| Referate | Director web | Adauga link | Contact |



Finlanda II


Finlanda (în finlandeză, Suomi, "ţara celor o mie de lacuri), republică în nordul Europei, învecinată la nord cu Norvegia, la est cu Rusia, la sud cu Rusia şi Golful Finlandei, la sud-vest cu M. Baltică, şi la vest cu Golful Botnic şi Suedia. Aproape o treime din ţară se află la nord în Cercul Arctic. Aria Finlandei, incluzând cei 33 551 km2 de apă din interiorul ţării, are un total de 338 145 km2. Helsinki este capitala şi cel mai mare oraş al Finlandei.


Teren şi resurse


       Finlanda este o ţară ce are în compoziţie 60 000 de lacuri, cele mai mari fiind Saimaa, Inari, şi Păijănne. Arhipelagul Ahvenanmaa (Insulele Lland) se află în sud-vestul Finlandei, înăuntrul M. Baltice şi conţine 6 500 de insule. Principalele râuri ale Finlandei sunt Tornio, Muonio, Kemi şi Oulu. Dar numai Oulu poate fi navigat de marile ambarcaţiuni. Ţara este alcătuită din foarte multe podişuri, cu altitudini medii de 120 până la 180 m. Terenul este în general neted; ţinuturile deluroase sunt mai proeminente în nord, munţii se află în nord-vestul extrem. Muntele Haltia (1 324 m) în nord-vest, aproape de graniţa norvegiană, este cel mai înalt vârf al Finlanei. Extrema nordică a Finlandei, ce se întinde de-a lungul Cercului Arctic, este cunoscută sub numele de Laponia.


Plante şi animale


Aproximativ trei pătrimi din Finlanda este acoperită de păduri. Excepţie face extrema sudică, unde sunt arini, arţari şi ulmi, pădurile sunt majoritatea de conifere, dominate de molizi şi pini. În Finlanda trăiesc aproape 1 200 de specii de plante şi ferigi şi vreo 1 000 de varietăţi de licheni. Printre animalele sălbatice se numeră: urşii, lupii şi vulpea polară , toate găsite mai ales în  zona cea mai puţin populată din regiunile de nord. Renul, domesticit de sami(laponi), a dispărut în sălbăticie. Cuiburile gâştelor sălbatice, lebedelor, ptarmiganului şi fluierarului auriu sunt peste tot cuprinsul nordului Finlandei. Printre peştii de apă dulce se încadrează bibanii, somonii, păstrăvii şi ştiucile. Principalii peşti de apă sărată sunt codul, scrumbia şi egrefinul. Balenele pot fi observate de pe coastă.


Solurile


       Soluri cenuşii de munte predomină ţinuturile interioare. Treimea nordică a Finlandei este acoperită de mlaştini amestecate cu turbă. Cele mai fertile soluri sunt în sud, câmpiile de coastă, care sunt formate din argilă marină.


Clima


       Datorită influenţei moderate a apelor ce o înconjoară, climatul Finlandei este mai puţin sever decât s-ar fi aşteptat. Temperatura medie în luna iulie în sud este de 15.6oC; în februarie este de aproximativ -8,9oC. Precipitaţiile (ploaia şi ninsoare) sunt în medie de 460 mm în nord şi 710 în sud. Un mic strat de zăpadă acoperă pământul în sud pentru 4-5 luni (pe an) şi pentru 7 luni în nord. 


Resurse naturale


       Pădurile sunt cea mai valoroasă resursă naturală a Finlandei. Molidul, pinul şi mesteacănul auriu sunt principalele specii exploatate în scop economic. Singurii combustibili sunt lemnul si turba. Finlanda are depozite de metal printre care cupru, zinc, fier, nichel care sunt exploatate. Plumbul, vanadiul, argintul şi aurul sunt extrase pentru comercializare. Granitul si calcarul sunt minerale abundente.


Populaţia


Populaţia Finlandei este una scandinavo-baltică. Vorbitorii de limbă finlandeză constituie mai mult de 93% din populaţie, iar vorbitori de limbă suedeză sunt cei mai mulţi în I-lele Lland, aproape 6% . În nordul îndepărtat mai sunt Sami; care constituie 2 500 de oameni ce înseamnă 1% din populaţie. Deşi minoritatea suedeză este în scădere, suedezii au un partid politic, câteva şcoli proprii şi câteva instituţii separate.

       Aproximativ 60% din populaţie este urbană. Finlandeza şi Suedeza sunt limbile oficiale. Finlandeza este o limbă fino-ugrică. Cei ce vorbesc suedeza sunt aflaţi în special în regiunile de sud-vest, în insulele Lland. Sami vorbesc sameză (laponă), un dialect al finlandezei. Biserica Evanghelică Luterană a Finlandei este principala Biserică Naţională, aproape 90% din populaţie îi sunt membri, libertatea cultului este, în orice caz, garantată tuturor religiilor. Biserica Ortodoxă, tot o Biserică Naţională, a scăzut brusc în membri de la sfârşitul Al Doilea Război Mondial.


Caracteristicile populaţiei


Finlanda are o populaţie de 5 098 754 (estimare din 1 994). Aceasta ne conferă o densitate de numai 15 oameni/km2, făcând din Finlanda una dintre cele mai rare ţări  din Europa care poate avea o densitate atât de scăzută. Mai mult de două treimi din populaţie trăieşte în treimea sudică a ţării. Sporul natural este foarte mare, limitele de vârstă fiind de aproximativ 73 de ani pentru bărbaţi şi 77 de ani pentru femei în 1 990.


Limitele teritoriale


       Finlanda este împărţită în 12 provincii, fiecare administrată de un guvernator ales de către preşedinte. Provinciile se numesc Ahvenanmaa, Hame, Keski-Suomi, Kuopio, Kzmi, Lappi, Mikkeli, Oulu, Pohjois-Karjala, Turku Ja Pori, Uusimaa şi Vaasa. Ahvenanmaa are o autonomie considerabilă cu propriul său parlament.


Principalele oraşe


           Helsinki are o populaţie de aproximativ 515 765 (estimare din 1 994)de locuitori. Asemenea statutului guvernamental sunt intelectualitatea, fabricile şi centrele de comerţ ale Finlandei. Următoarele mari oraşe sunt: Espoo (186 507 loc.), Tamere (179 251 loc.) şi Turku, cea dintâi capitală din Finlanda(162 370 loc.).





Educaţie


       Şcoala este gratuită şi obligatorie în Finlanda între 7 şi 16 ani. De fapt, acolo nu există analfabeţi. Ca o adăugare a şcolilor primare şi secundare normale, Finlanda are un sistem vast de educaţie a adulţilor ce constă în licee, academii şi institute pentru muncitori. Facilităţile educaţionale pentru adulţi sunt administrate în mod privat de municipalităţi sau provincii şi primesc subvenţii de la acestea.


       Şcolile elementare şi secundare


Educaţia obligatorie constă în şase ani şcoală primară şi trei ani secundară. În 1992 aproximativ 394 300 de copii se duceau la 4 230 de şcoli primare şi 324 000 studenţi se duceau la 1 100 şcoli secundare. Finlanda menţine un sistem educaţie secundar pentru elevii cu vocaţii, cu şcoli de comerţ, arte, meserie, ştiinţe comune, agricultură, tehnologie; însumând aproximativ 123 296 de elevi în 1991.


      Universităţi şi colegii


       Instituţiile de educaţie superioară ale finlandezilor, care includ 13 universităţi şi câteva colegii şi şcoli profesionale, conţineau mai mult de 188 000 de studenţi în 1992. Cea mai mare universitate fiind Universitatea din Helsinki. Stabilită original la Turku în 1 640, universitatea a fost mutată la Helsinki în 1 828. Alte mari instituţii de educaţie superioară sunt: Universitatea din Turku(1 919), Şcoala de economie şi administraţie a comerţului(1 911), Universitatea din Tampere(1 966) şi Universitatea din Oulu(1 958).    


Cultură


       După cucerirea triburilor Finlandeze de către Suedezi la începutul secolului al 12-lea, cultura indigenă a fost orientată spre o extindere dominată de influenţele suedezilor, care durează până în prezent. Printre localnici, poemele epice tradiţionale au continuat să fie cântate de acompaniamente ca kantele, şi sculptura în lemn şi decorarea carpetelor cu tradiţionala spirală, swastika(un simbol antic) şi desenele geometrice simple şi-au continuat tradiţia. Printre clasele educate, totuşi, a predominat cultura suedeză. Suedeza era vorbită şi, cu rare excepţii, era şi limba în care era scrisă literatura. Pentru că stilurile artei şi arhitecturii suedeze erau mult derivate, multe construcţii şi creaţii ale artei finlandeze reflectă influenţe italiene, germane, flamande, şi altele europene. În secolul 19, totuşi, finlandezii educaţi au început să învie din tradiţiile populare ale ţării lor. În acelaşi timp, o nouă literatură finlandeză a ieşit la iveală şi stilurile tradiţionale ale Finlandei au apărut în număr mare în artă şi arhitectură. Sauna, o baie cu aburi produsă de apa vărsată peste pietre încălzite, este o invenţie finlandeză şi încă un centru al vieţii sociale.


         Biblioteci şi muzee


       Finlandezi sunt un popor ce iubesc cartea, deci bibliotecile şi muzeele fac parte, fără nici o îndoială, din cultura lor. Biblioteca din Helsinki(1 860) are aproximativ 2.1 milioane de volume. Biblioteca universităţii din Helsinki, cu circa 2.6 milioane de volume, serveşte ca bibliotecă naţională. Laolaltă, Finlanda are peste 1500 de biblioteci în toată ţara. De la Al Doilea Război Mondial, numărul muzeelor a crescut cu mai mult de 300. Muzeul naţional al Finlandei (1 893),în Helsinki, conţine colecţii comparative etnografice, finlandeze şi fino-ugrice, cât şi un departament arheologic. Alte muzee sunt: Mannerheimul, Municipal, Ateneul din Helsinki şi Muzeul de Artă din Turku.


       Muzica

       Finlanda posedă o bogată muzică populară şi o mare varietate de muzică cântată în biserică, prima adunare de acest fel este pomenită din antichitate şi totuşi, este cel mai târziu dezvoltată, de la trecerea la creştinism a finlandezilor în secolul 12. Pe perioada Reformei, cântecul Gregorian şi alte melodii vocale de biserică, anterior în latină, au fost adaptate la limba finlandeză.

       Cultivarea muzicii laice a început în secolul 17. O orchestră de amatori a fost formată în cea dintâi capitală, Turku, şi deja, în 1 640 muzica făcea parte din programul de studiu al universităţii din Turku.

       Dezvoltarea muzici clasice finlandeze a început pe la mijlocul secolului 19, mai ales ca un rezultat al muncii şi predării a doi muzicieni germani: compozitorul Fredrik Pacius şi, dirijorul şi culegătorul de cântece populare finlandeze, Richard Friedrich Faltin. Martin Wegelius este primul compozitor important, asemenea influenţat mult de dezvoltarea muzici clasice finlandeze ca director al Conservatorului din Helsinki. Prietenul său finlandez şi contemporan, compozitorul Robert Kajanus, a prezentat muzica finlandeză publicului din vestul Europei ca dirijor al Orchestrei Municipale din Helsinki.

       Până la sfârşitul secolului 19 muzica germană influenţa mult compozitorii finlandezi. Pacius, Faltin, Wegelius şi Kajanus, toţi au cultivat muzică populară în munca lor, dar Jean Sibelius, studentul lui Kajanus, a creat un adevărat stil de muzică naţională şi a câştigat recunoaşterea internaţională a muzici finlandeze.

       În 1993, în decembrie noua Operă Naţională a Finlandei (ce are 1385 locuri) îşi deschidea porţile în Helsinki, acesta este locul în care artiştii Operei Naţionale Finlandeze şi Baletul Naţional finlandez se vor simţi ca acasă. Finlanda a produs multe opere de distincţie în aceşti ani, cu ajutorul compozitorilor ca Aulius Sallinen, Einojuhani Rautavaara, Erik Bergman şi Joonas Kookonen. După ce Finlanda a devenit independentă în 1917, compozitorii moderni ai Finlandei au crescut în număr, fiind interesaţi de varietatea tendinţelor moderne.


Economie


       Producţia naţională a Finlandei în 1994(schema Băncii Mondiale, cotele din 1992 şi 1994) a fost de aproximativ 95.8milioane de dolari americani, cu un venit mediu de aproximativ 18 850 de dolari. Averea prezentă a Finlandei şi natura mult industrializată a economiei se aseamănă perfect cu situaţia din 1945. Al Doilea Război Mondial a lăsat Finlandei mari probleme economice, împreună cu marea inflaţie, şomajul şi un bilanţ comercial nefavorabil. Sectorul industrial este ulterior extins rapid, pentru a satisface exact cerinţele fostei Uniuni Sovietice. După întârziatul 1960 mai mulţi oameni erau angajaţi în industrie decât în agricultură şi silvicultură la un loc, în orice caz, pădurile şi industria bazată pe lemn au rămas, şi rămân, temelia economiei, dacă ne orientăm după cele 40% din câştigurile încasate din export. Bilanţul economic a valorificat remarcabil în perioada de după 1989. Cu excepţia serviciului public, industria şi comerţul sunt private. Guvernul, oarecum, exercită un control considerabil în economie prin numeroase dispoziţii legale. Cheltuielile bugetare din perioada 1990-1994 de circa 36.4 milioane de dolari sunt recuperate cu 35.9 milioane de dolari.        


Agricultura


       Cultivarea pământului în Finlanda se face mai ales înspre regiunile de coastă fertile; numai 9% din toată regiunea sunt cultivate. Aproape 80% din ferme au mai puţin de 20 de hectare. Nu mai mult de 20% din fermieri angajează frecvent muncitori plătiţi. În 1995 producţia aproximativă (în tone) a culturilor agricole a fost: orz,1.7 milioane; sfeclă de zahăr, 1.1 milioane; ovăz, 1.1 milioane; cartofi, 798 000; şi grâu, 379 000.Creşterea de animale înregistrează: 5.6 milioane de păsări domestice, 1.1 milioane de vite, 1.4 milioane de porci, 333 000 de reni şi 158 600 de oi.


Finlanda este ce s-a adaptat rapid cerinţelor, în ciuda lucrurilor nefavorabile pe care le-a întânpinat.


Bibliografie: Microsoft Encarta 98 Encyclopedia.