| Referate | Director web | Adauga link | Contact |



Toma Alimos II

- povestire -


       Poezia “Toma Alimoş” este o creaţie epică în versuri, o baladă populară pentru că prezintă momente importante din viaţa unui personaj înzestrat cu calităţi deosebite, elementele reale împletindu-se cu cele fabuloase.

       Titlul baladei reprezintă numele personajului principal (Toma Alimoş).

       Poetul anonim evocă haiducia ca formă a luptei sociale, alegând episoade semnificative din viaţa lui Toma Alimoş.

       În expoziţiune, se prezintă locul acţiunii, un peisaj de câmpie aflat în apropierea muntelui: “ foicica fagului ,\ la poalele muntelui…\ pe câmpia verde-ntinsă, \ şi de cetine cuprinsă…”, şi personajele baladei: haiducul Toma Alimoş şi boierul Manea.

       Prin descrierea din cadrul expoziţiunii se realizează o sinteză a peisajului românesc: munte, deal, câmpii, pădurea de brad. În acest cadru natural, specific românesc, haiducul Toma Alimoş zăboveşte împreună cu murgul său. Se odihneşte şi se ospătează. El este singuratic, ducându-şi viaţa în singurătatea muntelui, şi de aceea, nici armele, nici murgul nu pot suplini tovărăşia omului. Gândurile şi sentimentele lui se îndreaptă asupra naturii cu care se simte înfrăţit: “închinări-oi codrilor, \ ulmilor şi brazilor…”. Codrul, personificat fiind, simte apropierea primejdiei, se înfioară, , murgul necheză, iar armele ies din teci. Încordarea creşte când apare Manea. Naraţiunea este întreruptă aici de descrierea însuşirilor fizice ale celor doi, descriere care prezintă în antiteză portretul lor fizic.

       În intrigă, dialogul dezvăluie motivele supărării lui Manea: faptul că i-a înşelat copilele, i-a tulburat apele, i-a distrus pădurile, şi pretinde “pe murgul vamă”.

        Toma, demn şi cu simţul răspunderii va da seamă pentru faptele sale, dar îl roagă să nu fie acesta un motiv de duşmănie între ei.

       În desfăşurarea acţiunii, sunt urmărite cu ajutorul naraţiunii şi al descrierii, atitudinile şi reacţiile opuse ale celor două persoane şi apoi înjunghierea mişelească a lui Toma Alimoş.

       Poetul anonim povesteşte cum haiducul, cu inima deschisă, întinde boierului plosca, îndemnându-l să se cinstească, să lepede mânia, şi să-I vorbească ca unui frate. Viclean şi laş, Manea i-a cu mâna stângă plosca, iar cu dreapta îl înjunghie mişeleşte, apoi fuge ca un laş. Prin repetiţia verbului “a fugi” şi prin versul “vitejia cu fuga” poetul anonim îşi exprimă dispreţul  pentru lipsa de demnitate a lui Manea.

       Haiducul nu-şi pierde cumpătul într-un moment atât de greu pentru el, şi nu se lasă învins de durere. Astfel, îl atenţionează pe boier că trebuie să răspundă pentru fapta sa, apoi îşi adună ultimele puteri şi pleacă în urmărirea duşmanului.

       Începând cu acest episod, balada capătă un caracter dramatic şi fantastic. De domeniul fabulosului este şi felul în care haiducul îşi strânge mijlocelul cu brâul şi vorbeşte calului cu căldură, ca unui frate. El îi cere să îi fie de ajutor în acest ceas de cumpănă cum I-a fost şi în tinereţe, să-l poată pedepsi pe Manea pentru laşitatea lui. Un alt element fantastic este personificarea calului, care îi ascultă dorinţa şi zboară ca vântul, ajungând duşmanul într-o clipă: “lasă şaua, sai pe mine, \ şi de coamă ţin-te bine, \ ca s-arăt la bătrâneţe, \ ce-am plătit la tinereţe!”

       Printr-un pasaj narativ, poetul anonim surprinde încordarea maximă dintre a conflictului dintre cei doi, când Toma Alimoş îşi răpune vrăjmaşul. Acest moment constituie punctul culminant al baladei. Verbele “repezea, lovea” sugerează repeziciunea cu care haiducul l-a pedepsit pe duşman.

       Deznodământul baladei este pe măsura faptelor deosebite narate în desfăşurarea acţiunii baladei. Continuând naraţiunea, autoul prezintă fiorii morţii care-l cuprind pe haiduc: “foicică micşunea, \ vreme multă nu trecea \ şi pe Toma-l ajungea \ moartea neagră, moartea grea”.

Monologul haiducului exprimă dragostea şi recunoştinţa pentru calul care l-a ajutat: “d-alelei , murguţule, \ d-alelei drăguţule, \ ce-am gândit \ am izbândit, \ dar şi ceasul mi-a sosit”.

       Eroul îi încredinţează calului ultimele sale dorinţe printr-un adevărat testament spiritual: el îi cere murgului să fie îngropat în mijlocul naturii, şi să-I pună la cap floare de bujor iar la picioare busuioc, considerând că acestea sunt un element de legătură între el şi iubita lui. Desprinde de-aici, ca şi din întreaga baladă, sentimentul comuniunii depline a omului cu natura. El doreşte să fie înmormântat în mijlocul ei, ca să se simtă aproape de fiinţele drage: calul şi haiducii, şi spune acela ce-i va pune frâiele murgului va continua lupta împotriva nedreptăţii, pe care a dus-o şi el.

       Natura participă la trăsăturile sufleteşti ale haiducului: încearcă să-i aline suferinţa, şi-l plânge atunci când trece în lumea umbrelor: “codrul se cutremura, \ ulmi şi brazi \ se cletina, fagi şi paltini se pleca, \ fruntea \ de i-o răcorea, \ mâna \ de i-o săruta \ şi cu freamăt îl plângea”

Credincios stăpânului, calul îi sapă groapă în mijlocul naturii în care el a trăit bucuria vieţii, îi aşterne fânişor în mormânt, îi sădeşte flori, apoi pleacă în codru la noul său stăpân, “frăţior de vitejie, tovarăş de haiducie”. Durerea sfâşietoare a calului la pierderea stăpânului, se deduce din folosirea verbelor la imperfect: plângea, răcorea…

Prin expresivitatea orală, realizată printr-o multitudine de interjecţii, substantive în vocativ, formulele de adresare a personajelor baladei populare Toma Alimoş, demonstrează că literatura, în general literatura populară constituie o formă superioară , forma artistică a comunicării.


  • Caracterizarea în antiteză a personajelor baladei Toma Alimoş.


Toma Alimoş

  • caracterizarea personajelor  -


Poezia Toma Alimoş este o baladă populară, deoarece este operă epică în versuri, în care autorul relatează fapte şi întâmplări ieşite din comun, la care participă personaje exemplare, înzestrate cu puteri fabuloase.

În această operă este vorba despre haiducul Toma Alimoş, surprins în lupta împotriva nedreptăţii şi necinstei reprezentată de boierul Manea. Personajele caracterizate sun tocmai haiducul Toma şi boierul Manea.

       Poetul anonim ne face cunoştinţă cu personajele chiar în mijlocul naturii, la poalele muntelui, într-un peisaj specific românesc.

       Caracterizarea directă, folosită în realizarea portretului fizic, şi caracterizarea indirectă, folosită în realizarea portretului moral, sunt cele două procedee de caracterizare folosite de către autor. Toate modurile de expunere (naraţiunea, dialogul, descrierea şi monologul) sunt folosite în această poezie, naraţiunea fiind întreruptă de pasaje descriptive.

       Portretul fizic a lui Toma Alimoş este descris în câteva trăsături dominante: înalt şi puternic, cu ochii negri, înţelept (“mare la sfat”), şi viteaz (“şi viteaz cum n-a mai stat”), în antiteză cu Manea, urât, arţăgos, hidos (“Manea slutul şi urâtul \ Manea grosul ş-arţăgosul”), a cărui apropiere o  simt codrul, murgul şi armele, toate acestea fiind într-o strânsă legătură cu Toma Alimoş: “Codrul se cutremura \ Fagi şi paltini \ Se pleca […] \ Armele din teci ieşea”. Pentru a realiza în antiteză portretul fizic al personajelor, autorul anonim foloseşte caracterizarea directă (prin intermediul descrierii, care întrerupe firul narativ al baladei tocmai cu acest scop).

       Portretul moral al personajelor este realizat prin atitudinea lor unul faţă de altul, mediul social în care trăiesc, şi faptele lor.

       Haiducul trăieşte în mijlocul naturii, care-i oferă ocrotire, hrană, adăpost, odihnă, natură cu care el se află într-o comuniune perfectă. Cu o fire închisă şi morocănoasă, (“arţăgosul”), şi aspect înfiorător (“vine ca vântul”),  pe un ton ameninţător, lacomul boier Manea îi cere mânios socoteală haiducului că I-a încălcat moşia, şi îl solicită pe murg “drept vamă”. De aici putem observa atitudinea impunătoare a boierului faţă de Toma Alimoş. Haiducul nu-şi pierde cumpătul şi nu se lasă impresionat de mânia şi atitudinea lui Manea. Cu chibzuinţă, îl îndeamnă să lase mânia deoparte şi să judece drept faptele.

       Pentru a-l asigura de bune intenţii, îi oferă cu ospitalitate plosca haiducească să bea în semn de prietenie şi împăcare (de-aici deducem bunele intenţii ale haiducului faţă de boier): “Dă-ţi mânia la o parte \ Şi bea ici pe jumătate, \ Ca să ne facem dreptate \ […] \ Îi da plosca haiducească \ Mânia să-şi potolească \ Ca cu-n frate să vorbească…”.

       Profitând de încrederea şi atitudinea prietenoasă a haiducului, Manea îl înjunghie mişeleşte şi fuge, făcând o faptă demnă de dispreţ. Toma îl caracterizează necruţător pe boier: ticălos (“pui de lele”) laş şi fricos (“viteaz ca o muiere”), lipsit de inimă (“câine rău”). În acest moment autorul anonim foloseşte hiperbola pentru a da suspans şi fantezie povestirii: deşi rănit, curajul şi dârzenia haiducului îl fac să reziste până duce la îndeplinire datoria pe care el o avea: de a-l pedepsi pe Manea, cel care încălcase legile nescrise ale colectivităţii. Personificat fiind, calul credincios îl ajută să-şi îndeplinească datoria înainte de a muri. Rănit fizic, dar şi moral, Toma Alimoş abia aşteaptă “pagubele să-şi plătească”. El îl ajunge pe Manea din urmă, “şi cu sete îl lovea \ Capu-n pulbere-I cădea”.

       Ultimele clipe de viaţă şi ultimele dorinţe ale lui Toma Alimoş ne dezvăluie dragostea pentru natură, regretul de a-şi părăsi mândra, precum şi credinţa şi prietenia faţă de haiduci. Plânsul codrului şi al murgului sunt expresia tristeţii lor faţă de pierderea unui bun şi devotat prieten, un tânăr viteaz cu suflet cald şi generos, răpus pe nedrept de răutatea şi invidia boierului (“Codrul se cutremura, \ Ulmi şi brazi \ Se clătina, \ Frunte de i-o răcorea \ Mâna de i-o săruta”).

       Modurile de expunere folosite în realizarea portretului moral sunt naraţiunea, cu ajutorul căreia desprindem faptele şi întâmplările relatate, trăsături morale ale personajelor; dialogul şi monologul, cu ajutorul cărora ne sunt prezentate ultimele gânduri şi ultimele dorinţe ale haiducului Toma Alimoş, aflat în pragul morţii.

       Haiducul a rămas un model de frumuseţe morală, de vitejie şi credinţă, pe care poporul român l-a cinstit şi l-a cântat în nenumărate balade.

  • Demonstraţi că o operă epică studiată este o baladă.


Toma Alimoş


       Balada populară este o creaţie epică în versuri, în care autorul anonim relatează fapte şi întâmplări deosebite, inspirate din trecutul istoric, datinile şi tradiţiile poporului, la care iau parte personaje exemplare, înzestrate cu puteri supranaturale, realul îmbinându-se cu fabulosul.

       Opera epică Toma Alimoş prezintă o întâmplare neobişnuită din trecutul îndepărtat, şi anume lupta viteazului haiduc Toma Alimoş pentru dreptate şi libertate. Acţiunea pune accentul pe o întâmplare neobişnuită din viaţa haiducului, şi anume felul cum cu ultimele puteri îl ucide pe duşmanul său de moarte Manea boierul.

       Acţiunea este simplă, întâmplările evidenţiind momentele subiectului, într-o gradaţie a tensiunii emoţionale. Ea se desfăşoară în timp (cele mai îndepărtate timpuri, pierdute în negura multor ani) şi în spaţiu (un peisaj de câmpie, aflat în apropierea muntelui, un peisaj specific românesc: “foicica fagului \ la poalele muntelui… \ pe câmpia verde-ntinsă \ şi de cetine cuprinsă…”).

       Personajele acestei naraţiuni sunt neobişnuite, în număr redus (haiducul Alimoş şi boierul Manea), precum întâmplările, şi sunt prezentate de obicei în antiteză: haiducul Toma Alimoş este haiducul baladei, viteaz, curajos, care luptă pentru dreptatea şi libertatea poporului său, iar boierul Manea, care este simbolul laşităţii şi urâţenii sufleteşti şi fizice.

       O caracteristică importantă a acestei opere epice este faptul că eroul exprimă sentimente de dragoste faţă de natură, în mijlocul căreia trăieşte, creându-se astfel între el şi natură o comuniune perfectă.

Un alt element important în această operă este faptul că realul se îmbină cu fabulosul, fabulosul ocupând cea mai mare parte în operă. Faptul real de la care se pleacă este lupta eroică a haiducului despre dreptate şi libertate, reprezentată de Toma Alimoş. Fantasticul este creat intenţionat de autorul anonim, cu scopul de a evidenţia vitejia şi haiducia acestui haiduc: când este rănit îşi adună măruntaiele, se urcă pe cal şi reuşeşte să-l răpună pe duşman. Scena aceasta este realizată cu ajutorul hiperbolei. Finalul acestei opere ţine tot de fabulos, în care este evidenţiată comunicarea haiducului cu mediul în care trăieşte: murgul şi codrul.

       Modurile de expunere din această operă se îmbină armonios: modul principal de expunere este naraţiunea, îmbinată pa alocuri cu descrierea şi dialogul, şi în final cu monologul.

       Pe baza argumentelor aduse mai sus, putem spune fără teama de a greşi că opera literară “Toma Alimoş” este o baladă populară, cu caracter oral, colectiv, sincretic şi anonim.