| Referate | Director web | Adauga link | Contact |

Titlu referat: Ambalarea si implicatiile ei economice la SC Rondocarton SRL

Nivel referat: liceu

Descriere referat:
I. OBIECTIVUL LUCRĂRII
Lucrarea îşi propune să prezinte ambalarea
ca si etapă a procesului de producţie şi marketing, precum şi unele aspecte
economice din procesul de fabricare a ambalajelor din intreprinderea S.C.
RONDOCARTON S.R.L.
Intreprinderea S.C. RONDOCARTON S.R.L., pe
baza unei tehnologii moderne, produce carton ondulat
şi ambalaje, oferind consultanţã în domeniul
ambalării.
II. AMBALAREA, ETAPĂ A PRODUCŢIEI
ŞI MARKETINGULUI
II.1. DEFINIREA NOŢIUNII DE AMBALARE ŞI
PREAMBALARE
Istoria cartonului ondulat se întinde pe o
perioadă de peste 100 de ani, iar apariţia acestui material a fost
impulsionată de nevoia unui nou tip de ambalaj superior celor existente până
atunci.
Hârtia ondulată mecanic, între două
valţuri canelate, a fost obţinută prima dată în Anglia, în anul 1856 şi
a fost utilizată în premieră ca ambalaj de către un american, în 1871.
Cartonul ondulat propriu-zis a apărut în 1874, în America, când s-a
adăugat, prin lipire, un strat neted de hârtie peste hârtia
ondulată.
La începutul secolului XX, apar primele
maşini de carton ondulat, iar acest produs se impune în industria ambalajelor
din America şi Europa. În timp, producţia de carton ondulat şi ambalaje se
dezvoltă în ritm alert, lărgindu-se gama sortimentală şi
îmbunătăţindu-se calitatea acestui produs.
În ţara noastră, cartonul ondulat s-a
produs prima oară în anul 1957, în fabrica existentă la Ghimbav, localitate
aflatã la 10 km de municipiul Braşov. În anii
următori, acest sector a cunoscut o dezvoltare importantã, cererea acestui produs pe piaţă fiind în continuă creştere.
Odată cu dezvoltarea şi diversificarea
producţiei de bunuri concomitent cu dezvoltarea comerţului, are loc şi
diversificarea şi dezvoltarea activităţilor de ambalare şi implicit a
producţiei de ambalaje. La nivelul întregii planete, se consideră că
aproximativ 99% din producţia de mărfuri se tranzacţionează în stare
ambalată.
Ambalajul este un sistem fizico-chimic
complex, cu funcţii multiple, care asigură menţinerea sau, în unele cazuri,
ameliorarea calităţii produsului căruia îi este destinat. Ambalajul
favorizeazã identificarea produsului, înlesnind
atragerea de cumpărători potenţiali, pe care îi
învaţă cum să folosească, să păstreze produsul şi cum să apere mediul
înconjurător de poluarea produsă de ambalajele uzate sau de componenţii de
descompunere ai acestora.
Din punct de vedere comercial, ambalajul
permite asigurarea în cele mai bune condiţii a manevrării, conservării,
depozitării şi transportului produselor. În ”Petit Robert” (1989),
ambalajul este un “înveliş din materiale şi forme diferite în care se
ambalează un produs pentru transport sau vânzare”. (Frăţilă R., 2001)
Institutul Francez al Ambalajului şi
Ambalării propune următoarele definiţii în “Petit glossaire de l’emballage”:
ambalajul este obiectul destinat să învelească sau să conţină
temporar un produs sau un ansamblu de produse pe parcursul manevrării,
transportului, depozitării sau prezentării, în vederea protejării acestora
sau facilitării acestor operaţii;
ambalarea reprezintă oparaţia de obţinere a “primului
înveliş aflat în contact direct cu produsul”.
Institutul din Marea Britanie furnizează trei direcţii în
definirea ambalării (Frăţilă R., 2001):
sistem coordonat de pregătire a
mărfurilor pentru transport, distribuţie, vânzare cu amănuntul şi
consum;
cale de asigurare a distribuţiei la consumatorul
final, în condiţii optime şi cu costuri
minime;
funcţie tehnico-economică, care
urmăreşte minimizarea costurilor la livrare.
În România, conform STAS 5845/1-1986, ambalajul reprezintă un “mijloc” (sau ansamblu de
mijloace) destinat să învelească un produs sau un ansamblu de produse,
pentru a le asigura protecţia temporară, din punct de vedere fizic, chimic,
mecanic şi biologic în scopul menţinerii calităţii şi integrităţii
acestora, în decursul manipulării, transportului, depozitării şi desfacerii
până la consumator sau până la expirarea termenului de
garanţie.
Tot în conformitate cu standardul amintit,
ambalarea este definită ca fiind “operaţie, procedeu sau metodă, prin care
se asigură cu ajutorul ambalajului, protecţie temporară a
produsului”.
În contextul ambalării se folosesc o serie
de termeni, dintre care amintim materialul de ambalare, materialul de ambalaj,
mediu de ambalare, produs de ambalat, preambalare, accesorii, materiale şi
operaţii auxiliare ambalării etc.
Semnificaţia şi corelaţiile terminologiei
privind ambalarea mărfurilor, precum şi succesiunea fazelor premergătoare
ambalării unui produs, sunt redate schematic în Figura II.1. reprezentând fazele ambalării şi terminologia folosită.
Preambalarea este
operaţia de ambalare a unui produs individual, în absenţa cumpărătorului,
iar cantitatea de produs introdusă în ambalaj este prestabilită şi nu poate
fi shimbată decât prin deschiderea sau modificarea
ambalajului.
Există instrucţiuni de metodologie legală
referitoare la prembalarea unor produse în funcţie de masă sau volum.
Produsele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege vor fi
inscipţionate cu litera e,
de înalţimea a cel puţin 3 mm, plasată în acelaşi loc cu masa şi volumul
nominal. Este interzisă tipărirea pe ambalaj a erorilor tolerate.
Valorile  cantităţilor nominale sunt
impuse prin lege, publicate în Monitorul Oficial al României pentru fiecare
categorie de produse.
Este interzisă,
prin lege, producerea, importarea şi comercializarea de ambalaje
înşelătoare.
Preambalajul înşelător este preambalatul
care crează impresia că are o cantitate mai mare decât cantitatea nominală.
Se consideră preambalat înşelator dacă peste 30% din volumul ambalajului nu
este ocupat cu produs sau în cazul în care în pachet există produs cu mai
puţin de 15% decât cantităţile prevazute de lege.
Toate preambalatele fabricate conform
instrucţiunilor trebuie să poarte următoarele inscripţii lizibile, care să
nu poată fi şterse:
cantitatea nominală;
o
marcă sau o inscripţie care să permită identificarea ambalatorului sau a
importatorului de preambalare;
marca e, de cel
puţin 3mm, situată în acelaţi câmp vizual cu cantitatea nominală.
Aplicarea acestei mărci garantează că preambalatul îndeplineşte cerinţele
prevăzute de instrucţiuni.
verificarea preambalatelor se face prin eşantionare în două
etape:
verificarea conţinutului real al fiecărui preambalat din
eşantion;
verificarea mediei conţinutului real al preambalatului din fiecare
eşantion.
pentru fiecare din aceste verificări există două planuri de
eşantionare;
un
plan pentru verificarea nedestructivă, care nu implică deschiderea
ambalajului;
alt
plan pentru verificarea distructivă, care implică deschiderea ambalajului.
Din motive economice, verificarea distuctivă
este limitată la minimum necesar.
Un lot este constituit din preambalate cu
aceeaşi cantitate nominală, aceeaşi şarjă de producţie, ambalat în
acelaşi loc. (Pop L., 2002)
II.2. CLASIFICAREA AMBALAJELOR
În ultimele decenii ambalajele s-au
diversificat mult, atât din punct de vedere al materialelor din care acestea
sunt făcute, cât şi din punct de vedere funcţional.
Ambalajele se clasifică în funcţie de mai
multe criterii, care sunt utilizate frecvent în
practicã:
- după materialul folosit în
confecţionarea ambalajelor:
ambalaje din hârtie şi carton;
ambalaje din sticlă;
ambalaje din metal;
ambalaje din materiale plastice;
ambalaje din lemn, înlocuitori din lemn şi împletituri;
ambalaje din materiale textile;
ambalaje din materiale complexe.
- după sistemul de confecţionare:
ambalaje fixe;
ambalaje demontabile;
ambalaje pliabile.
- după tip:
plicuri;
pungi;
plase;
lăzi;
cutii;
flacoane;
borcane etc.
- după domeniul de utilizare:
ambalaje de transport;
ambalaje de desfacere şi prezentare.
       - după specificul produsului ambalat:
ambalaje pentru produse alimentare;
ambalaje pentru produse nealimentare;
ambalaje pentru produse periculoase;
ambalaje individuale;
ambalaje colective.
- după gradul de
rigiditate:
ambalaje rigide;
ambalaje semirigide;
ambalaje suple.
- după modul de circulaţie al ambalajului:
ambalaje refolosibile;
ambalaje nerefolosibile – tip pierdut.
- după sistemul de circulaţie:
sistem de restituire a ambalajelor;
sistem de vânzare – cumpărare a ambalajelor.
- după sistemul de
confecţionare:
ambalaje fixe;
ambalaje demontabile;
ambalaje pliante.
- după căile de transport:
ambalaje pentru transport terestru;
ambalaje pentru transport fluvial-maritim;
ambalaje pentru transport aerian.
- după destinaţie:
ambalaje pentru piaţa externă;
ambalaje pentru piaţa internă.
Există o preocupare chiar şi la nivel de
foruri internaţionale, cum ar fi: Organizaţia Internaţională de
Standardizare, Federaţia Europeană pentru Ambalare, pentru clasificarea şi
standardizarea ambalajelor.
II.3. MATERIALE UTILIZATE PENTRU 
CONFECŢIONAREA AMBALAJULUI
Diversitatea materialelor folosite pentru
ambalarea produselor este foarte mare.
Privit din punct de vedere tehnic, ambalajul
mărfurilor este alcătuit dintr-un ansamblu de materiale destinat protecţiei
calităţii şi integrităţii produselor, facilitării operaţiilor de
circulaţie a mărfurilor. De asemenea, calitatea produselor este...



Curs valutar
Euro4,5511
Dolarul american4,2615
Lira Sterlina5,3015
Gramul de aur170,1555
Leul moldovenesc0,2176
Materii referate

Anatomie (61)

Astronomie (61)

Biologie (546)

Chimie (530)

Contabilitate (87)

Design (4)

Diverse (878)

Drept (356)

Ecologie (59)

Economie (520)

Educatie Fizica (2)

Educatie si Invatanmant (2)

Engleza (463)

Filosofie (99)

Fizica (343)

Franceza (25)

Geografie (838)

Germana (40)

Informatica (354)

Istorie (1169)

Italiana (21)

Latina (26)

Literatura (22)

Logica (6)

Management (133)

Marketing (118)

Matematica (114)

Mecanica (13)

Medicina si Farmacie (229)

Muzica (35)

Psihologie (337)

Religie (248)

Romana (2303)

Spaniola (31)

Statistica (17)

Stiinte politice (27)

Turism (64)

Nota explicativa

Informatiile oferite de acuz.net au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica. Va recomandam utilizarea acestora doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale.