai târziu şi în primul rând în Răsărit, unde s-a dezvoltat un cult al
icoanelor, cu venerarea sfinţilor zugrăviţi, care primeau astfel
plecăciuni, sărutări, tămâieri, aprinderi de lumânări. Când moda
folosirii imaginilor s-a dezvoltat şi în Occident, la început a trezit
reacţii vehemente. Este citat cazul episcopului Serenus de Marsilia care se
opunea acestei inovaţii, în timp ce contemporanul său, Grigore I, episcopul
Romei, susţinea că icoanele ar putea servi drept „mijloc de intuiţie
religioasă şi ca [...] biblia laicorum et
pauperum”. Prof. E. Popovici arată că şi în
Răsărit, icoanele erau folosite iniţial cu rol pedagogic şi ornamental, şi
că bisericile care s-au separat de ortodoxia imperială (ex. nestorienii,
iacobiţii etc.) au rămas la tradiţia austeră a Bisericii vechi de a nu
încuraja uzul icoanelor.8 După cum se ştie, în ciuda
protestelor, marile Biserici din Răsărit şi din Apus au validat în cele din
urmă, nu doar prezenţa icoanelor, ci un cult al lor, atribuindu-le minunate
binefaceri spirituale şi fizice, iar Occidentul a mers consecvent cu această
logică până la uzul statuilor sacre. Şi merită s-o spunem, triumful
politic al iconoduliei în sec. VIII se datorează şi iconoclaştilor, care
prin zelul lor netemperat au stârnit reacţia adversă a mulţimior
superstiţioase.9
Locul imaginii în
bisericile protestante
Imaginea reprezintă, fără îndoială, cel
mai frapant mijloc pentru a atrage atenţia, a ilustra subiectul şi a fixa
învăţătura scrisă sau vorbită. Este adevărat, Reforma a înlăturat
cultul imaginilor, odată cu alte inovaţii istorice discutabile. Dar 
rolul pedagogic, ilustrativ al imaginii a crescut, în special în forme
artistice tipărite, ca să slujească textul scris. În gândirea
protestantă, imaginea nu poate înlocui niciodată textul Scripturii; ea este
doar un aditiv, însă unul foarte benefic, ceea ce este adevărat în mod
special în cazul copiilor. Iar dacă imaginea este vie, dramatizată,
avantajele cresc.10 
Acest mijloc educativ în materie de Biblie
s-a folosit, cu toate riscurile şi limitările, chiar în perioada comunistă,
cu atât mai mult s-a putut dezvolta în anii tentativei democratice. În
comparaţie cu procentul lor numeric, evanghelicii din România au, după cum
se vede, o bogată activitate educativă, în care rolul Bibliei este central,
iar ilustrarea ei în imagini, pe diferite căi, a fost şi rămâne un
instrument pedagogic major. Majoritatea publicaţiilor, inclusiv a desenelor,
sunt de producţie străină, ceea ce ne obligă la un tribut de
recunoştinţă pentru fraţii noştri de peste hotare, care au contribuit
astfel la educarea şi evanghelizarea copiilor noştri,– fără îndoială, cea mai nobilă
misiune !
Este, însă, momentul să recunoaştem că,
pe viitor, ar merita să edităm mai mult publicaţii cu totul româneşti,
atât ca text,...



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.