| Referate | Director web | Adauga link | Contact |





INTRODUCERE


                                                               ROMA



       Imperiul Roman a fost rezultatul afirmarii si al expansiunii unui oras unic in istoria popoarelor: Roma, devenita Urbis si Orbs, centrul al lumii antice. Multi considerau ca Imperiul Roman este creatia intregii Peninsule Italice. Realitatea este insa cu totul alta. De indata ce a aparut pe scena lumii antice, Roma a creat si a condus, prin intermediul senatului si al personalitatilor ei, aceasta formatiune statala, cucerind si organizand provinciile, in primul rand Italia, a carei contributie o va depasi pe cea a Romei abia catre sfarsitul republicii.

       In secolul VIII, statele de pe cele 7 coline, reunite intr-o federatie, Septimontium, sub stapanire etrusca, formeaza o cetate cu numele de Roma, condusa de 7 regi legendari (Romulus, Numai Pompilius, Tullus Hostilius, Ancus Marcius, Tarquinius Priscus, Servius Tullius, Tarquinius Superbus). 21 aprilie 753 i.e.n, corespunzator anului 1 ab Urbe condica, este socotita data intemeierii cetatii de catre Romulus. In momentul despartirii triburilor trace de cele celtice, italicii veniti de la Dunarea Centrala au trecut Alpii si s-au stabilit in Latium, constituind, in secolul VI, impreuna cu localnicii, Liga Latina. Roma se va organiza sub autoritatea unui rege ajutat de Senat si de Adunarea Poporului, ce reuneau patricienii membrilor ai marilor familii de aristocrati.

       Perioada regilor consolideaza Roma, pana cand domnia lui Tarquinius Superbus nemultumeste populatia, care il alunga in 509 i.e.n, cand ia nastere republica. Incep lupte intre patricieni si plebei, ceea ce slabeste puterea republicii, angajata mai tarziu, in perioada 509-338 in conflicte cu Liga Latina, pe care o infrange, impunandu-i in 493 i.e.n un tratat de alianta, foedus Cassianum, prin care se stabileste pacea. Curand, insa, Roma isi impune hegemonia asupra Latiumului. Dominatia asupra acestei prime provincii a sporit resursele orasului-capitala.

       Expansiunea italica din secolele II si I i.e.n a creat numeroase si dificile probleme sociale si politice. Sistemul hegemoniei federative devenea  insuficient. Cu timpul, proprietatile agricole taranesti au intrat in mana marilor latifundiari, iar redistribuirea lor cerea o reforma agrara radicala, pentru infaptuirea careia au luptat Gracchi. Pe de alta parte, „asociatii italci” pretindeau cetatenia si egalitatea in drepturi cu romanii. In urma rascoalei din anii 91-89 i.e.n., Roma a trebuit sa acorde cetatenie romana aproape tuturor locuitorilor Peninsulei. Cu acest prilej s-a unificat si regimul municipiilor. Spre sfarsitul republicii nu mai existau, practic, diferente intre cetatenii Romei si cei ai Italiei, desi persista inca o mare deosebire intre Italia si provincii.

       Politica urmata de imparati de acordare a unor concesiuni oraselor, municipiilor si coloniilor, de impunere a dreptului italic sau roman si de introducerea a unui regim administrativ fiscal generalizat, a ridicat treptat provinciile la nivelul Peninsulei Italice. Augustus a cautat sa mentina hegemonia Romei si a Italiei asupra Imperiului, impunand modelul Romei si bazandu-se pe senat si pe armata. In schimb, Hadrian a adoptat o politica diferita favorizandu-i pe greci si pe orientali. Caracalla va ramane in istorie in deosebi prin Constitutio Antoniniana din anul 212, prin care acorda cetatenie tuturor oamenilor liberi din imperiu, cu putine exceptii. Participarea la guvernare era egala pentru toti si nu se mai faceau deosebiri intre Italia si provincii.

       Printr-o ampla reforma, Diocletian a impartit Italia in 12 districte (sau provincii) care aveau in frunte un guvernator numit corrector. Desi, in mod oficial, Italia era considerata o dioceza, in practica existau doua: diocesis Italianca, care cuprindea teritoriul de la nord de Apenini, cele doua Raetii si Alpes cottiae. Sudul Italiei si insulele formau diocesis Suburbicaria. Deoarece diocezele erau guvernate de un vicar, a existat un vicarius Italiae si un vicarius praefectorum in urbe Roma.





ROMA REGALA


        In epoca regala, puterea apartine regelui, fara nici o restrictie: autoritatea militara, privilegiuli de „a impartii dreptatea” (care in vremea republicii va deveni sarcina esentiala a pretorului), de a convoca adunarea poporului si de a supune motiunile si tot odata intrega raspundere a relatiilor cu zeii. Romulus, primul imperator  se inconjurase de un consiliu format din patres, senatul si avea obiceiul de a reuni poporul in adunari. Titus Livius ne povesteste ca s-a invederat o intrecere de generozitate intre senatori si popor, fiecare parte oferind celeilalte initiativa desemnarii. In cele din urma, s-a luat hotararea ca regele sa fie numit de catre popor si ca aceasta numire sa fie ratificata de senat. Vointa poporului nu este izvor de imperium ; adunarea nu are nici o initviativa ea nu poate vota decat pe nume de candidati, acceptate de catre magistratura care o prezideaza si, fapt inca mai grav, acesta are chiar dreptul sa refuze rezultatul votului caci poate sa nu procedeze la proclamarea ( renuntiatio ) numelui alesului care confera acestuia calitate de magistra desemnat (designatus). Insa, in schimb, nu este mai putin necesar ca poporul sa se fi pronuntat ca renuntiatio sa devina cu putinta. Oameni care au faurit revolutia de la 509 i.e.n. s-au gandit sa rezolve aceasta antinomie impartind imperium intre 2 magisrati anuali egali, care s-au numit mai intai pretori (praetor ,de la prae-itor-„cel ce merge in frunte”, afirmau etimologistii romani,a caror ferma certitudine , in acesata privinta noi nu o impartasim) apoi consulii .

       Conflictul din epoca prestatala dintre patricieni si plebei se intensifica, desi plebeii obtinusera accesul la comitia centuriata, plebeii se aflau intr-o stare de inferioaritate in raport cu patricienii. Astfel „ager publicus” pamantul cucerit de la dusmani si aflat in proprietatea statului, era exploatat in exclusivitate de catre patricieni fapt de natura sa agraveze inegalitatea pe plan economic dintre cele doua categorii sociale. O alta inegalitate pe plan social, casatoriile dintre patricieni si plebei erau interzise. Este interesant ca la romani ginta a supravietuit aparitiei statului jucand un anumit rol in viata privata. Atributiile de conducere ale statului erau indeplinite de catre urmatorii factori politici: regele, senatul, ”comitia centuriata” si „comitia curiata”. Regele devine dupa reforma lui Servius un veritabil sef de stat. Regele cumula atributiile de judecator suprem, sef al religiei si conducator al armatei. Puterea regelui desi era aproape nelimitata nu se transmitea urmasilor. La moartea regelui puterea trecea asupra senatului, iar in timpul in care locul pe tron era vacant, pana la alegerea unui rege de catre popor, fiecare senator exercita functia de rege timp de cinci zile.


SENATUL:

Era alcatuit din sefii gintilor si avea rolul de a ratifica hotararile adunarii poporului si de a-l consilia pe rege. Era considerat pastratorul traditiilor si datinilor poporului roman.


COMITIA CENTURIATA:

       Era principalul factor legislativ, dar avea si atributiuni elective si judecatoresti. Intrucat o comitia centuriata cuprindea  pe toti cetatenii care purtau arme, locul sau de intrunire era in afara Romei, pe campul lui Marte.


COMITIA CURIATA:

  Continua sa se intruneasca si dupa reforma lui Servius, constituind unul din organismele politice prin care patricienii isi asigurau pozitia dominanta in stat.


                                                        

                                                   






                                                 REFORMELE

   

       Dupa fundarea orasului Roma  s-a realizat o organizare in linii mari a functionarii cetatii prin crearea senatorilor-patres,capii de familie-si a unei adunarii a poporului.

       O figura dominanta in formarea Romei, asa cum a schitat-o traditia si anume aceea a regelui Servius Tullius venit ca al saselea rege dupa Romulus, Titus Tatius,dupa Numa,Tullus Hostilius,dupa Ancus Martius si Traquinius cel Batran ,el era fiul unei sclave din clasa regala. El a creat  census, operatie care consta, o data la cinci ani, in alcatuirea listei de cetateni cu scopul de a atribui fiecaruia locul sau adecvat in cetate , dupa varsta si dupa averea sa si de asemenea dupa valoarea sa morala.

       Reformele lui Servius Tullius au fost insotite de o extindere a orasului si, dupa spusele istoricilor vechi, de constructia unei incinte continue care a purtat numele de zidul servian.


Reforma lui Servius Tullius


       Data exacta a reformei nu se cunoaste. Este posibil ca ea sa fi avut loc mai tarziu decat traditia. In orice caz, in epoca regilor criteriul de clasificare nu putea fii decat pamantul fiindca moneda romana mentionata de traditie, si anume „asul” apare abia in secolul al IV-lea i.e.n.

       Reforma lui Servius a fost o revolutie sociala caci odata cu ea s-a  pus capat democratiei militare, legaturilor personale de sange, organizarii gentilice. Vechea aristocratie, intemeiata pe apartenenta la ginti, este inlocuita cu o aristocratie a averii , drepturile individului fiind de atunci in functie de averea lui si nu de rudenia de sange. La protestele plebeilor care ajunsesera la o situatie economica infloritoare  dar nu aveau acces la la adunarea curiata, neavand ginti, Servius a creat o noua adunare numita comitia centuriata din care faceau parte atat patricienii cat si plebeii. Organizarea comitiei centuriata si mecanismul votarii favorizeaza paturile avute ale populatiei. Fiecare centurie dispunea de un vot, dar prima cetegorie sociala desi era cel mai putin numeroasa dispunea de un numar mare de voturi si astfel isi asigura lejer majoritatea in cadrul adunarii. 

       El a poruncit ca numele tuturor romanilor sa fie inregistrat, iar averile lor sa fie pretuite pe temeiul unui juramant cerut de lege si pe care trebuia sa-l faca declarantii, jurand cum ca vor face pretuirea potrivit adevarului si cat se poate mai cinstit.

       Romanii trebuiau sa treaca in registre numele tatalui, sa-si arate varsta, sa-si declare sotia si copii, sa spuna in ce trib al Romei sau in care sat din regiune locuieste fiecare. Se hotara ca cel ale caror declaratii nu ar fi avut loc in conditiile cerute de legi sa fie pedepsit prin confiscarea bunurilor, biciuit si vandut ca sclav. Aceasta lege a dainuit la romani multa vreme.

       Si, facandu-se recensamantul tuturor, Tullius stranse respectivele inregistrari cu ajutorul carora isi dadu seama de numarul romanilor si de marimea averii lor. Astfel a intocmit el cea mai inteleapta dintre toate Constitutiile, aducatoare de foarte mari foloase pentru romani, precum faptele au dovedit-o.

       Iata cum era Constitutia lui Tullius. Prima clasa stabilita de el trebuia sa aiba censul cel mai mare: numai putin decat 100 de mine (unitate monetare greaca, echivalenta cu 437 g). Pe oamenii din aceasta categorie i-a impartit in 80 de centurii (unitati de 100 de oameni, adunarea formata din toate centuriile se numea comitia centuriata). Apoi, dintre cetatenii care au mai ramas, Tullius a ales a doua clasa, a barbatilor care avea un cens sub 10 mii de drahme (unitate monetarea greaca echivalenta cu 4,37 g) nu mai mic insa de 65 de mine. Oranduindu-i pe acestia in 20 de centurii, le-a poruncit sa poarte aceleasi arme ca si cetatenii din prima clasa, dar nu le-a dat voie sa poarte platose.

       Din cei ramasi, regele a facut a treia clasa, cuprinzandu-i pe cetatenii cu censul mai mic de sapte mii si cinci sute de drahme.

       Dintre cetatenii ramasi, separandu-i pe cei cu avere mai mica de cinci mii de drahme dar cu cel putin 25 de mine, el a format o a patra clasa.

       Partea a cincea, alcatuita din cei cu averi sub 25 de mine, dar mai mari de 12 mine si jumatate, el a randuit-o in 30 de centurii. Regele a alcatuit si 4 centurii fara nici o arma, carora le-a dat porunca  sa-i urmeze pe cei inarmati. Doua dintre aceste 4 centurii le formau armurierii, tamplarii si alti meseriasi priceputi sa faca lucruri folositoare la razboi; iar 2 erau alcatuite din trambitasi si totodata, din oameni care, prin alte instrumente tot de felul acesta dau semnalul inceperii luptei. Ostasii cei mai viteji, din toate clasele, erau alesi centurioni.

       Aceasta era randuiala claselor, care alcatuiau pedestrimea atat a falangei, cat si a ostirii inarmate.

       Iar pe ceilalti cetateni cu censul mai mic de 12 mine si jumatate, randuindu-i pe toti intr-o singura centurie, i-a scutit de serviciul militar si de orice contributie.

       Au fost, asadar, sase clase si 193 de centurii.

       Aceasta diviziune in centuri avea un caracter esentialmente militar si corespundea unei specializari a cetatenilor in interiorul armatei. Pe langa aceasta , diviziunea pe centurii a fost adoptata cu prilejul operatiilor votarii, avand ca rezultat practic preeminenta aristrocatiei de avere in cetate. Intr-adevar, cu prilejul scrutinului , fiecare centurie dispunea numai de un singur vot, astfel incat in centuriile ce grupau cel mai mare numar de cetateni (cele ale claselor cele mai sarace) , votul fiecarui individ avea o greutate mai mica decat in altele. In plus si mai ales-operatiile incepeau cu centuriile primei clase si incetau odata cu obtinerea majoritatiii. In acest fel , centuriile ultimelor clase nu votau niciodata.

        Acest sistem censitar s-a mentinut pana la sfarsitul Republicii si a supravietuit chiar sub Imperiu. Comitiile centuriate, adica poporul convocat in cadrele sale militare, continuau sa aleaga, inca in timpul Republicii, magistratii superiori si sa voteze anumite legi importante.

        La origine , atributiile comitiilor curiate erau neindoelnic foarte intinse, dar dupa reorganizarea serviana ele se vor restrange. Cum rolul lor esential fusese initial cel de a investi regele desemnat pentru sufragiul lor de catre aI auctoritas a senatului si de ai conferi  imperium, tot lor le-a apartinut, inca in vremea Republicii, conferirea aceluiasi imperium magistratilor alesi de comitiile centuriate.


REPUBLICA ROMANA



       Dupa alungarea regilor in statul roman s-a instaurat republica aristocratica, condusa de magistrati si institutii patriciene. Chiar din prima perioada a republicii s-a simtit nevoia dupa cum rezulta din textul de mai jos ca in imprejurari exceptionale, in locul celor doi consuli sa vina un magistrat cu puteri extraordinare numit dictator .

       Pe cand cetatea astepta cu neliniste evenimente atat de importante, s-a nascut pentru prima oara ideea alegerii unui dictator. Nu se stie insa sigur nici in ce an s-a intamplat aceasta, nici ce consuli s-au dovedit a fii putin vrednici de incredere, intru cat faceau parte dintre partizanii lui Tarquiniu, si nici cine a fost primul dictator (traditia il aseaza in anul 501 i.e.n.).



                                             Organizarea de stat a Romei


       La origine Roma era o republica aristocratica, deoarece puterea politica era detinuta de o minoritate. In secolul III i.e.n. statul roman se transforma intr-o republica democratica. In intreaga epoca a republicii, puterea politica era exercitata de catre trei factori: adunarile poporului, senatul si magistratii. Adunarile poporului in epoca republicii, poporul roman participa la adoptarea unor hotarari cu caracter legislativ, electoral sau judiciar in cadrul a patru adunari distincte: comitia curiata, comitia centuriata, concilium plebis si comitia tributa.

COMITIA CURIATA:

       In epoca republicii rolul ei devine tot mai restrans. Intre atributiile comitiei curiata: adoptarea unor legi cu ocazia intrarii in functiune a magistratilor, legi prin care poporul delega putere si le permitea supunere. De asemenea isi pastreaza unele atributiuni si in domeniul dreptului privat , de pilda, aprobarea adrogatiunii  (o varianta a adoptiunii) sau intocmirea unor forme de testament.


COMITIA CENTURIATA:

       La origine faceau parte din cele cinci categorii ale comitiei centuriate numai cei ce stapaneau pamant, deoarece criteriul de apreciere al averii era cel al propietatii imobiliare. Asa se face ca marii proprietari funciari, desi reprezentau o minoritate sociala, isi promovau interesele fara dificultate, caci detineau 98 din totalul de 193 centurii.


COMITIA TRIBUNA:

       Ii cuprindea pe toti cetatenii romani repartizati pe triburi , adica pe cartiere. Catre sfarsitul republicii comitia tribuna devine prin excelenta o adunare legislativa , pe cand rolul comitiei centuriata se rasfrange tot mai mult.


CONCILIUM PLEBIS:

       Este adunarea plebei care la origine adopta hotarari obligatorii numai pentru plebei. La inceputul sec III .i.e.n. hotararile aceste adunari devin obligatorii pentru toti cetatenii, motiv pentru care incep sa participe si patricienii pentru a-si apara interesele. Din momentul in care au inceput sa participe si patricienii aceasta adunare s-a transformat in comitia tribuna.


SENATUL:

       In epoca republicii senatul devine unul din principalele organisme politice, prin intermediul caruia proprietarii de sclavi isi promovau interesele. Multe secole senatul a numarat trei sute de persoane, pentru ca apoi sa creasca la sase sute de persoane, iar in epoca lui Caesar sa ajunga la noua sute de persoane. La inceput erau numiti de catre consuli din randul patricienilor. Mai tarziu, senatul era format in majoritate din cei care detinusera o inalta magistratura indiferent daca apartineau patriciatului sau plebei. Desi formal, senatul nu putea sa adopte legi, el era chemat sa confirme legile votate de catre adunarea poporului, pentru a verifica daca noua lege nu introduce reguli ce indepartau de traditiile si moravurile poporului roman.


MAGISTRATII:

       Erau inalti demnitari de stat care detineau importante atributiuni administrative si jurisdictionale. Ei erau alesi de catre popor pentru o perioada de un an. La intrare in functie magistarii obisnuiau sa publice un edict. Primii magistrati ai republicii au fost consulii. Consulii in numar de doi, au luat locul regelui; la conducerea statului, si totodata atributiunile laice ale acestuia. La origine consulii erau inviolabili, comandau armata, aveau jurisdictie si in domeniul public, convocau poporul in adunari, numeau pe senatori. Desi in aparenta puterea consulilor era aproape identica cu cea a regilor , in realitate puterea lor era limitata, prin faputl ca erau alesi pe o perioadat de un an de zile, apoi deveneu simpli particulari si putea fi chemati in fata poporului pentru a raspunde de actele facute in exercitiul magistraturii.


TRIBUNII PLEBEI:

In anul 494 i.e.n. le-a fost recunoscut plebeilor sa aleaga un  numar de cinci tribuni, corespunzator celor cinci categorii sociale in care era organizata populatia Romei, chemati sa apere intereselor plebeilor fata de abuzurile patricienilor. Persoana tribunului era considerata invilolabila, astfel incat cel ce ii aducea vreo atingere risca sa fie condamnat la moarte. Spre deosebire de consuli, tribunii plebei nu raspundeau de actele facute in exercitiul magistraturii in perioada in care redeveneu particulari. Tribunii plebei puteau veni in sprijinul plebei si puteau anula prin „reto” actele emise de consuli in care acestea atingeu interesele plebeilor.


CENZORII:

       Probabil in anul 443 i.e.n. prin desprinderea unor atributiuni din competenta consulilor se creeaza cenzura, ca magistratura reprezentativa in exclusivitatea     patricienilor. Dupa anul 312 i.e.n cenzoriii au dobandit si dreptul de a-i numi pe senatori si totodata de ai schimba.


PRETORII:

       Ca si cenzura, pretura a aparut prin dezmembrarea  puterii consulilor. Principala activitate a pretorilor consta in organizarea judecarii proceselor private.


QUIESTORII:

       Exercitau atributiuni in legatura cu vanzarea catre particulari a prazii de razboi, administrarea tezaurului public , precum si a arhivelor statului. La origine quiestorii erau simpli functionari, subalterni ai consulilor si desemnati de catre acestia cu organizarea si judecarea proceselor penale.


EDILII CURULI:

       Supravegheau activitatea din targuri, asigurau aprovizionarea Romei cu alimente si judecau unele litigii cu ocazia diferitelor tranzactii facute in targuri sau piete.


DICTATURA:

       Era o magistratura cu caracter exceptional. In situatii cu totul deosebite, generate de conflicte interne sau de pericolul extern, consulii numeu, la ordinul senatului  un dictator pe termen de 6 luni caruia ii era incredintata intreaga putere. In timpul exercitarii dictaturii, toate celelalte magistraturi erau suspendate. Magistratii isi exercitau atributiile pe un scaun special si purtau o toga de culoare rosie. Toate magistraturile romane au unele trasaturi comune: orice magistratura era colegiala fiind detinuta de cel putin doua persoane; magistratii erau de regula alesi pe termen de un an; toate magistraturile erau onorifice, asa incat oamenii lipsiti de mijloace materiale nu aveau acces la inaltele functii politice.


Atributiile si importanta senatului


       Caracterizand senatul, Polibiu arata de fapt cine detinea puterea in statul roman. Descrierea este foarte exacta; ea este facutea in secolul al II-lea i.e.n, cand, dupa al doilea razboi punic, senatul se bucura de o putere si autoritate mai mare decat in orice alta perioada in istoria Romei.

       Senatul are, mai intai, dreptul de a dispune de visteria statului (administrarea finantelor permite senatului sa supravegheze pe consuli si sa exercite in general o mare influenta). El hotaraste, deopotriva, ce va trebui sa intre si ce sa iasa din tezaur. Fara o hotarare a senatorilor cvestorii nu pot intrebuinta nimic din vistierie chiar pentru nevoile marunte ale republicii, facand exceptie doar cheltuielile care privesc pe consuli. De asemenea, orice incalcare a dreptatii care s-ar produce in Italia si ar avea nevoie de o ancheta a autoritatii de stat (tradari, conspiratii, otraviri, asasinate) intereseaza senatul. Politica externa a fost exclusiv in atributiile senatului, care a dus-o cu mult succes in timpul republicii. Si, in cazul ca este necesar sa se trimita soli in afara Italiei, fie pentru a stinge vreo neintelegere, fie pentru a cere sau a poruncii un anumit lucru, fie pentru a primi supunerea unui popor, fie pentru o declaratie de razboi, senatul vegheaza si la acestea. Tot senatul este deopotriva cel care trebuie sa-i primeasca pe solii care vin la Roma si sa hotarasca ce trebuie facut cu acestia, in ce chip se cade sa nu li se raspunda. Niciodata poporul nu se ocupa de vreunul din lucrurile amintite mai sus.


                                   

                                              IMPERIUL ROMAN



Imperiul Roman cea mai mare constructie politica a antichitatii

       

Imperiul Roman a fost  cea mai mare si mai durabila constructie politica a antichitatii. Spre deosebire de marile imperii, puterea Romei s-a extins treptat, cuprinzand initial teritoriile din Peninsula Italica; pe masura ce s-a ivit nevoia apararii coastelor italice sau a teritoriilor din interior fata de atacurile piratilor sau ale navalitorilor dinspre nord, autoritatea Romei a trecut dincolo de Marea Adriatica, iar dupa aceea dincolo de Alpi. Intrand in concurenta cu Cartagina, pentru stapanirea Mediteranei, Roma cucereste coastele de nord ale Africii, Spaniei; in lupta cu urmasii dinastiilor create pe ruinele imperiului lui Alexandru cel Mare, romanii vor stapanii peste Asia Mica si Egipt. In felul acesta Marea Mediterana devenea mare nostrum, iar statul roman reusea sa inglobeze majoritatea teritoriilor de veche civilizatie din jurul acesteia.



                                                  Ordinele politice


Ordinul senatorial


       Majoritatea imparatilor din secolul al II-lea provin din ordinul senatorial: Traian si Hadrian din Hispania, Antonius Pius si Marc Aureliu din Gallia. Acest fapt ne arata ca membrii ordinului senatorial nu se recrutau numai din Roma si Italia, asa cum se practicase in epoca republicana, ci si din provincii, si mai ales, din cele intens romanizate. Numarul senatorilor, fixati la 600 de catre Augustus, nu va depasi aceasta cifra. O schimbare se produce totusi in privinta veniturilor senatorilor. In vremea republicii, multi dintre acestia posedau averi imense, fiind capabili sa finanteze construirea unor mari edificii publice, a unor terme sau sa intretina pe cont propriu o intreaga flota. Datorita suprimarii unora dintre vechii reprezentanti ai acestui ordin, averea lor, prin confiscare, devine patrimoniu imperial. Se cerea totusi si in secolul al II-lea ca senatorii sa aiba un minimum de avere, care sa le asigure apartenenta la cel mai inalt ordin din Imperiul Roman. Patrimoniul minim al unui senator a fost stabilit la 250 000 de denari. O alta conditie era de a fi cetateni ai Peninsulei. Traian si urmasii lui i-au indemnat sa cumpere pamant in Italia, legandu-i in felul acesta de Roma. Acesti senatori provin din randurile  aristocratiei municipale din provincii. Putini sunt senatorii in secolul al II-lea care sa aiba averi comparabile cu cele ale senatorilor din epoca anterioara. Aveau totusi suficient pamant si venituri, care sa le ingaduie sa duca o viata luxoasa. Nemaiputand cheltui sume imense pentru a construi edificii publice la Roma sau in orasele mai importante ale imperiului locul lor a fost luat in acest domeniu de imparat -, ei isi cheltuiesc surplusul de bani colectionand opere de arta, achizitionand terenuri in Italia si construindu-si vile la Roma si, mai ales, in imprejurimile ei sau in alte parti ale Italiei. Se pastreaza si acum obiceiul ca oamenii bogati sa considere ca o indatorire morala, cheltuirea unor parti din avere in interesul public. Senatorii din secolul al II-lea, insa, nu mai pot investi decat in opere de binefacere in cadrul unui municipiu. Depinzand economic de imparat, care rasplatea de obicei serviciile credincioase, senatorii il slujeau nu numai din obligatie, dar si din convingere. Aceasta convingere era dictata si de puterea imparatului de a alege senatori ori de a-i sterge de pe lista pe cei indezirabili.



Ordinul cavalerilor


       Mai numeros decat cel senatorial, se ridica, dupa calcule aproximative, la 25000 de oameni numai la Roma si in Peninsula Italica. Este un fel de aristocratie de serviciu, legata direct de imparat. Pentru a intra in ordinul ecvestru era nevoie de un patrimoniu minim de 100000 de denari.

       Cavalerii erau recrutati dintre locuitorii bogati ai oraselor care servisera in armata sau indeplinisera unele functii modeste in birocratia imperiala. Cei mai multi dintre ei erau de origine provinciala; stabiliti insa la Roma formau, impreuna cu senatorii, clasa cea mai bogata si, in acelasi timp, cea mai instruita din Imperiul Roman. Ca si senatorii, ei aveau proprietati funciare in apropierea Romei sau in Italia, pe langa cele din provincia de bastina. Uneori mai puteau fi proprietari de mine, pe care le exploatau cu sclavii condusi de liberti, angajati in acest scop. Nu practicau deloc comertul. Ei erau folositi in administratia oraselor, deoarece posturile de conducere din municipii se obtineau prin alegeri, la care participa majoritatea cetatenilor oraselor din occident, iar in orient ei erau alesi de catre senatul orasului. Aceste posturi nu erau platite, iar cei care le ocupau trebuia sa aiba avere, deoarece urmau sa cheltuiasca pentru infrumusetarea orasului si sa raspunda fata de stat, la nevoie.




                                                           Imparatul


Spre deosebire de alte structuri politice, Imperiul Roman se realizeaza treptat, creste organic, avand ca temelie armata romana si o forma de guvernamant la inaltimea sarcinilor pe care le impunea statul roman. Odata cu crearea imperiului, s-a pus si problema puterii pe care trebuia sa o detina imparatul. In timpul vietii, imparatul nu se poate considera divinitate. Puterea lui este o datorie si nu un privilegiu personal. Domnia inseamna munca si nu placere, imparatul fiind obligat sa-si inchine toata activitatea si puterea de munca spre binele statului. El poate fii considerat ca tatal si binefacatorul supusilor sai, dar acestia din urma nu sunt sclavi, ci oameni liberi, datori sa-l iubeasca pe imparat. Imparatul trebuie sa fie neiertator fata de dusmani, dar sa se inconjoare de prieteni alesi dintre oamenii liberi si nobili (o aluzie discreta la senat), cu ajutorul carora sa conduca treburile statului.

Personificand  imperiul, imparatul nu era stapan, ci primul slujitor al statului, puterea imperiala fiind pentru el o onoare si o datorie, careia urma sa-i inchine intreaga capacitate de munca si talentul sau.

Primii imparati au recunoscut autoritatea senatului si si-au aratat consideratia fata de aceasta constitutie, dominata de reprezentantii celei mai bogate paturi din societatea romana. Respectul fata de senat s-a manifestat prin recrutarea din randurile sale a celor mai inalti functionari si colaboratori ai imparatului. S-au ridicat imparati care au cautat sa limiteze inca din aceasta perioada, puterea senatului si sa consolideze autoritatea suprema, pe care vroiau sa o sustraga oricarui control. Aceasta politica a intampinat o vie rezistenta din partea senatului, iar intelectualitatea romana, in frunte cu filozofii cinici si sofistii, a fost alaturi de senat, condamnand cu vehementa tendinta spre concentrarea puterii in mainile unui singur om.

In timpul republicii, provinciile subordonate Romei au fost considerate ca bunuri imobiliare ale poporului roman. Aceasta optica se schimba insa in a doua jumatate a secolului, cand se acorda dreptul de cetatenie romana, nu numai municipiilor din Peninsula Italica, dar si celor din afara acesteia. Vespasian opereaza apoi o reforma de ordin economic, al carei scop este intarirea puterii imparatului.

Domitian duce o politica deschisa de transformarea a monarhiei romane in monarhie absoluta. El concentreaza functii pe care le detineau mai multe persoane, fapt care sugera puterea nelimitata a unui om cu insusiri exceptionale. Actiunile intreprinse de Dominitian in vederea diminuarii autoritatii senatului au intampinat o opozitie indarjita a celei mai mari parti a senatorilor, cat si a filozofilor cinici si sofisti. Datorita acestei politici, Domitian a fost vazut in culori sumbre de scriitorii antici, iar din pricina dezlantuirii unor persecutii impotriva crestinilor, domnia lui avea sa fie minimalizata de posteritate.


Armata Romana


       Ori de cate ori se vorbeste de Impreiul Roman, trebuie avut in vedere caracterul accentuat militar, pe care il are aceasta constructie politica. Armata constituie, in cadrul imperiului, un factor decisiv, atat in viata politica, cat si in cea social-economic. In secolul al II-lea, comandantii armatei romane erau recrutati, ca si pana atunci, din randul clasei avute. Cei mai de seama comandanti pe vremea lui Traian, faceau parte din ordinul senatorilor, iar unii dintre ei fusesera recrutati din cel al cavalerilor. Garda pretoriana era alcatuita din cetateni nascuti in Italia, si, partial, din cetateni romani din Spania, Noricum si Macedonia. Vespasian a dus o politica de urbanizare, mai ales a partii occidentale a imperiului, cu scopul de a acorda cetatenia romana la cat mai multi locuitori, ceea ce ingaduia recrutarea in legiuni a unor soldati din orasele provinciilor occidentale. Aceasta politica a dus la restrangerea influentei Romei si a Peninsulei Italice in cadrul imperiului. Armata republicana se recruta prin sistemul voluntariatului, dar, cu vremea, se recurge la conscriptii, serviciul militar ramanand o indatorire a cetatenilor romani. Diocassius mentioneaza faptul ca sub Septimus Severus, garda pretoriana, care trebuia sa fie formata in majoritate din cetateni romani din Peninsula Italica, este alcatuita din soldati veniti din toate provinciile. Diminuarea numarului italicilor din armata se datoreste atat politicii imperiale de acordare a cetateniei romane provinciilor si de scadere a puterii reprezentate de Roma si Italia in cadrul imperiului, cat si firii italicilor care vor ocolii o asemenea obligatie din cauza regimului aspru de viata din tabara si a duratei prea mari a serviciului militar.        

Asa cum arata P. Aelius Aristides, in secolul al II-lea, edificiul imperial se sprijinea pe armata. In afara de faptul ca era un organism al puterii in mana imparatului, armata joaca un rol de  mare insemnatate pe plan economic. Este unul din marii consumatori si, detorita ei, infloresc orase, se construiesc noi cetati si castre, sporeste comertul, se dezvolta transporturile, pe drumurile construite si aparate de armata. Prin asasinarea lui Domitian si alegere ca imparat a batranului Nerva, s-a cautat sa se revina la un echilibru intre puterea imperiala si senat. Prin alegerea lui Nerva se facea un pas inainte spre intarirea senatului, deoarece noul ales nu se va afla sub influenta vreunuia dintre partidele care exercitau o anumita influenta asupra puterii imperiale. Nerva a intreprins o seama de reforme in scopul insanatosirii vietii economice din imperiu, si a desfasurat o activitate edilitara remarcabila. Cat priveste pe Nerva, acesta l-a adoptat pe Traian, ca urmas la conducere, cunoscandu-i calitatile umane deosebite, dar mai ales geniul sau militar. Alegerea lui Traian fusese anuntata public, in urma unei victorii de proportii, obtinute de armatele romane in Pannonia, iar noul asociat la domnie, reusise el insusi sa obtina o mare izbanda contra germanilor, fapt pentru care i se acordase titlu de Germanicus. Asocierea lui Traian cu Nerva nu a durat decat 3 luni, puterea fiind preluata integral de Traian, in momentul in care si-a facut aparitia la Roma. Marea izbanda a lui Traian a fost accea de a-i fii impacat pe reprezentantii diferitelor cercuri senatoriale, ca si pe filozofii vremii, cu autoritatea absoluta a imparatului.



                                  Organizarea politica


Puterea politica era exercitata in mod formal de trei factori: imparatul, senatul si magistratii, dar in realitate intreaga putere era concentrata in mana imparatului. Instalarea imparatului se face in baza unui  ex de imperio , care era adoptata de catre senat, dar capata forma legii prin aclamatiile poporului. Aceste aclamatii, intotdeauna cumparate de catre  magistrati, aveau darul sa pastreze aparenta ca poporul hotaraste in cele mai importante probleme din stat. Imperiul roman a fost fondat in anul 27 de catre imparatul Octavian August, nepot si fiu adoptiv al lui Caesar. Desi a mentinut toate formele republicane in fapt el a fondat imperiul, el conducand statul roman ca un adevarat autocrat.

       

SENATUL :

A continuat sa joace un rol in viata de stat, dar si-a pierdut independenta, devenind un instument al politicii imperiale. Senatului ii reveneau administrarea provinciior pacificate, alegerea magistratilor, judecarea proceselor penale precum si adoptarea unor hotarari cu valoare normativa numite  senatconsulte. In realitate, dispozitiile senatconsultelor erau expresia vointei imparatului, caci ele erau formulate de catre imparat sau un reprezentant al acestuia iar senatul le vota.

       

MAGISTRATII :

Consulii isi pierd cele mai importante atributii. In aceasta epoca alegerea consulilor nu se mai facea pe termen de un an , ci pe sase luni sau chiar doua luni.        

PRETORII :

Nu se mai desfasoara activitati creatoare , competenta lor  limitandu-se la organizarea instantei de judecata si la explicarea dispozitiilor cuprinse in edict (care pe vreme lui Hadrian a capatat o forma definitiva). Pretorii nu il puteau imbogatii prin introducerea de noi mijloace procedurale.


TRIBUNII :

Exercitau o anumita jurisdictie civila si penala si convocau adunarile senatului.


EDILII CURULI :

Isi pastreaza in linii generale vechile atributiuni cetatenesti si jurisdictionale, datorita, mai ales faptului ca ele nu prezentau o importanta deosebita in cadrul sistemului politic al principatului.


QUESTORII:

           Au pastrat din vechile atributiuni numai dreptul de a administra arhivele statului.