| Referate | Director web | Adauga link | Contact |






ATM

ASYNCHRONOUS TRANSFER MODE




Este cea mai răspândită tehnologie de telecomunicaţii, bazată pe standarde bine definite, pentru transportul de date, video şi voce la viteze foarte înalte şi se utilizează de obicei în arterele principale ale reţelelor (backbone). ATM a căpătat o răspândire largă din cauza flexibilităţii înalte de susţinere a unei game largi de tehnologii, cum ar fi Frame Relay, IP, DSL şi altele. Tehnologia ATM se poate folosi pentru interconectarea nodurilor, iar în anumite cazuri şi pentru conectarea clienţilor.


ATM este o tehnologie de comutare a celulelor (de aceea ea se mai numeşte uneori (Cell Relay) şi de multiplexare, ceea ce combină avantajele comutării de circuite (viteză garantată şi întârziere constantă) şi pe cele ale comutării de pachete (flexibilitate şi eficienţă în caz de trafic discontinuu). La intrarea în comutatoarele din reţeaua ATM toate datele se despart în porţiuni de 48 octeţi, cărora li se adaugă 5 octeţi de antet care conţine date de serviciu. Astfel se formează celule ATM de 53 octeţi, care se transmit prin reţea. La ieşire din reţea antetele se aruncă şi datele ajung la destinaţie sub forma iniţială. Tehnologia ATM permite utilizarea unei lărgimi de bandă de la câţiva megabiţi pe secundă până la zeci de gigabiţi pe secundă.


ATM se defineşte un mod de transfer asincron, pentru a-l deosebi de alte tehnologii sincrone, cum ar fi TDM (Time Division Multiplexing). În cazul TDM fiecărui utilizator i se atribuie un anumit interval de timp, care îi aparţine şi în care nu poate transmite nimeni altul. Dacă o staţie are de transmis mai multe date, ea poate transmite doar în intervalul de timp rezervat ei, chiar dacă altă staţie nu are nimic de transmis în acelaşi interval de timp, şi ale cărei intervale rămân neutilizate. În cazul ATM, intervalele de timp sunt disponibile la cerere în dependenţă de trafic, iar selectarea destinaţiei se efectuează prin descifrarea adreselor cuprinse în fiecare celulă de informaţie ATM.



Structura celulei ATM


       Câmpul de 4 biţi corespunzător identificatorului fluxului generic (GFI) este folosit pentru reglarea fluxului de informaţii într-o reţea ATM. Câmpul de 8 biţi corespunzător dentificatorului căii virtuale (VPIVirtual Path Identifier) reprezintă jumătate dintr-un identificator de conexiune care cuprinde două părţi. Acest câmp identifică o cale virtuală care poate reprezenta un grup de cuvinte virtuale existente pe acelaşi traseu.

GFC = Generic Flow Control CLP = Cell Loss Priority
VPI = Virtual Path Identifier HEC = Header Error Control
VCI = Virtual Circuit Identifier NMI = Network Node Interface
PTI = Playload Type Identifier UNI = User Network Interface





          Câmpul identificatorului canalului virtual (VCI) este a doua jumătate a identificatorului de conexiune (ce cuprinde două părţi) transmis în antetul ATM. Câmpul VCI de 8 biţi identifică o conexiune între două terminale (staţii) ATM între care

se realizează o aplicaţie.

Canalele virtuale multiple pot fi transportate în cadrul unei căi virtuale unice.

Câmpul tipul informaţiei utile (PTI) specifică tipul informaţiei transportate în zona de 48 octeţi informaţionali ai celulei ATM.


Câmpul de 3 biţi specifică tipul informaţiilor utile adică sunt informaţii de gestiune sau date utilizator. Celelalte câmpuri suplimentare vor primi utilizări viitoare.


Câmpul Prioritatea Celulelor Pierdute de 1 bit indică importanţa celulelor. Dacă bitul este 1 celula poate fi eliminată de un comutator în caz de congestionare a traficului. Dacă celula poate fi eliminată, bitul corespunzător câmpului primeşte valoarea zero.

Câmpul Controlului Erorilor de Antet (HEC) are 8 biţi şi reprezintă rezultatul unui cod redundant ciclic (CRC) calculat pentru antetul celulei ATM. Câmpul asigură capacitatea de detectare a erorilor de un bit şi a unor anumite erori de biţi multipli ce pot aparea în antetul celulei ATM de 40 de biţi.

Modul de transfer asincron (ATM) se foloseşte pentru a expedia  şi semnal pe lângă alte tipuri de trafic WAN, dar nu uşor, tehnica nu este flexibilă şi nici ieftină.

          Nici un operator de seamă nu are în serviciu vreun client care să vorbească zilnic printr-o reţea ATM WAN. Cu toate acestea, vocea via ATM este bine definită pentru multi dintre cititori. Chiar în "Telecom" nr. 4/1995 au fost prezentate aspecte ale acestui tip de trafic. O statistică realizată de Network World arată că din circa 100 de manageri de reţea, jumătate şi-au pus în plan instalarea ATM-ului; 40% din aceştia, mai îndrăzneti, au spus în gura mare că vocea lor se va auzi printr-o reţea ATM.


Ceea ce a urmat a demonstrat că planurile vor fi însoţite de întârziere din cauza ritmului de cărută la care s-a adoptat ATM-ul în reţelele de utilizatori. Costul, probabil bazat pe o oarecare economie, nu a fost un factor de decizie în faţa ideii de a comasa vocea, datele, imaginile statice şi în mişcare.


Sunt multi visători (utopici), printre aceştia remarcându-se aceia care au văzut serviciul telefonic clasic rulând pe o infrastructură de reţea ATM. Mulţi operatori se aşteaptă la avantaje de pe urma acestei mixări, o dată ce ATM va ajunge la majorat. (Rămâne de văzut dacă ATM-ul creşte ca un Făt-Frumos sau ca un om de rând.) Estimarea îl maturizează abia prin 2010.


Unii manageri de reţea văd semnalul vocal susţinut la nivel de desktop printr-o aplicaţie multimedia, în timp ce ATM-ul va fi utilizat şi în mediul local şi în corporaţiile WAN. Astăzi, există aplicaţii de date pe calculatoare de birou, care pachetizează vocea şi o includ în transmisiile de date. Dacă reţele locale (LAN) sunt conectate prin reţele ATM, semnalele vocal si de date pot merge via ATM fără a se bate cap în cap.


Totuşi, nu este exclus să avem de-a face cu o calitate sub standard a semnalului vocal sau a caracteristicilor de satisfacere a unui apel cu care ne-am deprins. De exemplu, ce se întâmplă dacă sunăm pe cineva la o staţie de lucru şi nu este nimeni să răspundă? Cum va fi redirijat apelul către secretară, operator sau în spaţiul de poştă vocală? Mai sunt multe de făcut...


Orientarea reţelelor vocale private bazate pe multiplexarea cu diviziune în timp (TDM) către ATM este în acest moment cea mai verosimilă ţintă pe termen scurt, dar chiar si aici se întrevede un labirint.


"Pentru viitorul imediat, vocea prin reţelele ATM se loveste de absenţa unui înlocuitor pentru liniile private", afirmă Rou Toth, manager de producţie InterSpan ATM/AT&T. "Mai sunt încă unele funcţii care trebuie îmbunătăţite privind circuitele virtuale comutate (SVC), detecţia fraudelor, poşta vocală, taxarea, ridicarea apelului."


Despre cost, veşti rele. Pur si simplu, transferul vocii prin ATM, într-o companie, nu este pentru zgârie-brânză.


Mai întâi, echipamentul local pentru clienţii ATM , util în tratarea semnalului vocal, este foarte scump. Apoi, şi foarte important, clasa de serviciu ATM pe care îl aveţi în vedere să susţină vocea - rata de bit constantă (CBR), de cele mai multe ori - este taxată cu un onorariu mai mare ca al liniilor private, la aceeaşi lărgime de bandă. Operatorii justifică plusul de preţ, arătând că un serviciu ATM prin facilităţile sale de redirijare este un serviciu mai bun.


Chiar şi aşa, vânzătorii de ATM/CPE înrăiţi susţin că perioada de achitare a clienţilor este între 8 si 12 luni. Dar adăugând costului pentru echipament şi pentru dezvoltările ulterioare, numai pentru trafic vocal şi comparând acest cost, cel pe care îl plătiţi pentru serviciul de transport voce pe care îl aveţi deja, veţi constata că exercitiul nu este simplu.


Piaţa serviciului public ATM are doar un singur furnizor de servicii vocale, servicii care utilizează tehnica ATM cu titlul de mecanism de transport fundamental. Serviciul WAVE al lui MFS Datanet, care se bazează pe platforma Magellan Passport (Northern Telecom), este proiectată să menţină tehnologia ATM transparentă pentru utilizatori şi să elibereze managerii de reţele de povara cunoştinţelor despre ATM. Utilizatorii pur si simplu conectează tradiţionalul echipament vocal şi de date la o unitate a serviciului de date ATM sau la o unitate a serviciului "canal" (DSU/CSU), echipament care converteşte traficul într-un unic flux de celule ATM şi care oferă clienţilor câteva dintre avantajele teoretice (lărgimea de bandă eficientă) ale ATM-ului.

Serviciul este deja aplicabil în Chicago, Los Angeles, New York, San Francisco, San Jose - California.


Produsul firmei MFS Datanet se vrea a fi simplu pentru clienţi; ritmul de evoluţie este rapid în acest sens. Platformele cele mai avansate din zilele noastre vor fi depăsite într-un singur an. Cu WAVE, utilizatorii potenţiali pot naviga în oceanul ATM, chiar dacă nu sunt ghidaţi de standarde stabile.


Sunt însă si abonaţi care au rostit cuvinte în ATM, puţini ce-i drept. O companie de pionierat în această arenă este Nortel, care şi-a instalat una dintre cele mai largi reţele ATM de corporaţie de azi. Anul trecut, firma şi-a instalat comutatoarele Magellan Passport în reţeaua internă si a început să emită semnale vocale în traficul reţelei publice ATM WAN. Acum, firma are 12 comutatoare în 10 locuri de bază, răspândite în America de Nord. Cap la cap, sunt peste 100 de interfeţe T-1 ataşate de Magellan-i, care sunt direct prinşi de centralele locale PBX. Aceste centrale PBX, în schimb, sunt conectate la alte 64 de centrale PBX de-a lungul şi de-a latul Americii.


Zilnic, mediul de transmisie T-3 ATM se confruntă cu peste 80.000 de apeluri şi cu mai mult de 300.000 de minute de apeluri "Passport", este dotat cu suport pentru semnalul vocal - clasa de serviciu "rată binară variabilă în timp real (vBR-RT)", ceea ce îl înnobilează cu avantajele multiplexării statistice ATM. Reţeaua T-3 ATM mai are în sarcina sa de zi cu zi si transportul a 112 milioane de pachete IP .


"Deja suntem gata să optimizăm costul lărgimii de bandă si al scalabilitătii reţelei, prin mixarea traficului vocal si de date în reţeaua publică ATM", declară Mr. Eddy Jones, senior manager în departamentul de inginerie generală pentru voce, date, multimedia, firma Nortel.


"Configuraţia PBX a fost deja mult simplificată prin folosirea caracteristicilor de operare dinamică în reţea, proprii produsului Passport, comparativ cu reţeaua TDM utilizată de noi anterior. Configuratiile PBX se vor simplifica si mai mult prin coordonarea viitoare a procesului de dirijare prin PBX-uri în reţeaua ATM."


Cu certitudine, Nortel se află într-o postură diferită de cea a multor companii, în sensul că foloseşte comutatoarele pe care le fabrică. Pentru cei care nu sunt în această situatie, lucrurile au putin altă fată.


Mai întâi, eliberarea standardelor pentru utilizarea eficientă a transportului de semnal vocal prin ATM este încă un proiect; nu este cazul să căutati furnizori de servicii "vocea prin ATM" mai devreme de 1997.


Până atunci, însă, nu este un risc prea mare pentru acei ingineri care vor să testeze echipamentele locale de abonaţi (CPE) si serviciile de transport sau care vor să dea o sumă mai sănătoasă pe echipamente; experienta acumulată nu va fi o iluzie, chiar si în conditiile de azi, cu aplicaţii ATM vocale limitate. Atentia trebuie să fie îndreptată spre anularea ecoului, detectia tăcerii în apel, spre algoritmii de compresie si către clasa de serviciu VBR-RT. Se va evita, astfel, ineficienta si costul mare, specifice serviciilor CBR.


În aceeaşi ordine de idei, nu putine sunt la număr problemele care trebuie luate în seamă la proiectarea reţelelor vocale particulare, bazate pe ATM.


Sunt cunoscute două principale metode de abordare a operării tradiţionale în reţelele PBX: prima metodă constă în utilizarea liniilor particulare pentru a conecta centrale de corporaţii (PBX); a doua metodă înseamnă conectarea fiecărei centrale PBX la reţeaua publică vocală si abonarea la un serviciu de reţea privată virtuală (VPN). Reţelele vocale private cer întretinerea tabelelor de rutare prin reţea, în fiecare PBX. Cu reţelele private virtuale (VPN), tabelele de rutare din PBX sunt gestionate de serviciul cerut.


În fiecare caz, trunchiurile PBX vocale pot fi transferate în ATM. Totusi, furnizarea suportului optim pentru trunchiuri are nevoie de interpretarea semnalelor inter-PBX, cum este cazul semnalizărilor prin SS7 "Siganlign System 7" din America de Nord.


Interpretarea acestor semnalizări aduce şi avantaje. Apelurile tip semnale de date sau fax pot fi îndrumate diferit faţă de apelul vocal. Rutarea apelului poate fi optimizată pentru a îmbunătăti disponibilităţile reţelei şi costurile. Planul de apelare poate fi întreţinut central. Apelurile sigure, apelurile internaţionale pot fi comprimate pentru a oferi o eficienţă mai bună în reţea.


Sunt însă şi două probleme majore. Există destul de multe sisteme de semnalizare vocale tip SS7, utilizate în întreaga lume. În plus, nu sunt încă mecanisme care să permită reţelelor ATM să traducă aceste sisteme de semnalizare foarte diverse şi nici nu este clar când vor apărea.


O altă problemă tehnică este întârzierea adresării pe durata procesului de transmitere a semnalului vocal de la un capăt la altul. Întârzierea poate apărea când se adaptează semnalul vocal în fluxul de celule ATM şi la ieşirea din reţeaua ATM, acolo unde celulele trebuie memorate temporar în buffer-e, pentru a minimiza efectele jitter-ului de reţea. Dacă un apel este dirijat prin centrale PBX intermediare, aceste întârzieri componente se adună, deoarece la fiecare joncţiune traficul trebuie convertit de la formatul celulă ATM în semnal vocal si apoi invers, în celule.


Tehnica ATM are un aşa-numit parametru de calitate (QOS) - toleranţă la variaţia întârzierii unei celule (CDVT) - proiectat să menţină variaţia în întârziere dintre celule la minimum. Parametrul "întârzierea celulei în tranzit" (CTD) este o combinaţie între întârzierea de propagare şi cea de procesare în nodul unei reţele. Întârzierea la nivelul unui nod este determinată de procesarea cozilor de aşteptare de comutare şi de routare.


Testarea semnalului vocal prin ATM nu este încă edificatoare, pentru a înţelege setările optime ale acestor parametri şi ceea ce se întâmplă într-un mediu fizic real. Cu alte cuvinte, nu s-a demonstrat că "merge".


Ecoul este un aspect controversat, o altă problemă tehnică, care poate fi uşor depistat de utilizatorii "orientaţi" pe semnalul de date, implicaţi probabil cu implementarea reţelelor ATM. Toate telefoanele analogice produc ecou, care devine semnificativ (supărător) dacă întârzierea cap-la-cap sare de 32 de milisecunde. Pentru a evita această problemă în reţelele vocale, operatorii plasează compensatoare de ecou cât mai aproape posibil de fiecare abonat. Compensatoarele de ecou sunt necesare şi în reţelele ATM, deci trebuie să căutăm un echipament dotat cu caracteristici de compensare integrală a ecoului.


ţiva producători de centrale de corporaţii PBX oferă sau au în planul de ofertă interfeţe ATM, care permit înlocuirea liniilor fixe vocale (bazate pe TDM) cu conexiuni emulate cu circuite ATM. Aceste conexiuni utilizează însă clasa de serviciu CBR (rată de bit constantă) care nu oferă avantajele multiplexării statistice (vezi Telecom nr. 4/1995). Clasa CBR este şi o mare risipitoare de lărgime de bandă, cum este şi multiplexarea cu diviziune în timp (TDM). Rata binară variabilă (VBR) sau chiar rata binară disponibilă (ABR) caracterizează un serviciu care ar putea fi în cele din urmă mai eficient.


Prin emularea de circuite, canalele cu rata de transfer de 2.464 kb/s, realizate pe T-1, sunt mapate într-o conexiune virtuală ATM CBR. Uzual, nu toate cele 24 de canale de definesc ca trunchiuri PBX, doar un mic procent fiind de fapt utilizat la un moment dat. Ce rezultă? Irosirea lărgimii de bandă. În plus pentru rezervarea lărgimii de bandă pentru un canal neutilizat, ATM-ul adaugă un antet de 5 bytes. Pentru a susţine o legătură de 1,5 Mb/s, circuitul ATM trebuie setat la 1,7 Mb/s.

Ca si aplicaţiile de date intermitente, natura apelurilor vocale nu justifică întreaga lărgime de bandă dedicată - doar o singură persoană vorbeşte, de regulă, la un moment dat şi pot exista pauze în dialog. Majoritatea reţelelor vocale private sunt proiectate să suporte perioadele traficului de vârf fără să blocheze vreun apel, aşa că o mare parte din timp lărgimea de bandă a reţelei este neutilizată. Utilizarea lărgimii de bandă dedicate pentru a duce semnal vocal intermitent este ineficientă.


Din nefericire, aşa se întâmplă dacă folosim clasa de serviciu CBR prin ATM. În fapt, aveam de-a face cu ineficienţă, pierzând şi avantajele oferite de multiplexarea statistică, de acum asociată comutatiei de celule.


Dar aceasta nu înseamnă că aplicaţiile cu semnal vocal nu se pot desfăşura într-o reţea ATM, nici că tehnologia nu poate ajuta la mărirea eficienţei lărgimii de bandă sau la reducerea costului pentru aplicaţii.

Pentru a fi eficient, semnalul vocal pus în seama ATM-ului are nevoie de clasa de serviciu cu rata binară variabilă (VBR) în timp real. Un echipament local de abonat (CPE) trebuie să îndeplinească minimum trei funcţii: detecţia pauzei în dialog, compensarea/anularea ecoului, compresia (optional), şi acesta ar fi doar începutul. Pentru că saltul calitativ s-ar vedea doar când s-ar susţine caracteristicile reţelelor private virtuale (VPN) sau când s-ar rezolva problemele de semnalizare.


Problema este în principal cauzată de pierderea, ignorarea standardelor CPE. Soluţiile de azi care facilitează transportul vocii prin reţeaua ATM sunt în general particulare. Forumul ATM mai are pe cap multe standarde de elaborat, chiar şi în ceea ce priveşte conversia în celule ATM. Cât timp standardele nu sunt finalizate, nu prea este de ales altceva decât varianta CBR - rata binară constantă - sau decât emularea de circuite.


Aplicaţiile modului de transfer:

           

Maparea protocoalelor LAN în reţelele ATM, ca şi dezvoltarea API-ATM (Application Program Interface - Asyncronous Transfer Mode) sunt două dintre cele mai importante aplicaţii la care se lucrează.


Se încearcă să se meargă dincolo de acele standarde care definesc simplist modul de interconectare a dispozitivelor ATM, să dezvolte un plan, o strategie, prin care aplicaţiile noi, dar şi cele existente să beneficieze de avantajele unice ale retlelor ATM. Acest mode de gândire crează însă o controversă înverşunată, cea mai susţinută de când s-a stins o altă poveste cu a fi sau a nu fi, ne amintim de standardul ATM - 25 Mb/s.


Când se aduce vorba despre aplicaţiile ATM, îţi imaginezi o mulţime de lucruri, îţi faci o groază de gânduri despre programatorii care dezvoltă noi şi puternice aplicaţii multimedia, proiectate de-a dreptul pentru reţelele ATM. Dar ATM-ul este o tehnologie universală - se simte ca la ea acasă şi în reţele LAN şi în reţele WAN - deci orice aplicaţie poate fi în cele din urmă o aplicaţie ATM. Orice aplicaţie, mai nouă sau mai puţin nouă, trebuie să exploateze caracteristicile ATM-ului.


În realitate, peste 95 de procente din aplicaţiile ATM care vor rula în anii următori sunt scrise deja. Mai mult, este vorba despre aplicaţiile critice de business din LAN-urile care deja operează si care vor trebui să ruleze sub emblema ATM, pentru a-i certifica succesul.


Se cunosc două căi de strămutare a unei aplicaţii de LAN într-o reţea ATM. Unu: aplicaţia poate fi mapată în ATM la nivelul de protocol, cu un driver special software de LAN special, care controlează adaptorul ATM în sistemul clientului. Vânzătorii de adaptoare oferă clienţilor un software de emulare LAN. Doi: aplicaţiile pot fi legate direct la ATM, mai bine decât printr-un protocol LAN, via middleware (driverul WinSock/Windows - Microsoft). Cum va arăta un astfel de software matur este încă o enigmă.



Maparea protocolului


Maparea de protocol pentru aplicaţiile LAN este tocmai ceea ce a aprobat Forumul ATM în standardul numit Versiunea 1 - Emularea LAN-ATM (LANE). LANE operează la nivelul 2 - MAC/OSI (controlul accesului la mediu) şi va fi folosită, în prima fază, pentru operarea în reţea ATM la nivel de workgroup.

           

Pentru operarea în reţeaua de întreprindere, exista două activităţi care folosesc emularea la nivelul 3 - OSI (REŢEA). Deoarece aici intră în discuţie procesul de rutare, aceste două standarde proiect ne vor schimba cunoştinţele despre routerele din reţelele noastre.


Prima opţiune este standardul Multiprotocol - ATM (MPOA - Multiprotocol over ATM), deja conturat de Forum. Cisco Systems, Newbridge Networks sunt cei mai decişi suporteri ai standardului MPOA.


Folosind MPOA, protocoalele LAN actuale sunt mapate în adrese ATM de către un server de dirijare. Serverul este un fel de server de directoare, care "ştie" adresele ATM ale statiilor ATM care rulează aplicaţii LAN sau care "vede" punctele de contact ATM cele mai oportune în preluarea staţiilor LAN.

A doua opţiune pentru protocoalele de nivel 3 este interfaţa privată integrată, pentru accesul reţea-la-reţea (Integrated Private Network-to-Network Interface, I - PNNI), mai adecvată vederilor IBM sau BayNetworks.


Cu I-PNNI, propriul protocol de routare ATM este pus să transporte informaţii de adresare şi topologie despre LAN-urile tradiţionale sau despre statiile LAN emulate ATM din reţelele ATM. La limita reţelei ATM, această informaţie este utilizată pentru a transpune informaţii de dirijare în protocoalele tradiţionale de nivel 3, cum sunt RIP (Routing Informaţion Protocol) sau Open Shortest Path First.


Maparea unui protocol în ATM înseamnă interceptarea conexiunii pe care curge o aplicaţie LAN, după ce a fost creat un număr oarecare de niveluri pentru protocoale LAN, de către un software de client sau de server.

De exemplu, LANE operează la nivelul MAC şi emulează servicii pentru oricare aplicaţie LAN. Protocolul MPDA, care furnizează servicii şi la nivelul 2 şi la 3, ar putea emula caracteristicile unor protocoale ca IP.


Valoarea mapării de protocoale este dată de faptul că, de multe ori, poate fi utilizată pe aplicaţiile existente. Se înlocuieşte pur şi simplu un driver de cartelă-interfaţă de reţea cu un SW bazat pe ATM si care susţine standardul de mapare a protocoalelor utilizate. Nu este nevoie de o recompilare a codului sursă şi nici nu se impun schimbări ale aplicaţiilor.


Maparea unui protocol protejează întreaga stivă de protocoale de aplicaţii, inclusiv antetul acesteia; astfel, legarea staţiilor ATM cu cele tradiţionale LAN se poate face usor: pur şi simplu se extrage antetul ATM adăugat mesajului "LAN" şi ceea ce rămâne poate fi remis reţelei locale.



Neajunsuri                                                    


Criticii schemelor de mapare a protocoalelor evidentiază faptul că nu sunt folosiţi integral parametrii de control ai ATM-ului (calitatea serviciului - QOS), cei care asigură că traficului unei aplicaţii îi este dată prioritatea garantată.


Parametrul implicit QOS din protocolul LANE, de exemplu, înseamnă clasă de serviciu nespecificătă, ceea ce se traduce în practică prin serviciu fără garantii.


Suntem în acest caz în faţa unei critici oarecum injuste, deoarece aplicaţiile actuale din LAN nu specifică vreun parametru de control QOS şi nu este clar ce serviciu sau ce strategie de mapare a protocoalelor poate fi luat(ă) în considerare fără a avea o cerere concisă a unei aplicaţii.

Câtiva pasi înainte în aria aplicaţiilor LAN ar putea uşura intenţia progresiştilor care vor să specifice calitatea serviciului. Protocolul "Resource Reservation" (RSVP), de exemplu, ar putea permite unei aplicaţii să ceară o calitate a serviciului precizată. Dacă software-ul de client LANE sau clienţii protocolului MPOA-I-PNNI receptionează cereri RSVP, se poate stabili circuit virtual comutat ATM (SVC) cu nivelul de serviciu dorit.


Dacă se rezolvă ecuaţiile QOS, ce se va întâmpla în cazul variatelor strategii de mapare a protocoalelor?

Clienţii se vor putea obişnui cu ideea că routerele echipate cu protocoale LANE, MPOA sau I-PNNI vor fi capabile să interconecteze oricare dintre aceste domenii, aşa cum putem lega astăzi o reţea Ethernet de una Token ring. Diferenţele faţă de ATM nu vor crea insule distincte.


Forumul ATM încearcă, în aceeaşi ordine de idei, să pună punctul pe "i" în ceea ce priveşte interoperarea diverselor strategii de mapare a protocoalelor LAN. Grupurile de lucru LANE si cel MPOA au stabilit un set de modificări pentru LANE 2.0, acum în plină dezvoltare, care vor face din LANE un subset al lui MPOA.

În cuvinte mai pe întelesul tuturor, emularea LANE se va folosi pentru aplicaţiile MPOA tip bridge, pentru conexiunile dintr-o subreţea şi pentru protocoalele MPOA şi interacţiunile destinate conexiunilor din afara subreţelei.


Interfata I-PNNI va fi mai simplă sau mai complicată, depinde de distanţa la care se situează organismul faţă de standardul propus. MPOA poate utiliza, de fapt, I-PNNI pentru a transporta informaţiile de adresare a unui protocol vechi sau pe cele de routare, prin reţeaua ATM, între serverele de routare. Pe de altă parte, I-PNNI poate transfera aceste informaţii pe orice cale către oricare staţie ATM, chiar si la un simplu calculator de birou (desktop).

Având la dispoziţie un standard complet I-PNNI de routare, grupul de lucru poate utiliza de acum interfaţa şi îşi poate rezolva problemele sale, dar şi interoperabilitatea cu celelalte două standarde de mapare a protocoalelor.


Sunt unii utilizatori care par preocupaţi de faptul că abundenţa de standarde de mapare a protocoalelor va frâna dezvoltarea conceptului de interoperabilitate. Suntem cu toţii de acord că o reţea ATM mondială, cu o singură metodă de mapare a protocoalelor, este si mai simplă. Practic, însă, clienţii vor trebui să se gândească bine la acele produse care întrunesc cerinţele specifice dorite si compromisurile minime.



API si ATM


A doua metodă de abordare a problemelor legate de rularea aplicaţiilor LAN în ATM are în vedere faptul că aproape toate API-urile de comunicaţie sunt API-uri de transport, operând la nivelul 4 OSI.


API la nivelul Socket-urilor pentru TCP/IP, de exemplu, operează la nivelul TCP, deasupra nivelurilor "legătură de date" (MAC) si "reţea" (IP).

Dacă API-urile de transport utilizate acum în aplicaţii ar fi trebuit să fie mapate de software direct pentru stabilirea apelului ATM - mai bine decât în cazul mesajelor fără conexiune specifice nivelurilor 2 si 3 OSI - datele QOS din aplicaţie puteau fi folosite în setarea tipului de serviciu ATM (ABR sau VBR).


Cu acest avantaj în braţe, putem oare să zdruncinăm întregul concept LANE sau MPOA? De fapt, sunt controverse în maparea API, ceea ce ar putea declanşa neînţelegeri în interoperabilitate.


Pe ordinea de zi a problemelor legate de API, la punctul unu găsim că sunt multe de ştiut într-o API-Socket şi mai puţine într-un serviciu de flux orientat pe conexiune. Socket, ca şi alte API-uri, oferă ambele tipuri de servicii: orientate pe conexiune şi fără conexiune (datagrame). Este uşor să înţelegem cum primul tip de serviciu poate fi mapat într-un circuit virtual comutat ATM (SVC-ATM). Dar cum stăm când se iveşte un serviciu "datagramă ATM"?


Câteva reţele ATM pun la dispoziţie servicii fără conexiune, adăugând un server care realizează ceea ce imaginează un banal server broadcast în emularea LANE.


La punctul doi, dăm nas în nas cu problema adresărilor. Reţelele TCP/IP conţin un server cu numele din domeniu, care converteşte numele logic din Socket în adresă IP. În orice formă de emulare LAN, acest server încă va trebui să existe pentru utilizatorii TCP/IP, trebuind să-si menţină aceeaşi funcţionalitate TCP/IP care a avut-o.


Dar ce va fi un DNS (domain name server) într-o reţea combinată "Sockets" + ATM?


În concluzie, clasicele API-uri de date ("Sockets") dau de greu când este vorba despre conexiuni ATM isocrone - asa-zisele servicii clasă A ale aplicaţiilor video. Programele citesc şi scriu date din/în zone mici şi arbitrare. Variaţia în comutaţia de procese între sistemele de operare poate influenţa radical rata de iesire a unui astfel de proces de citire/scriere, ca oricare alt factor de sistem. Adică, conexiunile video sau voce ar putea pierde sincronizarea printr-o întârziere excesivă a tratării programului.


Realizarea unei conexiuni isocrone într-un sistem nu este o descoperire de ultimă oră. API-urile telefonice au satisfăcut-o din totdeauna. Un PC de tratare a unui apel, utilizând Telephony Services API (TSAPI), nu afectează nici măcar o silabă vocală. Se comandă o conexiune si fluxurile de informaţii din canal care nu includ programul.


Viitoare conexiuni video ATM vor permite cu siguranţă legarea adaptorului ATM la un adaptor video sau la un digitizor al unei camere de luat vederi şi la o cartelă de compresie, fără a trece printr-un program, chiar ocolind bus-ul de sistem al calculatorului de birou. Un nou consorţiu, denumit I20, s-a constituit pentru a avea un standard de intrare/iesire (I/O), care va facilita, printre altele, construcţia acestor interfeţe de derivare, într-un mod independent de HW si de sistemul de operare.


Este logic să presupunem că API-urile, mergând mână în mână cu standardul I/O, vor deriva din standardele TAPI si TSAPI, aşa cum Versiunea 2 WinSock provine din interfaţa sockets TCP/IP originală. Dar nu este de dorit să mergem pe presupuneri; o poziţie fermă în industrie este tocmai ce ne trebuie, dar nu o vom întâlni, probabil, până nu se vor răspândi mai mult desktop-urile ATM.


Motivul pentru care piaţa s-ar uni în lansarea unei API video este acela că nici o agenţie nu este învestită de una singură în elaborarea standardului. Subgrupul API din grupul de lucru "Aplicaţii si Aspecte de Serviciu" (Forumul ATM) a luat o decizie mai amară; nu poate lansa public o API deoarece nu are tăria legală peste cele actuale.


Apple Computer, IBM, Novell, Microsoft si X/Open Company au API-uri; toate vor trebui să răspundă la întrebările legate de adresarea, maparea serviciilor API în servicii ATM, dar independent.


În modul în care o API stabileşte o conexiune ATM se află, inevitabil, şi o problemă a interoperabilităţii.


Standardele de emulare LAN (LANE) descriu foarte atent procesul unei conexiuni ATM, iar implementările bazate pe standarde vor urma aceeaşi cale.


Cu ATM-ul mapat pe API, middleware-ul fiecărui sistem va stabili apelurile ATM; nu este nici o certitudine că vânzătorii vor decide să meargă la fel. Astfel, doi utilizatori "Sockets" nu vor putea conlucra prin ATM, chiar dacă amândoi au middleware API-ATM.


P entru a minimiza sau preveni această problemă, grupul de lucru "Aplicaţii şi Aspecte de Serviciu" a dezvoltat o semantică ATM - o descriere a procesului de stabilire a unei conexiuni ATM care să stea la baza oricărui middleware ATM sau oricărei API care suportă direct apelarea ATM si transportul informaţiei.


Planul vrea ca toate API-ATM să subscrie la acest program, asigurându-se astfel interoperabilitatea la nivelul de stabilire a unui apel ATM.


Îndată ce s-a manifestat interesul privind multitudinea strategiilor de mapare a protocoalelor, a apărut si lanţul de critici la adresa deciziilor despre API-uri specifice ATM-ului. Adevărul este că aceste API-uri vor cântări prea puţin în ipoteza ATM a acestui secol.


Problema API-ATM are o rezolvare în exploatarea API de azi prin middleware, în combinaţie cu extensie inteligentă a acestora, care să permită utilizatorului să specifice parametrul de control ATM-QOS. Cu aceste trăsături, putem fi siguri de o bogată gamă de aplicaţii ATM ataşate la o reţea corespunzătoare, la nivelul 4.


Oricum, până la perfecţiune mai este ceva pâine de mâncat; nu este chiar destul să se concilieze strategiile de mapare de protocol sau să accepte un middleware ATM pentru o mapare API. Nu se ştie cum vor conlucra utilizatorii ATM mapaţi pe API cu cei ATM mapaţi pe protocol sau cu cei LAN-1.


Utilizatorii pur LAN şi cei cu protocoale mapate vor cere mesaje cu antete de nivel 2 şi nivel 3. Să ne imaginăm o conexiune între o aplicaţie ATM/API-"Sockets" şi o staţie de lucru ataşată la TCP/IP. Dar oare acceptă o aplicaţie ATM un antet IP la propriul său mesaj, mai ales un circuit virtual comutat ATM (SVC) ce crează o "conductă" virtuală între sursă şi destinaţie, astfel că nu mai este necesară routarea IP? Dacă nu, cum obţine o staţie TCP/IP reală acest antet?


Cea mai bună strategie pentru derularea actualelor aplicaţii prin modul de transfer asincron (ATM) depinde de calea proprie a fiecărei companii de apropiere faţă de tehnologia ATM, sugerând astfel si standardele corespunzătoare.


Dacă în următorii 2-3 ani o firmă vrea să-si deruleze un plan sănătos cu aplicaţii ATM şi să transforme toate desktop-urile în maşini ATM, va trebui să urmeze mai îndeaproape standardele şi indicaţiile API-ATM.


Dacă este cazul unui utilizator Windows, pagina iniţială a lui Microsoft este un loc bun pentru a lipi versiunea 2 WinSock. Utilizatorii UNIX vor opera în X/Open cu API-uri X/Sockets X/TLI.


Dacă se aşteaptă ca ATM-ul să plece de la nivelul desktop în selectarea grupurilor de lucru şi să se ridice gradat într-un comitet de întreprindere, trebuie să se utilizeze mai întâi emularea LANE şi apoi să se meargă până la MPOA sau I-PNNI. Punctul critic ar fi compatibilitatea între LANE şi aceste standarde de nivel superior, anulat doar în cazul LANE vs. MPOA.


Dacă se încearcă un transfer către ATM, bazat pe disponibilitatea serviciului de operator sau pe congestia reţelelor de legătură (backbone), bună ar fi o strategie de mapare a protocolului la nivelul 3 OSI.

În acest moment, nu prea există nici un standard (proiect) pentru MPOA/I-PNNI, aşa că trebuie să apelăm la vânzătorii unui protocol sau ai celuilalt (CISCO şi Newbridge - MPOA; Bay - I-PNNI; Fore Systems pentru amândouă), pentru a investi într-o bază mai solidă.


Indiferent de evoluţie, standardele trebuie să rămână în prim-plan. Mai puţin de un sfert din traficul curent este purtat de stiva de protocoale bazate pe standardele actuale.


Preţul bun şi performanţele, avantajele vor fi în viitorul imediat mai importante decât conformarea la standardele stricte, cât timp vânzătorii pot conta pe varianta "gateway" de interoperabilitate între protocoale.


ATM este o tehnologie unificatoare deoarece a fost proiectatţă să asigure transferul semnalelor vocale, de date şi a imaginilor in cadrul reţelelor locale şi de arii mari.

ATM reprezintă o tehnologie inovatoare destinată să asigure suportul pentru aplicaţii cu bandă de frecvenţă la cerere.



Comparaţii între diferitele caracteristici ale reţelelor:

Caracteristica

Comunicatii de date

Telecomunicatii

ATM

Tipul traficului

Date

Voce

Date, voce, imagini

Unitate de date transmisa

Pachet

Cadru

Celulă

Lungimea transmisiei

Variabila

Fixă

Fixă

Tipul de comutare

Pachet

Circuit

Celulă

Tipul de conectare

Orientat sau neorientat pe conexiune

Orientat pe conexiune

Orientat pe conexiune

Dependenţa de timpul de transfer

Aceeaşi

Totală

Adaptivă

Distribuţie

În cel mai scurt timp sau garantată

Garantată

Clase definite

Mediul de transmisie şi viteza de transfer

Definite prin protocol

Definite prin clase

Scalabile

Accesul la mediul de transmisie

Partajat sau dedicat

Dedicat

Dedicat



Avantajele tehnologiei ATM


Utilizarea tehnologiei de comutare a celulelor într-un mediu LAN asigură avantaje deosebite faţă de tehnologia de partajare a mediului utilizată de reţelele FDDI, inel, Ethernet. Un prim avantaj este obţinerea unui acces complex de banda de transfer la comutatoarele ATM pentru staţiile ATM; alt important avantaj este ca dispozitivele accesate pot opera la viteze de transfer diferite.

Se prezintă un comutator ATM ce este utilizat pentru trei viteze separate de operare. Staţiile de lucru (ST) se pot conecta la comutator la viteze de transfer de 25 Mb/s pentru realizarea conexiunii într-o reţea de comunicaţii sau pentru a forma o reţea locală mai mare.


Tehnologia ATM este caracterizată prin mod de operare asincron si funcţionare bazată pe conexiuni.


Celulele ATM sunt multiplexate şi transmise prin linkuri la comutatoarele ATM printr-un flux unic de celule. Multiplexarea celulelor ATM se realizează prin transfer asincron, fiind transmise numai atunci când există date de transmis spre deosebire de cazul multiplexarii tradiţionale cu diviziune în timp când se transmit octeţi de sincronizare sau supravieţuire când nu sunt date de transferat.


Privitor la tehnologia orientată pe conexiuni se poate spune ca între staţiile (terminalele) ATM se realizează o conexiune. Se specifică o cale de transmisie între comutatoarele ATM şi staţiile (terminalele) ATM, permiţându-se folosirea antetului corespunzător celulelor ATM în procesul de rutare pe calea specificăta în cadrul unei reţele        ATM. Modelul arhitectural de referinţă al protocolului ATM are trei niveluri: nivelul fizic,nivelul ATM si nivelul de adaptare ATM.


Rutarea celulelor ATM între comutatoarele ATM se bazează pe intrările tabelului de rutare pentru fiecare comutator, care cuprind Identificatorul Caii Virtuale (VPI) şi numărul de port.


Rutarea curentă a celulelor ATM depinde de modul de stabilire a unei conexiuni configurată la cerere sau prestabilită. Tipul prestabilit de conexiune este cunoscut sub numele de conexiune virtuală permanentă (PVCPermanent Virtual Connection), iar cel de-al doilea tip este cunoscut ca fiind conexiune comutată virtuală (SVC Swiched Virtual Connection).

Prin prezentarea structurii antetului celulei ATM rezultă că există două câmpuri VCI (Identificatorul canalului virtual) şi VPI (Identaficatorul căii virtuale) ce asigură 256 căi virtuale, fiecare cale permiţând 216 (65536) conexiuni virtuale.