| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: Apele statatoare

Nivel referat: liceu

Descriere referat:
APELE
STATATOARE
         Ştiinţă complexă, ecologia, studiază interacţiunile dintre
organisme şi mediul lor de viaţă.Pentru a explica modul de funcţionare a
tuturor fiinţelor vii, ea detaliază şi analizează toate nivelurile de
organizare a lumii vii.
         Ecologia este ştiinţa care
studiază raporturile existente între organisme şi mediul lor de
viaţă.Punct de convergenţă a numeroaselor altor discipline – biologia, fiziologia, genetica,
biogeografia,ştiinţa evoluţiei – ecologia este o disciplină relativ tânără apărută în anii
1930.Însă numele i-a fost dat, în 1866 de biologul german Ernest Haechel.
Ecologia studiază toate nivelurile de organizare a lumii vii, cu excepţia
celui individual. Ea cercetează fiinţele vii în mediul lor de viaţă,dar
şi specia, populaţia,comunitatea ecologică,ecosistemul şi biosfera formată
din totalitatea ecosistemelor.
         Fiecare dintre
aceste niveluri este guvernat de legile chimiei şi ale fizicii, de asemenea,
ori de câte ori se trece de pe un nivel pe altul, apar noi proprietăţi.
Aceste ,,proprietăţi emergente” specifice lumii vii, apar ca efect al
interacţiunii dintre diverşii constituenţi ai unui nivel.
         Atunci când
studiază relaţiile indivizilor cu mediul, oamenii de ştiinţă fac
,,autoecologie”.Ei analizează comportamentul unei fiinţe vii pe fondul
limitărilor impuse de mediu şi încearcă să înţeleagă modul în care se
adaptează la acest mediu. De asemenea, evaluează capacitatea de
supravieţuire a organismului respectiv atunci când constrângerile mediului
se modifică.
         Ecologii studiază modul de adaptare a fiinţelor vii la
constrângerile mediului.
         Pentru aceasta,
studiile pe teren, asociate cu experimente de laborator,permit identificarea
unor factori–cheie.Element
fundamental al ecofiziologiei, factorul limitator este
acel parametru fizico –
chimic care exercită cea mai importantă acţiune asupra speciei
studiate.Dacă acesta scade sub un anumit prag sau dacă, dimpotrivă, îl
depăşeşte, specia riscă să dispară. În deşerturi de pildă, umiditatea
mediului este cel mai important factor limitator. Valenţa ecologică
determină capacitatea unei specii de a popula diverse medii; ea depinde atât
de mediu, cât şi de adaptările fiinţelor vii la acesta.
         Ajungând la
următorul nivel, ecologii încearcă să înţeleagă modul de funcţionare a
unei populaţii. Pentru aceasta ei măsoară şi estimează pe perioade mari de
timp variaţiile efectivelor (naşteri şi decese, vârsta
indivizilor,etc.).În continuare ecologii încearcă să identifice ,,nişa
ecologică” a respectivei populaţii: ansamblul necesităţilor alimentare
şi de alte tipuri care condiţionează repartiţia populaţiei într-un anumit
loc.
         O reţea de lanţuri trofice acoperă întrega suprafaţă a
planetei.
         Pentru ca două
specii să supravieţuiască în acelaşi spaţiu ele trebuie să-şi împartă
resursele.În consecinţă nu vor ocupa aceeaşi nişă ecologică.Dar
identificarea nişei ecologice a unei specii este dificilă, deoarece
deosebirile dintre două nişe sunt uneori minime: două specii pot beneficia
de resurse identice, exploatându-le în momente
diferite ale zilei.
         Odată reuşit
acest lucru, ecologii îşi continuă investigaţiile. Pentru a înţelege
rolul jucat de o populaţie în ecosistemul în care trăieşte, oamenii de
ştiinţă calculează un bilanţ energic, măsurând – calitativ şi cantitativ – consumul de alimente şi producţia de
materie organică din ecosistem. Astfel ei pot descrie relaţiile existente
între organismele consumatoare şi cele consumate, cu alte cuvinte, verigile
unui lanţ alimentar . Dar organismele se hrănesc rareori cu o singură
specie. Majoritatea participă la mai multe lanţuri alimentare, creând astfel
o reţea trofică.
         Această
organizare în reţea a fiinţelor vii permite ecosistemelor să absoarbă
orice perturbaţii.Spre exemplu, dacă o plantă dispare, prădătorul îşi
poate îndruma atenţia spre o altă specie. Stabilitatea ecosistemelor şi
echilibrul întregii biosfere depinde în mare măsură de bogăţia de specii,
adică de biodiversitatea lor.Cercetătorii sunt de părere că un ecosistem
este cu atât mai fragil cu cât numărul speciilor sale este mai mic. Dată
fiind însă complexitatea ecosistemelor, această teorie nu a putut fi încă
demonstrată.
     
         Adaptarea în armonie cu mediul înconjurător.
         Fiinţele vii
dispun de mecanisme care le permit să se adapteze la un mediu anume sau să
supravieţuiască eventualelor schimbări care survin. În vreme ce unele se
mărginesc să-şi adapteze comportamentul, altele dau dovadă de adaptări
morfologice sau fiziologice cu totul aparte . Oamenii de ştiinţă au definit
trei niveluri de adaptare , caracterizate printr-o dependenţă tot mai
puternică a organismului faţă de mediul său de viaţă: aclimatizarea,
acomodarea şi adaptare propriu-zisă.
         Aclimatizarea.Se spune despre o fiinţă vie că s-a aclimatizat la un nou mediu
dacă poate trăi şi se poate reproduce aici. Aclimatizarea este posibilă
dacă noile condiţii sunt similare cu cele ale mediului de origine sau dacă
specia respectivă poate tolera variaţii substanţiale ale mediului. Numeroase
specii pe care, intenţionat sau nu, omul le-a introdus în regiune depărtate
de locul de baştină s-au aclimatizat perfect.
         Acomodarea.Spre deosebire de simpla
aclimatizare , acomodarea implică un plus de reacţii fiziologice sau
comportamentale,care îi permit individului să răzbată în noul
mediu.Astfel, şopârlele îşi schimbă poziţia în funcţie de intensitatea
radiaţiei solare, pentru a limita variaţiile interne de
temperatură.
         Adaptarea.În
acest caz, specia este cea care se adaptează , nu individul în sine. Graţie
unui echipament genetic deosebit organismul prezintă caractere morfologice şi
fiziologice care-i permit să supravieţuiască în mediul său de viaţă.
Adaptarea este o consecinţă a evoluţiei, proces ce selecţionează
organismele cu cele mai bune adaptări la mediul în care trăiesc.
         Lacuri, eleştee,
mlaştini, lagune, mări
         Întinderile de
apă dulce sunt extrem de variate ca dimensiuni,amplasare şi compoziţie
chimică. Echilibrul existent aici între faună şi floră este foarte
fragil.Viaţa din apele dulci a evoluat atât din mări, cât şi de pe uscat.
Majoritatea animalelor care trăiesc în apă dulce, inclusiv peştii şi
micile nevertebrate, precum protozoarele şi hidrele, au evoluat în mare şi
au pătruns în apa dulce prin sistemele de râuri. Insectele, păianjenii şi
unele moluşte au colonizat apa dulce provenind de pe uscat.
         Plantele acvatice
provin şi ele din mediul terestru, şi unele varietăţi mai păstrează
încă trăsăturile unei vieţi terestre, precum stomatele – porii minusculi ce controlează
intrarea şi ieşirea din plantă a gazelor ca oxigenul şi dioxidul de
carbon.
         Apele dulci pot fi
împărţite în două tipuri: ape dulci, sau moi, şi ape calcaroase (bogate
în calciu), sau dure; există, fireşte, multe lacuri şi eleştee care se
încadrează între aceste două categorii. În ambele tipuri de mediu,
organismele cele mai importante sunt bacteriile, elementul de bază în lanţul
hranei. Aceste plante simple nu pot supravieţui în condiţii acide şi de
aceea apele acide conţin puţine comunităţi de animale. În schimb, în
apele bogate în calciu bacteriile prosperă. În consecinţă, elşteele şi
pâraiele din regiuni calcaroase sau cu piatră de var, bogate în calciu,
conţin cele mai mari comunităţi acvatice, atât ca număr de indivizi, cât
şi de specii.
         De la bălţi
până la lacuri, de la mlaştini până la lagune , întinderile de apă
stătătoare au cele mai variate dimensiuni. Ele se întâlnesc pe toate
continentele,la orice latitudine şi altitudine. Chiar şi cel mai mic iaz
adăposteşte o floră şi o faună foarte sensibile la elementele mediului
extern (compoziţia chimică a apei şi a solurilor învecinate, lumină,
temperatură.). Studiul acestor organisme şi al interacţiunilor lor cu
mediul, un fel de ,,oceanografie a lacurilor”, se numeşte
limnologie.
        
                  
Plante acvatice
         Eleşteele cu apă
moale sunt bogate în plante acvatice, de la plante de mlaştină şi de baltă
care cresc în jurul lor, până la plante care au rădăcina în mâlul de pe
fundul eleşteului şi au frunze plutitoare, sau chiar plante care toată
viaţa sunt complet scufundate în apă.Plantele acvatice au ţesut întăritor
(lignină) mai puţin decât plantele terestre şi au un înveliş extern
subţire (epidermă) care permit o mai mare flexibilitate,astfel ca ele să se
poată legăna în curenţii de apă. Spaţiile mai pline cu aer, numite
aerenchime, conferă plantelor capacitatea de plutire şi asigură un stoc de
oxigen uşor accesibil, care poate fi distribuit în tot corpul plantei.
Flexibilitatea mai este favorizată prin faptul că ţesutul conducător al
plantelor acvatice este dispus ca un singur miez central,spre deosebire de cel
al plantelor terestre, la care ţesutul conducător ia forma mai multor
mănunchiuri dispuse în jurul tulpinii.
         Piciorul
cocoşului de apă este un exemplu de plantă cu frunze plutitoare şi
rădăcina în mâlul unui eleşteu.Are două tipuri de frunze – unele sub apă, fin divizate, care
asigură rezistenţa mică faţă de curenţii de apă, şi altele plutitoare,
plate şi rotunde.Piciorul cocoşului de apă înfloreşte primăvara târziu,
formând mase de flori cu petale albe deasupra apei, asemănătoare cu...



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.