| Referate | Director web | Adauga link | Contact |




METODE ŞI TEHNICI ÎN EVALUAREA PERSONALITĂŢII



Motto:

"Dintre lucrurile cele mai de preţ pe care le are omul, acela de a fi capabil sã se introspecteze, de a încerca sã-şi descifreze propria personalitate, mi se pare a fi un lucru de o însemnatate excepţionalã." Mulk Raj Anad


PERSONALITATEA


Definiţie: Personalitatea reprezintã un ansamblu sistemic, deosebit de complex al programelor, structurilor profunde, trãsãturilor, precum şi organizarea lor privind omul concret în ceea ce are el unic, original, relativ stabil.

Structura personalitãţii include:

•  Subsistemul de orientare al personalitãţii (motive, interese, aspiraţii, înclinaţii, convingeri, idealul de viaşp);

•  Subsistemul bioenergetic al personalitãţii - Temperamentul;

•  Subsistemul instrumental al personalitãţii - Deprinderi, priceperi, obişnuinte, aptitudini şi capacitãţi, creativitatea şi potenţialul creativ;

•  Subsistemul relaţional valoric şi de autoreglare - Caracterul


METODE DE INVESTIGARE A PERSONALITĂŢII UMANE


Principalele metode ale psihologiei şcolare:

•  Observaţia

Observaţia ca metodã de cercetare psihologicã, constã în urmãrirea intenţionatã şi înregistrarea exactã, sistematicã a diferitelor manifestãri comportamentale ale individului (sau ale grupului) ca şi al contextului situaţional al comportamentului.

Conţinuturile observaţiei sunt reprezentate de simptomatica stabilã, adicã trãsãturile bio-constituţionale ale individului (înãlţimea, greutatea, lungimea membrelor, circumferinţa cranianã) ca şi trãsãturile fizionomice, precum şi de simptomatica labilã, adicã multitudinea comportamentelor şi conduitelor flexibile, mobile ale individului, cum ar fi: conduita verbalã, cea motorie, mnezicã, inteligenţa şi varietatea expresiilor afectiv-atitudinale .

•  Experimentul

a) Experimentul de laborator presupune scoaterea subiectului din atmosfera lui obişnuitã de viaţã şi activitate şi introducerea într-o ambianţã artificialã anume creatã (camere special amenajate, aparaturã de laborator, condiţii şi programe de desfãşurare a experimentelor bine determinate, deseori obligatorii.

b) Experimentul natural presupune aplicarea probei sau a sarcinii declanşatoare într-un cadru obişnuit, familiar de existenţã şi activitate a individului.

c) Experimentul psiho-pedagogic poate fi de douã feluri: constatativ (urmãreşte fotografierea, consemnarea situaţiei existente la un anumit moment dat) şi formativ (ţinteşte spre introducerea în grupul cercetat a unor factori de progres, în vederea schimbãrii comportamentului, schimbare constatatã prin compararea situaţiei iniţiale cu cea finalã.

•  Convorbirea

Convorbirea este o discuţie angajatã între cercetãtor şi subiectul investigat care presupune: relaţia directã de tipul faţã în faţã între cercetator şi subiect (elev), sinceritatea partenerilor implicaţi, abilitatea cercetãtorului pentru a obţine angajarea autenticã a subiecţilor în convorbire; empatia cercetãtorului.

Spre deosebire de observaţie şi experiment, prin intermediul cãrora investigãm conduitele, reacţiile exterioare ale subiectului, convorbirea permite sondarea mai directã a vieţii interioare a acestuia, a intenţiilor ce stau la baza comportamentului, a opiniilor, atitudinilor, intereselor, convingerilor, aspiraţiilor, conflictelor, prejudecãţilor şi mentalitãţilor, sentimentelor şi valorilor subiectului.

•  Ancheta psihologicã

Ancheta, ca metodã de cercetare psihologicã presupune recoltarea sistematicã a unor informaţii despre viaţa psihicã a unui individ sau a unui grup social, ca şi interpretarea acestora în vederea desprinderii semnificaţiei lor psihocomportamentale.


În cercetarea psihologicã sunt utilizate douã forme:

•  ancheta pe bazã de chestionar

•  ancheta pe bazã de interviu


•  Metoda biograficã

Aceasta metodã vizeazã strângerea cât mai multor informaţii despre principalele evenimente parcurse de individ în existenţa sa, despre relaţiile prezente între ele, ca şi despre semnificatia lor în vederea cunoaşterii istoriei personale a fiecãrui individ, atât de necesarã în stabilirea profilului personalitãţii sale.

Este prin excelenţã evenimenţialã, concentrându-se asupra succesiunii diferitelor evenimente din viaţa individului, a relaţiilor dintre evenimentele cauzã şi evenimentele efect, dintre evenimentele scop şi evenimentele mijloc.

Variantele mai noi ale metodei biografice, cunoscute sub denumirea de cauzometrie şi cauzograma îşi propun tocmai surprinderea relaţiilor dintre aceste tipuri de evenimente .

•  Metoda analizei produselor activitãţii

Este una dintre cele mai folosite metode în psihologia copilului şi psihologia şcolara. Orice produs realizat de copil sau elev poate deveni obiect de investigaţie psihologica.

Prin aplicarea acestei metode obţinem date cu privire la: capacitãţile psihice de care dispun copiii (coerenţa planului mental, forţa imaginaţiei, amploarea intereselor, calitatea cunoştinţelor, deprinderilor, priceperilor şi aptitudinilor etc.), stilul realizãrii (personal sau comun, obişnuit), nivelul dotãrii (înalt, mediu, slab), progresele realizate în învãţare (prin realizarea repetatã a unor produse ale activitãţii).

Pentru cercetãtori o mare importanţã o are fixarea unor criterii dupa care sã evalueze produsele activitãţii. Printre acestea mai semnificative sunt: corectitudinea-incorectitudinea, originalitatea - banalitatea, complexitatea - simplitatea, expresivitatea - nonexpresivitatea produselor realizate.

•  Metodele psihometrice

Aceasta grupã de metode vizeazã, cum reiese şi din denumirea lor, mãsurarea capacitãţilor psihice ale individului în vederea stabilirii nivelului lor de dezvoltare.

Cea mai cunoscutã şi rãspânditã este metoda testelor psihologice.

Testul psihologic este o probã relativ scurtã care permite cercetãtorului strângerea unor informaţii obiective despre subiect, pe baza cãrora sã poatã diagnostica nivelul dezvoltãrii capacitãţilor mãsurate şi formula un prognostic asupra evoluţiei lor ulterioare.


Testele psihologice se clasificã dupa mai multe criterii:

•  dupã modul de aplicare (individuale, colective);

•  dupã materialul folosit (verbale, neverbale);

•  dupã durata lor (cu timp strict determinat, cu timp la alegerea subiectului);

•  dupã conţinutul mãsurat;

•  dupã scopul urmãrit (teste de performanţã, teste de personalitate, teste de comportament).


Testele de personalitate şi rolul lor în activitatea didacticã

Putem spune ca prin intermediul chestionarelor de personalitate sunt diagnosticate trãsîturile personalitãţii, care de fapt exprimã atitudinile pe care persoana le are faţã de ea însãţi.

Testele de personalitate sunt diverse şi este foarte greu, dacã nu chiar imposibil, sã surprindã toate aspectele personalitãţii pe baza cãruia sã se întocmeasca profilul psihologic al unei persoane.

În majoritatea testelor de personalitate sunt analizaţi urmãtorii factori:

•  Dominanţa;

•  Acceptarea de sine;

•  Independenţa;

•  Empatia;

•  Responsabilitatea;

•  Socializarea;

•  Autocontrolul;

•  Toleranţa;

•  Realizarea de sine prin conformism;

•  Realizarea de sine prin independenţã.


ALTE METODE DE CUNOAŞTERE A PERSONALITĂŢII


•  Studiul fizionomiei

•  Anamneza

•  Testul sociometric

•  Grafologia

•  Studiul de caz

•  Metoda aprecierii obiective


TESTELE PROIECTIVE


Definiţie: Teste al cãror scop este de a înregistra dinamica psihicã a unei persoane considerate ca o totalitate în evoluţie şi ale cãrei elemente constitutive se aflã în acţiune.

Aceste teste se bazeazã pe analiza absolut calitativã a persoanei şi se sprijinã pe ideea cã în situaţii puţin structurate intervin elemente deblocante ale structurilor psihice blocate, conflictual-tensionate sau dorinţe neconştientizate, tendinţe ce caracterizeazã prin ierarhia şi forţa lor structura personalitãţii. Metoda constã în a cere subiectului sã structureze un material vag, ambiguu, incomplet, verbal sau nu: subiectul poate proiecta astfel în exterior anumite structuri interne ale personalitãţii sale.

O mare libertate de percepţie şi de imaginaţie este lãsatã subiectului (nu existã rãspuns bun prestabilit): o anchetã este condusã în jurul subiectului pentru a afla ce i-a determinat rãspunsurile. Testatorul procedeazã la o dublã analizã cantitativã şi calitativã a formei şi a continutului. Se bazeazã pe o teorie, dacã nu psihanaliticã, cel puţin psihodinamicã.


Clasificare:

Existã mai multe tipuri de teste proiective:

•  teste proiective de completare ( a unei fraze, a unei povestiri, a unui desen) plecându-se de la un anumit cadru stimulativ

•  teste proiective de producţie, în care se cere subiectului sã deseneze, picteze, modeleze, construiascã liber - punctul de stimulaţie fiind materialul sau eventual tema

•  teste proiective de observaţie în care se construieşte o situaţie slab structuratã


TESTUL RORSCHACH.

Acest test proiectiv constã în a da subiectului sã examineze 10 cartonaşe standard cu desene, fiecare continând o patã de cernealã. Diferite aspecte ale rãspunsurilor subiectului contribuie la interpretare: conţinutul asocierilor libere ale subiectului cu privire la petele de cernealã; factori ca forma, culoare sau umbre; faptul dacã se foloseşte culoarea întreagã sau numai o parte din ea, fiecare patã de cernealã are semnificaţii convenţionalizate minime; rãspunsurile reprezintã funcţii ale personalitãţii proprii bolnavului. Sentimente şi motivaţii care sunt profunde sau inconştiente pot stimula rãspunsuri deformate la test. Susţinerea utilitãţii unei astfel de tehnici proiective pentru evaluarea unei leziuni cerebrale organice se bazeazã pe constatãrile de repetare, perplexitate, rãspunsuri stereotipe şi confuzie la astfel de bolnavi.


TESTUL DE APERCEPŢIE TEMATICĂ (TAT).

Acesta este un test proiectiv care se bazeazã pe povestirea relatatã de subiect la vizualizarea materialului - test constând din 20 cartonaşe cu imagini selecţionate adecvat pentru vârstã şi sex. Imaginile diferã unele de altele şi sunt în mod intenţionat neclare şi ambigue. Pentru fiecare imagine subiectul construieşte o intriga (acţiune) sau o povestire imaginarã. Temele acestor povestiri pot dezvãlui atitudini, tendinţe şi conflicte, deoarece temele transpuse în povestiri sunt deseori legate de teme analoage din viaţa subiectului. Conţinutul povestirilor dã indicaţii cu privire la modul de a percepe şi de a gândi al subiectului, precum şi la temerile, nevoile şi sperantele subiectului. Pentru utilizarea la copii s-a elaborat o varianta cunoscutã sub denumirea de Test de apercepţie la copii (CAT).


TESTUL DE COMPLETARE A FRAZELOR.

Subiectului i se cere sã completeze un numãr de fraze incomplete. Se considerã cã modul în care sunt completate frazele dezvãluie dorinţele, nevoile şi sentimentele subiectului. Deoarece personalitãţile prezintã diferenţe caracteristice de performanţã şi deoarece testul în sine este simplu, de scurtã duratã şi flexibil, este larg utilizat ca test de coroborare.


TESTUL "CONSTRUIŢI UN TABLOU POVESTIRE"

(MAPS=Make a Picture- Story Test). Materialele-test constau dintr-un mare numãr de figuri decupate. Elevul selectioneazã figurile, le aranjeazã şi apoi spune o povestire în legaturã cu aranjamentul. Selecţionarea şi aranjarea materialelor de cãtre subiect şi povestirile inventate pot dezvãlui nevoile şi sentimentele conştiente şi inconştiente ale subiectului.


TESTUL DE ASOCIERE A CUVINTELOR.

Subiectului i se prezintã o serie de cuvinte stimuli şi se consemneazã timpul de reacţie, conţinutul rãspunsului şi emoţia asociatã cu fiecare cuvânt. Cuvintele selecţionate sunt neutre şi alese pentru a da un ajutor diagnostic pe baza raportului între rãspunsurile normale şi cele anormale. Exemple de cuvinte folosite la aceste teste sunt alb, intuneric, femeie, doctor, supãrare, speriat.


TESTUL "CASA- POM- PERSOANĂ"

( H-T-P= House-Tree-Person Test). Subiectului i se cere sã deseneze cu mâna liberã o casã, un pom şi o persoanã. Pe baza desenelor se pot deduce informaţii privind maturitatea, sensibilitatea, flexibilitatea şi integrarea personalitãţii subiectului.


TESTUL ARBORELUI

Pentru a efectua acest test nu vã trebuie decât o foaie de hârtie şi un creion. Desenaţi un arbore pe lungimea foii. Desenaţi apoi un al doilea arbore pe lãtimea foii. Întoarceţi foaia şi desenaţi un pom "de vis". Aşa cum vã vine dumneavoastrã în minte. Nu existã un barem de timp.

Testul se bazeazã pe legatura profundã dintre om şi arbore - acesta reprezentând de fapt o oglindã a sufletului. Primul arbore reprezintã atitudinea socialã şi aptitudinile profesionale ale subiectului. Cel de-al doilea copac reprezinta sinele interior, iar cel de-al treilea reflectã aspiraţiile, dorinţele şi nevoile individului.

Câteva elemente de analizã care pot fi luate în calcul sunt:

•  bradul are o conotatie sexualã

•  chiparosul denotã idealism

•  stejarul - gustul pentru tradiţie şi dorinţa de a fi remarcat

•  palmierul exprimã dorinţa de evadare

•  salcia plângatoare - dezechilibru interior

Un rol foarte important pentru completarea acestui test îl reprezintã analiza crengilor, a scorburilor şi a frunzelor. Astfel, o scorburã pe trunchi poate reprezenta un traumatism din copilarie. Semnul înnegrit reprezinta o angoasã nerezolvatã. Crengile desfrunzite sugereazã singuratatea, iar coroana ne poate indica tipul personalitãţii - subiect introvertit sau extravertit.

Introversiune vs extroversiune: Introvertiţii deseneazã de obicei ramuri farã frunze sau coroanã. Arborele este mic şi mai plasat spre stânga (ceea ce aratã importanţa trecutului, teama de contact), ramurile sunt schiţate dintr-o singurã linie.

Extrovertiţii deseneazã arbori mari, cu frunziş des. Marginile sunt rotunjite, cu deschideri.

Maturitate - Imaturitate: baza foii este şi baza arborelui, formele sunt repetitive, trunchiul are forma de triunghi.

Nesiguranţa, neliniştea: Este relevantã înnegrirea desenului, a crengilor, a solului etc. Ramurile desfrunzite dezvãluie dificultãţi de contact. Capetele ascuţite ale ramurilor aratã agresivitatea.

Nervozitatea este aratatã în primul rând de linii neregulate şi întrerupte. Baza trunchiului este baratã. Liniile sunt retuşate şi apãsate.

Depresia este arãtatã în special de ramurile îndreptate în jos, ca la salcii şi de plasarea ramurilor de-a lungul trunchiului de o parte si de alta.

Impulsivitatea este arãtatã de ramurile în forma de tub şi de liniile aruncate, lansate.